Riot - Chapter I: Beginings

Realiză că numai are nimic şi că de va scăpa cu viaţă din acea încăpere va trebui să înceapă de la zero. Amintirile ce le preţuia mai mult ca pozele, erau acum precum nişte săgeţi înfipte adânc în inimă. Începuse să regrete că nu a petrecut mai mult timp cu părinţii în ultimii ani, îi părea rău că nu a mai fost cu Dan la pescuit cum făcea înainte dar se alina mereu cu gândul că ăsta e ciclul vieţii: pe măsură ce creştem încercăm din răsputeri să ne depărtăm de părinţi şi să ne petrecem tot mai mult timp cu cei de aceeaşi vârsta căci ei înţeleg perfect ce ne frământă.
Petrecuse alături de prieteni unele dintre cele mai frumoase momente din viaţa sa. Totul începuse cu banchetul din clasa a 8-a când toţi ceilalţi băieţi întrebau fetele dacă vor să le fie partenere de dans dar Axe fu invitat de o fată. Şi nu era orice fată, era una dintre cele mai deştepte şi drăguţe tipe din clasă. Instantaneu inima îi crescu şi căpătă încredere în sine aşa că se provocase să trăiască totul la intensitate maximă pe viitor.
Se ţinuse de promisiune mai ales în liceu. Reuşise să intre la unul dintre cele mai bine cotate licee din oraş şi era convins că acolo va da peste oameni geniali. Încă din prima zi îşi alese colegul de bancă şi simţi că totul va fi grozav când a observat cât de şui se uita tipul: 'Clar! Ăsta e tâmpit!'. Patru ani au stat în aceeaşi bancă, s-au certat, au râs, au făcut panaramă la ore, au băut împreună alocaţii întregi, au chiulit, au făcut farse profesorilor, au pus liceul pe jar cu instigări la proteste, au plâns şi nu în ultimul rând şi-au făcut un renume căci nu era profesor sau elev ce nu auzise de ei. Dar din momentul în care au intrat la facultăţi diferite totul a dispărut. Se vedeau din ce în ce mai rar iar de vorbit nici atât. Se mai încheiase un capitol al vieţii sale, nu tocmai cum îşi dorise, dar nu regreta nimic.
În clasa a 7-a cunoscu, sau aşa credea el, dragostea pentru prima oară. O chema Livia şi era cu un an mai mică decât el. Se cunoscuseră într-o tabără de pe litoral şi la început doar se îmbrânceau şi se băteau- dacă un baiat plăcea o fată era musai să o bată ca să arate acest lucru pe vremea aia. După ce tabăra luă sfârşit se întâlniră iarăşi în oraş şi începuseră să se placă. Evident Axe i-a cerut 'prietenia', că aşa era pe atunci. Îşi amintea şi acum cum ea spusese 'Da!' cu un zâmbet călduros şi o privire senină şi se sărutaseră în leagăn. Era regele lumii în momentul acela căci nu avea nicio grijă şi Soarele răsărea în fiecare dimineaţă doar pentru el. Dar la vârsta aia nimic nu era la fel pentru mult timp. La fel şi relaţia sa cu Livia ce luase sfârşit după doar 2 săptămâni pentru că aflase că ea mai avea şi un alt iubit. Se simţi trădat şi atât de revoltat încât vru chiar să-şi cheme toţi prietenii din cartier să-l bată pe respectivul. Totuşi abandonă ideea pentru că fata viselor lui îl imploră să nu îl bată pe tip. Dragostea dispăruse.
Ţinu minte totuşi data ei de naştere şi după 6 luni, în ziua respectivă o sună pentru a-i ura 'La mulţi ani!' dar dădu peste un 'Cine eşti mă?!'. Livia îl uitase complet. Axe se simţi precum un bou îndrăgostit aiurea. Din momentul acela o duse din ce în ce mai rău la capitolul amor ghebos dar îşi făcea foarte mulţi prieteni relativ uşor.
Se considera un prieten loial şi îi plăcea să dovedească asta. De cele mai multe ori o făcea în momentele nepotrivite totuşi. Aşa se întâmplă şi pe data de 13.07.2005- ţinea minte perfect ziua şi era convins că nu o va putea uita tot restul vieţii. Pe când era în spatele blocului, cu băieţii la o bere, auzi strigăte de ajutor. Un alt băiat ce refuzase invitaţia la alcool pentru a se întâlni cu prietena era alergat de alţi 10 tipi. Erau clar depăşiţi numeric indiferent dacă săreau cu toţii dar Axe simţi o obligaţie să intervină căci şi celălalt ar fi făcut la fel pentru el. Zis şi făcut, trase o înjurătură zdravănă neadresată nimănui, una adresată mamelor agresorilor după care apucă o piatră şi o azvârlise cu putere spre cei 10. Nimerise fix fruntea unuia dintre ei ce cazu la pământ instantaneu. Adrenalina deja îi invadase trupul aşa că începu să alerge spre adversari ca un adevărat spartan. Împărţi 1 pumn, doua, trei, cinci, un picior, după care simţi o lovitură dureroasă în partea dreaptă şi o ameţeală ciudată. Din instinct duse mâna la rană şi simţi cum întreaga răsuflare îi disparu, leşinând într-o fracţiune de secundă. Se trezise o zi mai târziu cu Maria stând îngrijorată alături de el şi Dan pe un scaun privind în gol.
-Mamă, unde sunt?
-În spital dragule, ai fost înjunghiat, spuse femeia cu lacrimi în ochi.
A fost nevoit să petreacă 7 zile în spital, în aceeaşi caemră cu 3 moşi ce se uitau la ştiri toată ziua şi vorbeau doar politică. Când credea că mai rău de atât nu se poate a realizat că nopţile erau şi mai crunte: cei 3 bătrâni sforăiau şi trăgeau vânturi de mama focului. Mai presus de toate în toată această perioadă niciun 'prieten' de-al său nu venise să-l viziteze.
După ce a fost externat a decis să facă o schimbare şi să-şi găsească alţi prieteni. A reuşit să realizeze lucrul ăsta şi nu a mai fost nevoit să se bată cu absolut nimeni de atunci, lucru de care Dan era foarte mândru.

Pierduse noţiunea timpului şi se pierduse pe sine în amintiri, motiv din cauza căruia tresări ca un căţeluş când auzi uşa de la cămăruţă deschizându-se. Era Luci. Avea o cârpă în mână, de bumbac şi de culoare albă cu pete roşii, stergându-şi mâinile de zor. O aruncă pe jos când consideră că era curat.
-Ce faci Axe?
Axe nu avea nici cea mai mică idee ce răspuns să ofere şi alese să tacă din gură şi să privească în gol. Asta la exterior căci în interiorul său un al doilea Axe urla în gura mare 'Să am încredere în el sau nu?'
-Alo, răspunde bă, ai clacat deja?! Te ştiam mai puternic.
-Nu am clacat. Mi-e sete, adu-mi o gură de apă te rog, spuse băiatul pe un ton foarte sobru exprimând mai presus de toate epuizare fizică.


To be continued...