Precizare/Organizare

Am primit o sugestie genială acum câteva ore de la o amică. Aşadar începând cu următorul post voi structura totul pe 'episoade' pentru a înlesni cititul. Pentru că nu pot începe cu episodul 1 voi lua un număr aleatoriu şi-anume 17.

So stay tunned for episode 17 of Riot!

Riot - Chapter I: Beginings

-Oho! Abia aştept! Sunt tare curios la ce reacţie din partea mea se aşteaptă el.
-Înţelege că are multe pe cap, nu e tocmai uşor să conduci atât de mulţi oameni.
-Uite-mă cum îmi pasă, spuse Axe încrucişându-şi mâinile la piept. Până una alta, spune-mi te rog cum veţi scăpa voi cu două crime?
-Bă Axe, tu chiar crezi că am să-ţi dezvălui cum i-am omorât pe Dan şi Maria şi cum am făcut incât sa nu pară crimă?!
-Deci tu i-ai omorât javro!
-Nu am spus asta. Te sfătuiesc să numai cauţi vinovaţi pentru că vei vedea că schimbarea asta va fi cel mai bun lucru din viaţa ta, spuse Luci privindu-l fix in ochi.
-Cum să nu caut vinovaţi?! Chiar dacă mi-au fost sau nu părinţi naturali, Dan şi Maria au fost cei care m-au crescut! Ea m-a ţinut de frunte când îmi boram maţele în chiuvetă, m-a ajutat să-mi fac temele când eram mic şi prost iar el m-a apărat de băieţii mai mari când am învăţat să înjur, m-a dus la pescuit, m-a lăsat să fumez lângă el, în aceeaşi scrumieră. Mai presus de toate ei doi au fost alături de mine oricând aveam nevoie, nu doar de ziua mea pentru o fotografie!
Urlase atât de nervos aceste fraze încât nici nu auzise că în spatele său uşa se deschise şi încă o persoană intrase.
-Dacă nu începi să plângi nu faci nimic!
Axe rămase uimit şi nu îşi găsea cuvintele.
-Tipic, zâmbise ea.
Era o fată. Înaltă, subţirică şi cu un pistol ciudat în mâna dreaptă.
-Gata Dana, întrebase Luci în timp ce se ridica în picioare?
-Da, poftim. Fata îi înmânase pistolul bărbatului. Modificările despre care mi-ai zis sunt făcute. Reculul va fi mai blând iar sunetul nu va speria nici măcar cel mai vigilent câine.
-Foarte frumos! Axe, ea e Dana, spuse Luci în timp ce mişca arma prin cameră.
-Îmi pare bine băieţel! Îi zâmbi încă o dată cu o căldură ce contrazicea total imaginea iniţială. Trăsăturile ei erau mai mult decât divine. Părul îl avea vopsit într-un roşu aprins, de culoarea sângelui pe o podea din gresie deschisă la culoare, cerceii erau mici şi simpli, semănând foarte mult cu cel pe care-l purta Axe în urechea stângă. Ochii îi erau de un albastru minunat, precum e culoarea cerului după o ploaie de vară iar pe obrazul drept trona o cicatrice urâtă care-i oferea un aer de fată dură, precum imaginea ei cu pistolul în mână nu ar fi fost de-ajuns. Avea un corp de fotomodel ce merge la sală zi de zi acoperit de o bluză fără mâneci de culoare albastră şi o pereche de blugi strâmţi. Pe încheietura mâinii drepte sărea în ochi simbolul negru cu roşu ce îl avea şi Luci tatuat. Axe nu avea nici cea mai mică idee de ce se mai ostenise să caute semnul din moment ce acesta era probabil locul lor secret sau ceva de genul.
Băiatul întinse mâna politicos:
-Bună, eu sunt Axe, spuse băiatul zâmbind ciudat!
-Ei da?! Luci a menţionat lucrul ăsta acum 2 secunde dar presupun ca erai prea ocupat sa ma măsori din priviri. Nu prea are stofă de noi, uite-te la el: nici măcar nu ştie pe ce lume se află, spuse Dana către bărbatul ce încă se juca cu pistolul.
-E băiatul lui David.
-Ah! Scuză-mă Axe! Instantaneu îi pieri zâmbetul de pe buze şi privirea i se întunecă. Eu mă întorc la ale mele, mi-a părut bine să te cunosc băieţel, aruncă un zâmbet fals după care ieşi din cameră.
Reacţia ei îl făcu pe Axe şi mai confuz. Numai înţelegea nimic. De ce s-a schimbat de îndată ce a auzit cine e el de fapt?! Asta nu îl schimbă cu nimic, faptul că e fiul lui David nu-i oferea o mână în plus şi nici puteri supranaturale. Băiatul rămase cu ochii ţintiţi pe uşă ca şi cum şi-ar fi dorit ca ea să se întoarcă:
-Cine e, întrebă băiatul?
-E Dana, răspunse Luci râzând zgomotos! Parcă am menţionat asta când ţi-am prezentat-o.
-Nu am auzit.
-Evident, te gândeai în alte părţi golanule! Ai să lucrezi cu ea mai târziu, Dana e experta noastră în arme. Orice îi ceri, ea poate realiza. Un pistol ascuns într-o brichetă, umbrelă, pix, pachet de ţigări sau pur şi simplu dintr-un material imposibil de detectat, ea te poate rezolva. E şi frumoasă foc, zâmbi bărbatul.
-Oh da!
Axe uitase tot. Era pur li simplu hipnotizat. Imaginaţia sa deja îşi luase zborul şi în ultimul minut nici măcar numai era în cameră ci alerga prin alte locuri cu gândul la ea.
-De ce s-a schimbat la faţă când i-ai spus că sunt fiul lui David?
-Din câte am înţeles, tu vei fi partenerul ei. Nu te gândi la o relaţie amoroasă sau ceva de genu, tu vei rezolva misiunile împreună cu ea. Presupun că o deranjează gândul ăsta având în vedere că de la 3 ani, de când părinţii i-au fost omorâţi, nu a mai ieşit deloc de aici. Vei vedea că e foarte ciudată o dată ce vei ieşi cu ea în lumea reală, afară pe străzi. Trebuie să ai grijă de ea, e o dură dar e total antisocială pentru că în afară de arme, altceva nu ştie. Nu a avut niciun prieten niciodată pentru că, până acum câteva ore, ea a fost cea mai tânără fată din organizaţie şi toţi o tratau ca pe un copil.
-Câţi ani are, întrebă Axe privind fix în ochii lui Luci cu un interes ieşit din comun?
-E cu 3 zile mai mare ca tine, replică bărbatul zâmbind.
-Uau, ce super diferenţă! În altă ordine de idei, ce anume din comportamentul sau spusele mele te-au făcut să înţelegi că eu vreau să fac parte din organizaţia voastră?! Prea puţin contează pentru mine că tatăl meu natural e fondatorul.
-Axe, făcu Luci o pauză privindu-şi ceasul. Eu chiar trebuie să plec, văd că David e reţinut de ceva, va apărea în curând oricum. Uite, până vine el analizează situaţia aşa: un cuplu este dat dispărut. Tatăl şi soţia sunt descoperiţi morţi la marginea oraşului iar băiatul dă vina pe o organizaţie secretă care i-a plănuit toată viaţa. Ce crezi ca vor spune autorităţile?!
-Sper să mori în chinuri! Legat de un copac, în pielea goală undeva în Delta Dunării şi ţânţarii să-ţi sugă absolut tot sângele! Eşti o curvă de om!
-Deloc, nu cu cei pe care îi iubesc. Tu eşti una dintre acele persoane nepoate, nu uita asta. Te voi ajuta întotdeauna! Am plecat...
-Stai, mi-e sete iar, spuse Axe cu o voce blândă.
-Vine David. Pa!
De-odată Axe sări în picioare, uită de sete, inima-i începu să pulseze mai rapid iar ochii îi rămăseseră aţintiţi pe uşa cămăruţei. Nu ştia cum să reacţioneze dar simţea că e cazul să-şi pregătească criticile, întrebările şi ofensiva la adresa celuia care l-a abandonat când era prea mic să aleagă, dându-l pe 'mâna' altora.
-Salut fiule, hai la o plimbare, spuse bărbatul care brusc numai părea chiar atât de bătrân!
-Ce?! Ai chef de plimbare?!
-Da, haide!
Axe dădu ochii peste cap, strânse pumnii şi păşise în afara cămpruţei. Nimic nu era precum îşi imaginase. Holurile erau aranjate cu tavan fals şi spoturi luminoase, pereţii vopsiţi într-un crem cald şi liniştitor, uşile frumos lăcuite şi mai presus de toate podeaua lucea.
-Te aşteptai la un subsol de bloc, aşa-i?
-Da, sincer să fiu mă aşteptam ca faimosul vostru sediu să mai conţină doar două alte camere pe lângă cea de interogatoriu.
-Mă bucur că ai realizat că aia e camera unde îi ducem pe cei de la care vrem informaţii. Referitor la sediu, poate rivaliza uşor cu sediul C.I.A. din America. Nu ca mărime, ci ca lux şi tehnologie sau securitate.
-Mhm, de ce m-ai dat spre adopţie după ce a murit mama?
-Uite-te bine împrejur pentru că asta va fi casa ta pentru următorii 17 ani, spuse bărbatul fără a scoate la iveală vreo urmă de regret sau mâhnire. În capătul holului este o uşă pe care scrie ATWH, intră şi vei fi iniţiat de un alt membru de-al nostru. Peste două ore te aştept înapoi în camera din care ai ieşit şi de data asta eu voi fi pe scaun şi tu în picioare.
-Mamă, ce-o mai lungeşti...
-Ai încredere în mine, te implor!
-Bine, fie, spuse Axe după o lungă pauză şi o privire plină de ură.
Băiatul îşi duse mâna dreaptă la ceafă şi porni spre uşa indicată de tatăl său. Ajunse în dreptul ei şi se găsi într-o dilemă: să intre pur şi simplu sau să ciocănească? Din moment ce Dana şi-a schimbat tot comportamentul când a auzit numele de David, Axe şi-a imaginat că era considerat un fel de prinţ urmaş la tron, aşa că de ce să se mai ostenească să lovească uşa încet cu pumnul înainte de a intra?!
-Hai Axe, intră azi, nu te mai gândi să baţi, spuse o voce din interior ce-l făcu pe băiat să tresară!
Tânărul păşi în cameră aşteptându-se să vadă ceva asemănător cu precedenta sa 'celulă'. Se înşelase iarăşi. Spaţiul din spatele uşii pe care scria ATWH nu se compara nici pe departe cu celălalt: o cameră mare şi lungă, precum o hală de spălătorie auto, cu coloane subţiri din tavan până-n podea, fără ferestre şi cu neoane multe ce îi ofereau o luminozitate excesivă şi ciudată. Iarăşi nicio piesă de mobilier şi veşnicul simbol negru cu roşu pictat vizibil pe perete. 'Mamă, ăştia sunt puţin exageraţi cu săgeata vieţii! Nu înţeleg unde pielea mea văd ei libertate şi supremaţie în aşa ceva. Mă aşteptam la ceva mai mitic cu inscripţii indescifrabile pe el sau învăluit în mister... '. De tavan erau atârnate diferite animale moarte dar care nu emanau nici-un fel de miros, nici măcar de formol. Singurele sunete care puteau fi percepute în acea cameră erau provocate de zalele lanţurilor de care erau agăţate leşurile. O persoană stătea cu spatele către intrare, îmbrăcată total în negru, cu mâinile încucişate la piept. La picioarele sale era o cârpă pe care erau expuse diferite tipuri de arme: steluţe ninja, cuţite de bucătărie, un satâr, o bilă de biliard, o şurubelniţă, un ciocan de bătut carnea şi un pistol fără amortizor.
-Salut Axe, eu sunt Jerry. Exact ca în desenul animat, spuse ea fără să se intoarcă.
-Văd că toată lumea mă cunoaşte deja, lucru ce mă face să mă simt inconfortabil când e vorba să cunosc o persoană nouă dar o voi face de fiecare dată: Axe, incântat! Băiatul întinse mâna pentru a face cunoştiinţă cum se cuvine.
-Îmi pare bine! Jerry se întoarse într-o fracţiune de secundă şi prinse strâns mâna băiatului, după care îşi lepădă ochelarii de soare.
Axe tresărise şi duse piciorul drept puţin în spate precum îi dictase instinctul.
-Ai instincte de leu observ!
-Eşti femeie şi eşti şi oarbă pe deasupra, exclamă Axe pe jumătate speriat pe cealaltă uimit şi confuz!
-Chiar şi spirit de observaţie! Sunt impresionată! După cum ti-a spus David, eu te voi iniţia puţin. Spune-mi dacă doreşti ceva anume înainte să incepem.
-Da, o ţigară şi un pahar de a...
-Mă bucur că nu doreşti nimic. Deci putem începe.
-Eşti şi surdă dintr-o dată?!
-Şşşşş! Guriţa mică, nu sunt psiholog ca să stăm la taclale. Ai mai folosit vre-una dintre armele astea vre-odată?
-Păi cuţitul...
-Da sau nu? Nu avem timp de pierdut Axe!
-Păi...
-Deci nu ai mai folosit. Alege una te rog.
-Hmm...
-Hai azi!
-Dar...
-Alege! O palmă puternică îi electriză obrazul stâng şi îi întoarse pirvirea spre dreapta.
-Pistolul! Încă o dată frica vorbise pentru Axe.
-Eu aleg bila de biliard. Hai să jucăm un joc! Trebuie să mă împuşti înainte ca eu să te lovesc cu bila asta de plastic. Ce zici?
Axe nu avea nici cea mai mică idee cum să răspundă aşa că miză pe faptul că pistolul era fie cu aer comprimat, fie fără gloanţe.
-S-a făcut! Ridică arma, o îndreptase spre Jerry şi apăsă trăgaciul. Într-o fracţiune de secundă întreaga parte dreaptă a corpului său simţi un şoc puternic iar urechile începuseră să-i ţiuie infernal.
-Au! Bravo! Vom continua mai târziu. Femeia căzuse din picioare şi sângele începu să curgă prin rana din umărul drept.
Axe începu să strige după ajutor ca o fetiţă panicată dar brusc lumina se stinse şi pentru el din cauza unei lovituri de bilă de biliard în moalele capului.
-Eşti singurul care a reuşit din prima! Bravo Axe! Hai sus acum, fugi şi cheamă doctorul să-mi extragă glonţul!
Linişte. Axe zăcea pe podea inconştient.
-Ah, l-am lovit prea tare. Jerry scoase telefonul mobil modificat special pentru ea. Avea nevoie doar de comandă vocală pentru a-l folosi. David, rostise femeia. O succesiune de sunete se auziră după care:
-Vino cu un doctor. Atât eu cât şi Axe avem nevoie.
-Nebuno, te-am rugat să-l laşi lejer azi!
-Nu el e victima aici, nu te mai agita atât! Fii mândru de el dar grăbeşte-te! Închise telefonul, îl băgase înapoi în buzunar şi se aşeză pe podea, lângă băiatul leşinat. La naiba Axe! Adoram jacheta asta, uite ce aer de dură îmi oferă.
Evident Axe nu replică în niciun fel căci era pe alte tărâmuri, dormea mult prea adânc pentru a auzi ce se întâmplă în jurul său.

Pe culoar o uşă metalică se deschise repede şi David dădu să iasă dar se întâlni cu un zid roşcat ce-l privea furios:
-Dana, m-ai speriat! E gata pixul pe care ţi l-am cerut?
-De ieri chiar, poftim. David, am o întrebare...
-Spune.
-Eşti sigur că se va acomoda? Eşti sigur că merită să investim atâtea resurse în pregătirea lui? Ar fi o mare pierdere ca la un moment dat, în mijlocul unei misiuni să înceapă să viseze sau să ezite să apese trăgaciul şi mai apoi să ne anunţe că el nu-şi vede viitorul aşa.
-Dana, calmează-te. Nu te va mânca. Axe chiar e un băiat bun şi chiar cred că e în stare să devină cel mai priceput asasin din lume. Are nevoie de ajutorul tău totuşi. El are nevoie de tine să-i fii alături şi va fi mereu acolo pentru tine. Eşti mai mare decât el şi ţie îţi va reveni marea sarcină de a-l proteja. Poţi face asta pentru mine, spuse David punând palma dreaptă pe umărul stâng al fetii?
-Da... Pot.
-Promite-mi te rog!
-Îţi jur! Dana depuse jurământul cu o determinare la fel de mare ca a unui soldat ce pleacă pe front pentru prima oară în viaţa lui.
-Haide să-l verificăm. L-am lăsat pe mâna lui Jerry şi aparent amândoi au nevoie de doctor. Sunt curios ce s-a întâmplat.
Au intrat amândoi în camera ce purta denumirea ATWH şi instataneu zâmbetul le-a pierit căci petele de sânge de pe duşumea le-au sărit în ochi. Dana reacţionă instataneu şi fugi direct la Axe cel inconştient. Îl apucă cu mâna stângă de după ceafă ridicându-i puţin capul după care îl plesnise de două ori:
-Hei, băieţel, revino-ţi!
Axe tresări iarăşi dar deschizând ochii şi văzând-o pe fată a renunţat la instinctul de a se zbate pentru scăpare. Nu neapărat pentru că o recunoscuse ci pentru că nu ştia exact de ce se simte atât de minunat:
-Cine eşti tu, întrebă el?
-Şeful tău, răspunse Dana. Îţi ordon să-ţi ştergi zâmbetul ăla tâmp de pe buze şi să te ridici până nu vine şi runda a 2-a de palme, spuse fata pe un ton autoritar dar zâmbind călduros.
David râdea stând în picioare în mijlocul camerei cu mâinile împreunate peste baston:
-Eşti bine jerry?
-Da, stai fără griji. Femeia făcu o pauză şi se apropie de bărbat. Nu te-am mai văzut râzând de mult timp... E foarte perspicace să ştii, chiar există o şansă să devină liderul de care ai nevoie dar asta va presupune foarte multă muncă şi determinare.
-Contez pe tine, da?
-Desigur David. Ştii bine că aş face orice pentru tine nu?!
-Mulţumesc, zâmbi bărbatul!
-Păcat că tu nu faci mai nimic pentru mine...
-Spune-mi, ce e?
-Doctorul David! Doare de mă piş pe mine!
-Leo, urlă bărbatul cu toată forţa sa!

To be continued...
Să auzim de bine!

Riot - Chapter I: Beginings

-Pe cine să cunosc?
-Pe tatăl tău...
-D'oh! Normal că l-am cunoscut. Eşti berbec?!
-Nu, nu ai înţeles. Off! Ai răbdare să-mi aprind şi eu o ţigară. Îşi scoase iarăşi pachetul de ţigări, luase una, o aprinse, trase un fum scurt după care se aşeză în fund direct pe podea. Treaba sună în felul următor Axe: Dan şi Maria nu erau părinţii tăi naturali...
-Căcat! Hai bă Luci, o dai în telenovele, las-o-n fasole de treabă! Am văzut poze cu mama de când aveam doar câteva săptămâni şi Dan o facuse.
-Bă, nu fii copil! Mama ta naturală se numea Mihaela. A fost cea mai puternică şi curajoasă femeie pe care am cunoscut-o în viaţa mea. Ea mi-a deschis ochii, mi-a dat rost în viaţă şi datorită ei sunt acum în faţa ta. Tot datorită sacrificiului ei tu stai acum pe scaunul ăla privindu-mă cu ochii aia bulbucaţi de parcă te-ai uita la o puţă de femeie pentru prima dată. Maică-ta naturală nu era proasta aia de Maria care se uita la telenovele toată ziua! Mihaela şi-a dat propria-i viaţă ca tu să trăieşti, s-a sacrificat pentru că era convinsă că lumea are nevoie de tine. Nu lumea în sensul 'rasa umană' ci aceeia care intră în contact direct cu tine.
-Dar nu are niciun sens, nu am sesizat niciodată că... De ce nu mi-a spus nimeni nimic până acum?!
-Pentru că erai în pericol aşa că ai fost dat spre adopţie. Maria şi Dan au fost 'angajaţi' să te ţină ascuns, să te facă pierdut.
-Adică absolut tot ce ştiu e o minciună?! Eu nu am familie?
-Nu e minciună mă Axe! Maria s-a ataşat de tine mai mult decât şi-ar fi imaginat vreodată! Te-a iubit enorm şi te-a tratat ca pe propriul său fiu deşi a fost sfătuită să evite asta. Dan la fel, a fost un 'tată' să zicem exemplar.
-Să înţeleg că tatăl meu natural e moşul cu care am stat de vorbă ieri?!
-Bingo! Nu se mai putea abţine doar să te 'observe' zi de zi şi a decis să schimbe câteva vorbe cu tine deşi era conştient că asta îţi va ruina întreg universul; a simţit că a sosit timpul.
Axe rămase mască. Era confuz, furios, fericit, curios şi trist dar mai presus de toate simţi un sentiment ciudat, simţi cum mica, modesta şi lipsita de măreţie viaţă a sa poate căpăta sens. Totuşi avea mult prea multe întrebări şi ignoră total senzaţia. Să plângă nici atât; era momentul să-şi apuce destinul de coarne şi să-l ghideze în direcţia corectă.
-Bun, spuse Axe. Căcat, nu ştiu ce să zic, nu ştiu ce să simt şi am o droaie de întrebări. Hai să o luăm cu începutul. Ce reprezintă simbolul? Simt că are legătură cu mama şi cu viaţa pe care o consideram reală şi normală până acum câteva momente.
-Da, aşa e. Simbolul e un logo, aşa mai pe înţelesul tău. Ne reprezintă pe noi dar mai presus de toate te reprezintă pe tine, îţi curge prin vene. Părinţii tăi sunt fondatorii, creatorii. Înainte ne numeam MYOL şi ţin minte că fiecare literă semnifica ceva dar nu-mi mai amintesc exact ce. Oricum, am evoluat mult de atunci şi am decis că e mai bine să rămânem în umbră, să rămânem anonimi.
-Cu toţii sunteţi tatuaţi nu?
-Da, mai puţin taicătu' care are simbolul gravat în piele.
-Înţeleg. Păi cu ce vă ocupaţi? Din câte ai zis până acum şi după modul în care m-ai tratat am impresia că nu aveţi o activitate tocmai legală, spuse Axe pe un ton suspicios.
-Nu facem nimic rău dacă asta vrei să insinuezi.
-Ei da?! Doar ce ai sau aţi omorât doi oameni! Asta ţi se pare normal?
-Da. Am avut o înţelegere, au călcat strâmb pentru a treia oară, fură preveniţi înainte dar nu le păsă. Aşa că a venit frumos tanti cu coasa şi îi luă cu ea... Clar, nu a fost tocmai frumos dar Dan şi Maria ştiau prea multe, nu ne puteam baza pe cuvântul lor de onoare că vor păstra tăcerea.
-Sper că nu te aştepţi să înţeleg ce spui şi să fiu recunoscător pentru tot ce aţi făcut sau ai făcut sau cine dracu s-o fi ocupat de asta, spuse Axe cu un ton puternic şi serios!
-În niciun caz, replică Luci băgând mâinile în buzunarele de la pantaloni. Dar sper să poţi face faţă adevărului; acum mai mult ca niciodată trebuie să fii puternic.
-Înţelege că până nu văd lucruri clare, până nu am dovezi, nu am să cred un lucru din ce spui. Te-am văzut pentru prima dată acum jumătate de oră, am făcut mai întâi cunoştiinţă cu pumnii tăi... Câtă încredere crezi că-ti acord?!
-Sper că mai multă după ce vei vedea asta. Luci băgă mâna în buzunarul de la piept al jachetei şi scoase un teanc de poze. Aruncase câte o privire pe fiecare în parte. Axe, ce făceaţi voi la ora 11 în fiecare zi de naştere a ta?
-Mergeam să mâncăm la restaurant, primeam cadouri şi stăteam fix 2 ore cu ai mei după care făceam 2 poze şi plecam înapoi acasă... Bine, nu şi în ultimii 2 ani pentru că eu plecam să mă văd cu prietenii.
-Întocmai, replică bărbatul. Ai văzut ambele poze vreodată?
-Nu prea m-a interesat pentru că preţuiesc amintirile din capul meu mai mult decât nişte hârtii imprimate cu cerneală. Nu am văzut niciuna chiar.
-Poftim, uite-te acum pe ele şi zi-mi ce ţi se pare ciudat. Luci îi înmână toate pozele după care se aşeză înapoi pe duşumea. Nu te grăbi, analizează-le bine!
Axe luă pozele cu cea mai mare lipsă de interes din lume. Mai întâi le numără şi constată că erau fix 21, câţi ani avea el. Se uită pe prima şi nu observă nimic, a doua la fel, a treia iarăşi nimic. Abandonă ideea:
-Mda, uite asta e viţa despre care susţii tu că nu e adevărată.
-Uite-e mai atent Axe, e important!
Nu avea nici cea mai mică idee de ce acceptă iarăşi acceptă să intre în hora lui Luci. Adânc în sufletul său, Axe a simţit întotdeauna că nu poate fi un simplu oarecare ce păşeşte pe acest Pământ, simţea că el e sortit să devină erou. Visa de multe ori că se va trezi într-o dimineaţă cu vreo superputere dar niciodată nu a fost convins de aşa ceva şi a lăsat-o la stadiul de fantezie. Acum pe măsură ce studia fiecare poză în detaliu, pulsul i se accelerase şi realiză că era extrem de curios să descopere ceva care să redea un sens vieţii sale.
Analiză fiecare mic lucru de pe mese, de pe pereţi, îşi analiză părinţii mai profund decât o făcuse vreodată- ciudat, după ce a auzit ce i-a spus Luci, nu i se mai făcuse deloc dor de ei- şi nu găsea nimic. Exact la ultima poză pe care deja numai avea chef să o mai analizeze, observă ceva ciudat în fundal. Doi bărbabţi cu ochelari negri de soare pe ochi stând ca şi cum era musai să apară şi ei în momentul imortalizării. Nu îi recunoştea, nu îi mai văzuse vreodată dar ei apăreau în absolut fiecare poză. Instantaneu pulsul său mai acceleră puţin, pielea i se făcu ca de găină şi căscă ochii mai larg. Luă iarăşi pozele la puricat, concentrându-se de această dată pe bărbaţii din spate şi constată surpins:
-E el! E moşul ăla şi... Tu?! Ce mama măsii se petrece?! Axe aruncă toate pozele pe jos şi se ridicase instantaneu în picioare. Cine dracu eşti?
-Ei bine, moşul e tatăl tău, ţi-am zis asta deja iar eu sunt fratele mamei tale şi totodată cel mai bun prieten a lui David, replică Luci privind duşumeaua. Tu eşti nepoţelul meu!
-David?!
-Tatăl tău, ăsta e numele lui.
-Fraţi sau surori am, întrebă Axe fără niciun pic de interes şi cu sprânceana dreaptă ridicată, precum ar asculta cele mai mari baliverne din lume?
-Vei afla asta de la tatăl tău. Dintr-o clipă în alta trebuie să intre pe uşă.

To be continued...

Riot - Chapter I: Beginings

-Poate mai târziu, spuse Luci. Acum ia o gură de whisky, ca băieţii aşa! Duse mâna în buzunarul de la pieptul jachetei de piele neagră pe care o purta şi scoase o sticlă metalică precum cele din filmele puţin mai vechi. Îi dădu dopul jos şi i-o duse încet la gură lui Axe ce întinse buzele de parcă ar fi fost un peşte pe uscat. Luci înclină recipientul pentru a facilita scurgerea băuturii şi o ţinu aşa până băiatul bulbucă ochii după care zâmbise şi puse dopul înapoi. Asta-i băutura bărbaţilor bă Axe! Asta, nu apa, exclamă bărbatul ridicând sticla de metal sus în mâna dreaptă de parcă ar fi fost un măreţ trofeu!
Surprinzător până şi Axe zâmbi, evident după ce îşi scutură capul de două trei ori şi expirase precum un dragon.
-Oho, ai zâmbit! Facem progrese, spuse Luci! Hai să numai pierdem vremea aiurea şi să trecem la subiect!
-Dă-mi o ţigară mai întâi şi ar fi frumos de m-ai şi dezlega. Unde dracu să fug?! Şi oricum nu cred că ţi-e teamă de lovitura mea de dreapta oricât de nimicitoare ar fi ea. Axe se decise să joace 'hora' pe care i-o propuse bărbatul căci altă alternativa s-ar fi soldat, cel mai probabil, cu alte lovituri.
-Ei da?! Şi de unde ştiu eu că în momentul în care ai să te ridici de pe scaun, nu ai să începi să arunci cu fulgere prin cur ca să mă omori, râse Luci zgomotos?!
Axe doar ridicase o sprânceană şi zâmbi scurt. Nu îşi imaginase că un tip cu un aspect atât de dur are posibilitatea de a face glume stupide şi copilăreşti. Se simţea ciudat căci Luci din momentul de faţă îi amintea de Şobo, un fost prieten din generală. Arăta la fel de dur, era cel mai înalt tip din întreaga şcoală şi nimeni nu-l înjurase vreodată. Totuşi, jucând basket cu el destul de des, Axe observă vă sub ascpectul de monstru mâncător de lumi pe care-l avea, se ascundea doar un copil căruia îi era frică să se maturizeze. Făcea mereu glume copilăreşti la care râdea de mama focului. Din păcate viaţa se sfârşise mult prea crunt pentru el la vârsta de doar 13 ani.
Doar ce jucaseră basket şi se deciseră să meargă să bea o gură de apă, dar nu la Axe acasă pentru că era prea departe. Din nefericire nici la Şobo acasă nu era nimeni.
-Căcat, a plecat mama la piaţă şi nu am cheie, iar!
-Hai mă la mine să bem o gură de apă, numai bine ne odihnim puţin pe drum, spuse Axe!
-N-ai mă treabă! Taci acolo! Fii antenă cum facem: tu cobori frumos jos, te duci în spatele blocului sub geamul de la balconul mic şi aştepţi acolo că o să apară Superman şi-o să intre în casă la mine să-ţi arunce un blidon de apă în cap. Ne-am înţeles?
-Eşti tâmpit mă!
-Taci te-am întrebat! Marş jos şi aşteaptă, îi trase Şobo un şut în fund şi îi zâmbi călduros!
Zis şi făcut, Axe ascultase ordinul şi conform instrucţiunilor merse să-l aştepte pe Superman. Acesta nu întârziase deloc şi se ivi cu un etaj mai sus:
-Tu ăla mic şi prost de jos! Fii atent la Superman aici! urlase Şobo de la etajul 4.
-Bă dementule, ai grijă să nu cazi, răspunse Axe cu zâmbetul pe buze!
-N-ai mă treabă! Nu e prima oară când cobor de la etajul 4 la 3.
Axe tăcu şi urmări fără niciun fel de grijă cum Şobo stătea atârnat de sârmele pentru rufe şi căuta etajul următor cu picioarele. Totul se petrecu într-o fracţiune de secundă. O pocnitură urmată de o zdruncinătură pe care o simţise în piept, precedată de o bubuitură înfundată. Şobo căzuse cu întreg corpul pe pământ şi capul pe marginea de 50 de centimetri ce înconjura blocul. Axe intră în panică instantaneu, urlase ca o mică fetiţă ce tocmai văzu un păianjen după care îl strigă pe aşa zisul Superman. Nimic, super eroul avea capul strivit, sângele izbucnise deja pe nări şi ochi, singurul strop de viaţă rămânând într-un deget de la mâna dreaptă ce se zbătea constant. Şobo îşi uitase superputerile acasă şi imortalitatea în dormitor, plecând spre un loc mai bun după doar 13 ani de viaţă.

Luci tăie sfoara ce-l ţinea pe băiat prizonier în scaunul torturii cu un mic briceag scos din buzunarul drept al pantalonilor de blug clasic. Făcu un pas în spate, scoase pachetul de ţigări şi bricheta după care i le întinse pe ambele lui Axe.
-Poftim, bagă fum în tine că am impresia că tânjeşti tare de tot după o ţigară.
-Mersi, replică Axe. Luă o ţigară, o aprinse, trase 2 fumuri zdravene, expiră fumul în sus şi se aşeză la loc pe scaun lăsând capul pe spate. Mai că ai fi spus că se relaxase 100% şi că se simţea ca acasă. Ştii, am o intrebare pentru tine Luci...
-Ia zii mă! Ce e?
-Ce reprezintă simbolul ăla de pe perete?
-Te referi la simbolul ăsta? Luci îşi ridicase mâneca dreaptă şi îi arătă antebraţul tatuat cu exact acelaşi simbol.
Automat îi veni în minte moşulică pe care îl întâlnise cu p zi în urmă pe bancă şi un fior ciudat îi făcu pielea de găină.
-E o onoare să porţi simbolul ăsta Axe, e simbolul libertăţii, exprimă absolut tot ce-ţi doreşti pe lume. Plus că arată destul de şmecher nu crezi, zâmbi Luci aruncându-şi privirea spre băiat şi surprinzându-l uitându-se în gol cu nişte ochi cât cepele?
-Deci şi el... Sunteţi o sectă aşa-i? Vreo organizaţie de fanatici sau ceva de genu? Am mai văzut simbolul ăsta ieri...
-Deci deja l-ai cunoscut. Perfect, răspunse Luci cu un zâmbet călduros!

To be continued...
Să auzim de bine!

Riot - Chapter I: Beginings

Realiză că numai are nimic şi că de va scăpa cu viaţă din acea încăpere va trebui să înceapă de la zero. Amintirile ce le preţuia mai mult ca pozele, erau acum precum nişte săgeţi înfipte adânc în inimă. Începuse să regrete că nu a petrecut mai mult timp cu părinţii în ultimii ani, îi părea rău că nu a mai fost cu Dan la pescuit cum făcea înainte dar se alina mereu cu gândul că ăsta e ciclul vieţii: pe măsură ce creştem încercăm din răsputeri să ne depărtăm de părinţi şi să ne petrecem tot mai mult timp cu cei de aceeaşi vârsta căci ei înţeleg perfect ce ne frământă.
Petrecuse alături de prieteni unele dintre cele mai frumoase momente din viaţa sa. Totul începuse cu banchetul din clasa a 8-a când toţi ceilalţi băieţi întrebau fetele dacă vor să le fie partenere de dans dar Axe fu invitat de o fată. Şi nu era orice fată, era una dintre cele mai deştepte şi drăguţe tipe din clasă. Instantaneu inima îi crescu şi căpătă încredere în sine aşa că se provocase să trăiască totul la intensitate maximă pe viitor.
Se ţinuse de promisiune mai ales în liceu. Reuşise să intre la unul dintre cele mai bine cotate licee din oraş şi era convins că acolo va da peste oameni geniali. Încă din prima zi îşi alese colegul de bancă şi simţi că totul va fi grozav când a observat cât de şui se uita tipul: 'Clar! Ăsta e tâmpit!'. Patru ani au stat în aceeaşi bancă, s-au certat, au râs, au făcut panaramă la ore, au băut împreună alocaţii întregi, au chiulit, au făcut farse profesorilor, au pus liceul pe jar cu instigări la proteste, au plâns şi nu în ultimul rând şi-au făcut un renume căci nu era profesor sau elev ce nu auzise de ei. Dar din momentul în care au intrat la facultăţi diferite totul a dispărut. Se vedeau din ce în ce mai rar iar de vorbit nici atât. Se mai încheiase un capitol al vieţii sale, nu tocmai cum îşi dorise, dar nu regreta nimic.
În clasa a 7-a cunoscu, sau aşa credea el, dragostea pentru prima oară. O chema Livia şi era cu un an mai mică decât el. Se cunoscuseră într-o tabără de pe litoral şi la început doar se îmbrânceau şi se băteau- dacă un baiat plăcea o fată era musai să o bată ca să arate acest lucru pe vremea aia. După ce tabăra luă sfârşit se întâlniră iarăşi în oraş şi începuseră să se placă. Evident Axe i-a cerut 'prietenia', că aşa era pe atunci. Îşi amintea şi acum cum ea spusese 'Da!' cu un zâmbet călduros şi o privire senină şi se sărutaseră în leagăn. Era regele lumii în momentul acela căci nu avea nicio grijă şi Soarele răsărea în fiecare dimineaţă doar pentru el. Dar la vârsta aia nimic nu era la fel pentru mult timp. La fel şi relaţia sa cu Livia ce luase sfârşit după doar 2 săptămâni pentru că aflase că ea mai avea şi un alt iubit. Se simţi trădat şi atât de revoltat încât vru chiar să-şi cheme toţi prietenii din cartier să-l bată pe respectivul. Totuşi abandonă ideea pentru că fata viselor lui îl imploră să nu îl bată pe tip. Dragostea dispăruse.
Ţinu minte totuşi data ei de naştere şi după 6 luni, în ziua respectivă o sună pentru a-i ura 'La mulţi ani!' dar dădu peste un 'Cine eşti mă?!'. Livia îl uitase complet. Axe se simţi precum un bou îndrăgostit aiurea. Din momentul acela o duse din ce în ce mai rău la capitolul amor ghebos dar îşi făcea foarte mulţi prieteni relativ uşor.
Se considera un prieten loial şi îi plăcea să dovedească asta. De cele mai multe ori o făcea în momentele nepotrivite totuşi. Aşa se întâmplă şi pe data de 13.07.2005- ţinea minte perfect ziua şi era convins că nu o va putea uita tot restul vieţii. Pe când era în spatele blocului, cu băieţii la o bere, auzi strigăte de ajutor. Un alt băiat ce refuzase invitaţia la alcool pentru a se întâlni cu prietena era alergat de alţi 10 tipi. Erau clar depăşiţi numeric indiferent dacă săreau cu toţii dar Axe simţi o obligaţie să intervină căci şi celălalt ar fi făcut la fel pentru el. Zis şi făcut, trase o înjurătură zdravănă neadresată nimănui, una adresată mamelor agresorilor după care apucă o piatră şi o azvârlise cu putere spre cei 10. Nimerise fix fruntea unuia dintre ei ce cazu la pământ instantaneu. Adrenalina deja îi invadase trupul aşa că începu să alerge spre adversari ca un adevărat spartan. Împărţi 1 pumn, doua, trei, cinci, un picior, după care simţi o lovitură dureroasă în partea dreaptă şi o ameţeală ciudată. Din instinct duse mâna la rană şi simţi cum întreaga răsuflare îi disparu, leşinând într-o fracţiune de secundă. Se trezise o zi mai târziu cu Maria stând îngrijorată alături de el şi Dan pe un scaun privind în gol.
-Mamă, unde sunt?
-În spital dragule, ai fost înjunghiat, spuse femeia cu lacrimi în ochi.
A fost nevoit să petreacă 7 zile în spital, în aceeaşi caemră cu 3 moşi ce se uitau la ştiri toată ziua şi vorbeau doar politică. Când credea că mai rău de atât nu se poate a realizat că nopţile erau şi mai crunte: cei 3 bătrâni sforăiau şi trăgeau vânturi de mama focului. Mai presus de toate în toată această perioadă niciun 'prieten' de-al său nu venise să-l viziteze.
După ce a fost externat a decis să facă o schimbare şi să-şi găsească alţi prieteni. A reuşit să realizeze lucrul ăsta şi nu a mai fost nevoit să se bată cu absolut nimeni de atunci, lucru de care Dan era foarte mândru.

Pierduse noţiunea timpului şi se pierduse pe sine în amintiri, motiv din cauza căruia tresări ca un căţeluş când auzi uşa de la cămăruţă deschizându-se. Era Luci. Avea o cârpă în mână, de bumbac şi de culoare albă cu pete roşii, stergându-şi mâinile de zor. O aruncă pe jos când consideră că era curat.
-Ce faci Axe?
Axe nu avea nici cea mai mică idee ce răspuns să ofere şi alese să tacă din gură şi să privească în gol. Asta la exterior căci în interiorul său un al doilea Axe urla în gura mare 'Să am încredere în el sau nu?'
-Alo, răspunde bă, ai clacat deja?! Te ştiam mai puternic.
-Nu am clacat. Mi-e sete, adu-mi o gură de apă te rog, spuse băiatul pe un ton foarte sobru exprimând mai presus de toate epuizare fizică.


To be continued...