Riot - Chapter I [episodul 21 - 'Roadtrip']

-Trezirea Axe! Hai, e 2 dup-amiaza, scoală-te!
Axe deschise ochii şi se încruntă nervos. Se aşteptase să fie orbit de lumina soarelui de afară şi să audă vrăbiuţele ciripind la geam dar realizase repede că era în altă parte, nu în camera sa. Nu reuşi să depisteze sursa vocii în întunericul ce umplea camera dar îşi dădu seama că era o voce masculină.
-Eşti nebun! Lasă-mă să dorm, nu vezi că e noapte?!Strigă băiatul vizibil iritat.
-Trezeşte-te, fă un duş şi îmbracă-te! Azi e o zi mare şi avem multe de făcut... Hai!
- Mai dorm puţin... Axe nu apucase să termine bine fraza căci o senzaţie ciudată îi cuprinse faţa. Instictiv şi-a dus ambele mâini desupra capului pentru a-şi proteja faţa şi simţi umezeală. 'Apă... Fir'ar!'. Gata, gata! Mă trezesc...
-Aşa fiule. Hai, grăbeşte-te, Dana aşteaptă în hol de 20 de minute.
-Ce aşteaptă? De fapt, aprinde un bec, nici nu ştiu cu cine vorbesc...
Lumina a invadat camera iar imaginea era pentru Axe oarecum confuză şi ciudată: în faţa patului său era un bărbat solid îmbrăcat într-un trening ciudat şi pantofi în picioare iar pe cap purtând o şapcă.
-Sunt eu, David. Suntem în întârziere, la 10 trebuie sa fim la cabană.
-Pft...
Băiatul se ridică din pat, îşi puse pe el propriile haine ce-l făceau să se simtă confortabil şi ieşi din cameră căci nu avea ce bagaj să ia cu el.
-Moooooor după o ţigară! Spuse Axe către Dana care stătea dreaptă lângă un rucsac micuţ.
-Go ahead! Răspunse fata.
-Ceva nu e în regulă cu tine. Cum pleci tu la drum doar cu rucsăcelul ăla?! Axe ştia în interiorul său că din perspectiva bagajelor de drum, Dana părea mai mult decât perfectă.
-Şi-a cărat deja trolerul în maşină. Răspunse David împingându-l încet pe fiul său.
-Ah, mă miram eu...
-Haideţi, să purcedem! Sunteţi gata pentru cea mai mare aventură a vieţii voastre?
-Daaaa! Răspunse zgomotos entuziasmul din Dana.
-Yay. The joy, the happiness. Îţi dai seama, plecăm în excursie. Veni si reacţia sarcastică a lui Axe.
-Uite, dacă mâine pe vremea asta nu vei fi uimit te las să mă pocneşti direct în figură. Spuse David zâmbind, în timp ce vocea sa conţinea un ton foarte încrezător.
-Oau! Da, da, da! Asta mi-am dorit dintotdeauna! Pft... Hai, să mergem, vreau o gură de aer şi o ţigară...
-În maşină nu se fumează băieţel. Spuse Dana hotărât.
Axe numai scoase niciun cuvânt. 'Oh da! Sper să se merite în cele din urmă.' Era destul de pesimist în privinţa acestei călătorii, aşteptând cu sufletul la gură ce va urma dupa ea. 'Urmează să devin spion şi în loc să mă antrenez eu plec în excursie.' Axe oftă adânc şi pe un ton plin de sarcasm:
-Hai să ne grăbim să ne găsim superputerile!
-Taci Axe şi şezi cuminte pe bancheta din spate.
-Mda, superb! Măcar am să mai recuperez puţin somn. David, să mă trezeşti când ajungem.
-M... Bine, cum doreşti. Spuse bărbatul oarecum dezamăgit de purtarea fiului său.
Şi cei trei pornită la drum, spre călătoria vieţii lor. 'În seara asta transformarea lor va începe.' îşi spuse David în sine.

End of Chapter I.

Riot - Chapter I [episodul 20 - 'Pababibam!']

Înapoi în sediul MYOL, Axe primise în cele din urmă o cameră normală, cu pat, noptieră, laptop, televizor şi baie. Îşi lepădă ţoalele într-un colţ şi sări direct în duş. Termină rapid simţindu-se plin de energie şi privindu-se în oglindă surprinse un zâmbet retardat în timp ce prin minte îi alerga gândul 'Mâine plec în vacanţă cu tatăl meu natural şi când mă întorc voi deveni spion!'. Dan şi Maria deja dispăruseră din mintea sa, fură înlocuiţi in nici 24 de ore.
Căută în dulap nişte haine de schimb dar nu găsise decât 4 costume elegante şi o droaie de cămăşi. 'Nu ştiu la ce mă aşteptam când am deschis dulapul. Eh! Aşa-mi place, până şi aici totul arată a super secret: cămăşi şi sacouri elegante, pantofi şmecheri din piele, cravate... oare o fi şi-o armă pe-aici?'
-Nu ai să găseşti nicio armă puştiule! Noapte bună!
Axe tresărise precum o pisică luată prin surprindere de un lucru. Recunoscu vocea într-un târziu şi rostise un 'noapte bună' indiferent, fără a se uita spre uşă sau a ridica tonul.
-Mersi! Strigase Jerry de pe hol.
'Mda, e fenomenală! Chiar e!' îşi spuse Axe în timp ce se îndrepta spre patul dublu, atent aranjat. Renunţase la căutarea unei arme în dulap şi decise să tragă un pui de somn pentru a-şi pregăti trupul pentru ziua mare ce-l aştepta. 'Mâine va fi genial! presimt!' Dădu la o parte pătura, se băgă în pat, se întinse precum o caracatiţă, aruncându-şi membrele în părţi, închise ochii şi 'Doamne, frumoasă mai e Dana!' adormi.

-Hei Luci, o ţigară înainte de somn?
-Soso... Da, întotdeauna! Răspunse bărbatul zâmbind.
-Zii lungă, fir-ar ea să fie!
-Da, dar măcar s-au mai calmat apele. David şi câştigat fiul alături, eu nepotul... e aceeaşi persoană, da. Oricum generalul e mort... Zii grea dar s-a terminat cu bine.
-Într-adevăr. Pentru unii cel puţin. Spuse Soso cu privirea aţintită în podea, focusând un punct imaginar.
-Da, ştiu... Au greşit, na... Ce poţi să faci? Lasă, oftă Luci punând o mână pe umarul celuilalt bărbat, mâine David pleacă cu Axe şi Dana într-o mică vacanţă aşa că eu rămân şef aici. Pregăteşte-ţi buzunarele că o să rupem poker-ul! Scoase un zâmbet călduros pe măsură ce-şi stingea ţigara şi se îndreptă spre cameră.
-Oho, abia aştept!
-Noapte buna Soso!
-Ciau Luci, somn uşor!
Soso intră în camera sa, inchise uşa cu cheia, porni muzica destul de tare după care scoase telefonul şi fugi în baie.
-Şefu, îmi pare...
-Zii repede, mi-e somn.
-Mâine David pleacă la plimbărică.
-Serios?! Pababibam! Ziua asta se termină genial! Super, mâine la prânz ne întâlnim la vechiul aeroport de la marginea oraşului în hangarul 2. Trecem la treabă!
-S-a făcut! Soso închise telefonul şi fixă podeaua iarăşi.
Mihnea zâmbi cu poftă şi dădu să-şi îmbrăţişeze soţia dar realizase că aceasta nu era lângă el. Aruncă o privire pe hol şi văzu că lumina la baie era aprinsă. 'Vezici mici mai au femeile astea...' şi se culcă la loc.

Holurile sediului MYOL plângeau de pustietate. Era ora 5 dimineaţa şi totul era atât de gol încât doar zgomotul aerului ce trecea prin gurile de aerisire putea gâdila osicioarele unei urechi. Toată lumea dormea, cu toţii erau afundaţi într-un alt univers unde lucrurile nu erau tocmai reale: de la vise violente, la fantezii, la dorinţe neîmplinite, la premoniţii, fiecare membru al organizaţiei îşi încărca bateriile pentru următoarea zi.
Totuşi două suflete nu-şi găseau odihna din cauza grijilor, fie a gândurilor întunecate, fie a remuşcărilor sau a imaginilor pline de cruzime ce le apăreau în momentul în care închideau ochii. David şi Dana erau cele 2 persoane care nici la o aşa oră târzie nu-şi găseau somnul. Bărbatul stătea într-un fotoliu confortabil cu un pahar cu apă minerală în mâna dreaptă gândindu-se la ziua ce doar se încheiase. Îi plăcea ordinea, era un perfecţionist şi nu-şi permitea să se culce cu enigme în minte. 'Axe e fiul meu, e sânge din sângele meu, e rodul iubirii dintre mine şi Mihaela, e un înger, e cea mai mare realizare a mea, e tot ce mi-am dorit. De mâine va pătrunde într-o lume crudă, va trăi în culise, nu va mai putea merge în parc să privească cerul timp de 6 ore. Va avea un mare şoc şi sper din tot sufletul să aibă puterea să-şi revină repede. Nu e un criminal asta ştiu sigur. Mă întreb dacă va avea forţa să omoare pe cineva vreodată. Oare e bine să-l amestec în aşa ceva? În momentul de faţă cred că i se pare că viaţa lui capătă sens, consistenţă, probabil i se pare super tare şi tot ce şi-a dorit dar nu ştie realitatea. Nu s-a confruntat cu răul adevărat, nu a privit un alt om în ochi în timp ce-i înfingea un cuţit în inimă, nu a văzut cum îşi dă cineva ultima răsuflare ştiind că el a fost cauza. E naiv, e visător... Îmi doresc să-mi calce pe urme dar să fie mult mai mult decât am fost sau voi fi vreodată. Îmi doresc să poată realiza de 100 de ori mai multe lucruri ca mine ca şef la MYOL, îmi doresc să înţeleagă organizaţia şi să se identifice cu ea, îmi doresc să poarte simbolul cu mândrie... Dar oare îşi doreşte şi el acelaşi lucru?'
Starea meditativă în care se afla îî fu întreruptă de soneria telefonului. Era Dana.
-Neaţa Dana! Ce s-a întâmplat?
-Ştiam eu că nici tu nu dormi. David... M-am tot gândit... Uhm... Pot veni să stăm de vorbă?
-Desigur, e abia 5:43, nu plănuiesc să dorm. Spuse David pe un ton sarcastic, oarecum deranjat de această discutie matinală... sau mai bine zis exagerat de târzie.
-Super! Şi Dana închise telefonul.
Fu nevoie doar de 40 de secunde, timp în care bărbatul îşi umpluse paharul cu apă minerală, pentru ca fata să ajungă în camera lui David. Încăperea era cea mai mare ca suprafaţă. Duşumeaua era acoperită cu parchet, pe pereţi erau răsfirate 5 tablouri înfăţişând arta abstractă şi neînţeleasă de cei de rând, poze cu Mihaela şi Axe şi o plasmă cu diagonala de aproape 2 metri ce reda absolut toate posturile importante de ştiri din lume în acelaşi timp. Imediat cum intrai în cameră erai 'obligat' să-ţi laşi cheile şi arma pe măsuţă, încălţările sub ea şi haina în suporturile amplasate în zig-zag pe perete. Camera mai conţinea doar o canapea micuţă, un birou şi un pat, iar albul pereţilor îţi dădea impresia că locul e uriaş, simţeai că un teren de baschet ar încape la fix. Camera lui David era luminată doar de 3 veioze: una pe biroul său şi două de-o parte şi de alta a patului căci bărbatul simţise nevoia să-l aranjeze ca şi cum încă cineva ar mai dormi cu el.
-Ce îţi alungă somnul Dana?
-Nu ştiu ce-i cu mine David, mă simt ciudat, am o presimţire întunecată legată de viitorul apropiat. Nu ştiu de ce dar ştiu că pot avea încredere în ceea ce simt. Ceva nu e în regulă...
-Dana... Totul va fi bine, eşti doar puţin speriată. Da, vor fi schimbări dar nimic radical; ştii bine că nu aş permite să ţi se întâmple ceva rău. Nimănui din MYOL, niciodată! David oftă adânc şi luase o gură de apă. Ziua de azi a fost extrem de confuză şi pentru mine. A fost ciudat tot ce s-a întâmplat: de la conversaţia cu propriul meu fiu şi ura cu care mă privea, la bucuria din ochii lui Luci, la incompetenţa unora...
-Da, am auzit ce s-a întâmplat...
-Da, muncă de luni de zile ruinată într-un minut de incompetenţă. Şi eu sunt la fel de speriat de ceea ce va urma dar simt că totul va fi grozav, în cele din urmă situaţia va fi ideală. Mai presus de asta simt că e nevoie de această schimbare.
-Dar David... Axe nu va face faţă, va claca.
-Va fi pregătit... Uite, am discutat cu Luci mai devreme... Ce-ai zice dacă mâine, de fapt azi având în vedere că e 6 dimineaţa, îl luăm şi pe băieţel cu noi şi plecăm câteva zile prin tară? Ştiu că de mult vrei să vezi munţii cu proprii tăi ochi, să simţi iarba cu tălpile...
-Pe bune?! Privirea fetei se însenină brusc şi entiziasmul puse stăpânire pe ea.
-Da! Va fi grozav! Eu şi cei 2 copii ai mei: tu şi Axe.
-Vai! Mergem şi la munte şi la mare? Putem face şi poze?
-Da, vom fi oameni normali.
-Daaaaaa! Plec să-mi fac bagajul! Dana dădu să plece după care se întoarse înapoi şi îl luă în braţe pe David. Mersi!
-Oricând scumpa mea! Hai să ne odihnim puţin mai întâi...
-Ce?! Crezi că îmi va mai fi somn ştiind ce-o să se întâmple peste câteva ore?!
-Dana, preferi să dormi în maşină în timp ce trecem prin canioane, peste râuri, pe lângă munţi sau acum?
-Ai dreptate... Bine, am fugit la somn! Noapte bună!
-Vise plăcute dragă! Spuse David ridicându-se de pe fotoliu şi punând paharul gol pe birou.
Uşa se închise. 'Această vacanţă îi va marca puternic pe amândoi, le va deschide ochii şi îi va face să privească totul altfel. E nevoie de această schimbare...' David se schimbă şi se spuse în pat întinzându-se exact la fel ca fiul său. 'Mă întreb dacă Axe doarme la fel...' trase pătura peste el, se relaxă expirând puternic, închise ochii, îşi goli mintea de gânduri şi adormise în câteva secunde.

To be continued...
Succesuri!

Riot - Chapter I [episodul 19 - 'Bursucul roz']

Luci se decise că ar fi cazul să tragă pe dreapta şi să doarmă puţin căci era 4 dimineaţa. Nu îşi imaginase că ziua în care va putea schimba câteva vorbe cu singurul său nepot îl va ţine treaz atât de mult. Mai ciudat de atât era că rămăsese plăcut impresionat de băiatul de 21 de ani în ciuda imaturităţii pe care o sesizase la el înainte să discute. Până acum câteva ore îl considera un puşti oarecare cu gusturi muzicale oarecum ciudate, cu o imaginaţie uneori bolnavă, alteori prea copilărească şi cu abilităţi lipsă referitoare la luarea deciziilor. Totuşi analizându-i mai bine viaţa realiză că Axe era de fapt si de drept un dur; nu fizic evident, dar avea tăria de caracter specifică ambilor săi părinţi naturali. Era plăcut să discute cu el mai ales că-l bucura faptul că erau rude de sânge.
Luci nu avuse nicio dată copii pentru că nu se descurca deloc cu femeile. Încă din facultate nu şi-a făcut aşteptări prea ridicate la capitolul ăsta deşi pe vremea aia arăta chiar bine. Mihaela care era doar cu un an mai mare decât el avu câteva încercări de a-l 'aranja' cu o prietenă dar au eşuat de fiecare dată. Luci avea gusturi ciudate. Acestea se conturaseră după cea de-a doua misiune a sa pentru MYOL. Trebuia să asasineze un german pe nume Mike Swartz ce plănuia să-şi extindă afacerea cu cocaină şi în facultăţile româneşti. Au fost nevoie de 3 săptămâni de supraveghere, notiţe, planificare şi calcule exacte a acţiunilor ce aveau să ducă spre moartea germanului. Problema numărul 1 era că nimeni nu ştia cum arăta traficantul, nimeni nu avea nicio poză şi niciun informator sau spion infiltrat in reţea nu apucase să trăiască pentru a descrie persoana cu numele Mike Swartz. În cele din urmă Luci a reuşit să afle unde era cazat germanul şi din dorinţa de afirmare a plecat singur în misiune deşi era conştient că traficantul va fi păzit de mulţi bărbaţi înarmaţi.
Planul era simplu: se dădea drept doctor până reuşea să ajungă în interiorul locaţiei iar în momentul în care minciuna era depistată începea măcelul. Pe sub halatul alb avea un adăvărat arsenal de pistoale automate, revolvere, grenăzi şi cuţite. De paznicii de la intrare trecu uşor, aceştia deschizându-i uşa zâmbind fără să-l percheziţioneze. Locaţia era o casă cu 3 etaje ce putea fi uşor confundată cu un palat sau o reşedinţă de preşedinte.
Reuşise să ajungă la etajul 2 unde era mai mult ca sigur camera germanului şi o depistă cu uşurinţă căci 2 gorile aşteptau la intrare. Numai avea rost să invoce minciuna cu doctorul aşa că-şi scoase pistolul cu amortizor şi îi lichidase pe cei 2 cât mai avea elementul surpriză: 2 focuri direct în ţeste, cu sânge rece şi calea către succesul misiunii era liberă. Verifică încă o dată că nu vine nimeni şi intră în cameră fără să ascundă cele 2 cadavre. În interior privirea îi fu 'violată' de spaţiul uriaş decorat în stil regal. Televizorul mergea dar nimeni nu urmărea. Auzi zgomot din baie aşa că merse să verifice rapid. Deschise uşa şi rămase uimit.
-Unde e Mike? întrebă Luci cu arma îndreptată spre femeia ce se relaxa în cadă.
Aceasta nu scoase niciun sunet si pe langă frică, ochii ei exprimau si o nedumerire.
-Where is Mike? întrebă iarăşi bărbatul sperând că va înţelege engleza.
-I am Mike, please don't kill me!
Uimirea lui Luci se risipi instantaneu căci îşi amintise că în germană Mike se poate citi şi cu accent pe 'e' devenind nume de femeie. Totşi avea o altă dilemă acum: nu putea omorî o femeie, nici măcar nu ridicase palma asupra uneia vreodată. Deşi avea sânge rece şi omorâse deja pe puţin 10 oameni, nu putea să facă acest lucru şi acum. Îi ceru să se îmbrace şi îi spuse că vor ieşi împreună pe uşa din faţă. Mike acceptă terifiată.
Germanca era de-o frumuseţe rar întâlnită. Oarecum micuţă de statură, cu părul auriu, ochii verzi şi un ten neted şi lucios ca de bebeluş. Luci se întoarse când aceasta îi ceru puţină intimitate dar tocmai asta fu marea greşeală. Femeia scoase un pistol şi-l împuşcă fără să clipească, trezindu-l din starea de admirare şi aducându-l cu picioarele pe pământ. Se prăbuşi dar se întoarse brusc ca şi cum ar fi fost posedat de un spirit războinic şi trase un foc de armă ce-o lovi pe Mike fix între ochi. Luci îşi imaginase că tratând-o cu respect îi va caştiga oarecum încrederea şi că nu va îndrăzni să-l omoare. Se înşelase.
Scăpă cu greu din palatul plin de gorile turbate, înarmate cu puşti AK-47 dar rămăsese ţintuit la pat timp de 2 săptămâni din cauza glonţului tras de germancă ce-i penetrase umărul stâng. De atunci îşi jurase să numai trateze nicio femeie cu respect ca şi cum ar fi vreo prinţesă căci făcând lucrul acesta se va arde din nou. Hotărâse să-şi dedice viaţa profesionalului.
Evident satisfacţia 'de-a face lumea un loc mai bun' depăşea orice altceva pentru el. Cel puţin cu gândul ăsta se culca Luci seară de seară, cu gândul ăsta apăsa trăgaciul de fiecare dată.

La 5000 de km depărtare o maşină de teren cu geamuri fumurii parchează în garajul unei vile uriaşe. O alee de intrare ce putea rivaliza cu cele ale castelurilor din Anglia, cu o fântână arteziană gigantică exact în faţa casei. Patru garaje în care încăpeau cu uşurinţă opt maşini şi 4 coloane ce susţineau o boltă de-asupra uşii de la intrare precum vechile temple din Grecia antică. Un alb elegant asortat cu roşul tipic al cărămizilor, 3 etaje şi aproximativ 40 de camere. Nu primise titlul de castel pentru că era recent construită dar nu încape îndoială că pe viitor va urma si acest lucru. Totuşi, aducea puţin a conacul Playboy.
Din maşină coborâse un bărbat puţin durduliu cu un început de chelie:
-Chiţ!
-Fir'ar să fie! Copii proşti! Dădu cu piciorul jucăriei după care luă de pe bancheta din spate un buchet uriaş de flori. Lăsă maşina deschisă şi intră în reşedinţa exagerat de mare prin uşa din fundul garajului ce dădea în una dintre cele 4 bucătării. Vera, am ajuns acasă scumpo!
-Mihnea! O voce subţire, piţigăiată ce zgâria pe creier, sunete de tocuri pe duşumeaua acoperită cu gresie de cea mai bună calitate: o blondă spălăcită, înaltă, cu unghii ascuţite şi bine întreţinute, purtând un halat alb de mătase îşi făcu apariţia. Vai, florile sunt foarte dulci! Misi schumpu'! Vino să te pup! Se apropie de faţa bărbatului şi dădu un pupic aerului ce-i inconjura ochii închişi şi buzele ascuţite. Luă florile şi plecă să le pună într-o vază. Copii, Mihnea e la noi, veniţi să-l salutaţi!
Nici urma de copii, nicio reacţie. Mai trecură încă 40 de secunde:
-Treceţi jos acum, javre mici ce sunteţi! Vera aruncă un veritabil strigăt ce ar pune până şi un leu cu botul pe labe. În secunda 2 un băiat şi 2 fete apărură la capătul scărilor formând o 'scară a proştilor', făcură cu mâna pe rând, dădură ochii peste cap în semn de indignare şi urcară înapoi în camerele lor.
Mihnea nu se aştepta la altceva aşa că îşi luă o sticlă de whiskey din băruleţul din bucătărie şi se retrase în biroul său. 'Lucrurile pe care trebuie să le îndur ca să nu fiu luat în vizor! Ih! Îmi vine să strâng de gât odraslele alea afurisite!' îşi spuse în gând în timp ce-şi turna băutura într-un pahar ce conţinea deja 3 cuburi de gheaţă. 'În curând... Mai trebuie să rezist doar 2 săptămâni'.
Mihnea se aşeză în scaunul său ce era o replică a celui pe care stătea preşedintele Americii, deschise monitorul calculatorului, îşi tastase user-ul şi parola, apăsă Enter şi instantaneu 3 ferestre, 3 poze se iviră pe ecran. Se făcu comod în scaun, luă o gură de whiskey şi zâmbi cu poftă.
-Am să vă mănânc mă! Nimeni nu se pune cu mine, căcaţi cu ochi ce sunteţi!
Generalul Mihnea fu unul dintre cei mai cruzi şi ciufuţi general al armatei. S-a retras la timp, cât încă mai avea o picătură de glorie primind numeroase decoraţii şi ceremonii pompoase considerate doar 'nişte căcaturi împuţite'. Aşa că jurase să păstreze secretele şi informaţiile doar pentru el, trecuse în rezervă şi ca prin minune averea sa începu să crească exponenţial lună de lună. Doar o minte ordonată şi bine instruită ar fi putut aduna 10 miliarde de euro într-un an din contrabandă şi vânzare de secrete, fără să atragă atenţia nimănui. Oricum, oricine îşi băga nasul sfârşea în mod crunt: 'vor face cunoştiinţă cu prietenii mei racheta, bomba, aruncătorul de flăcări sau, preferatul meu, fundul lacului.' La cei 53 de ani ai săi conştiinţa îi era mai mult decât împăcată cu crimele şi corupţia, pe când sintagma 'Mori pentru patrie' o asemăna cu 'Ana are mere'. Durduliu, cu o burtă 'de bere', Mihnea ducea lipsă de 'semnele războiului'. A fost soldat dar a ştiut ce să facă pentru a urca repede în grade şi o dată instituit în funcţia de general nu a părăsit biroul niciodată.
Aspectul său fizic nu era deloc impunător iar trăsăturile feţei nu erau nici de fel plăcute privirii: început de chelie, un nas mare cât un gogoşar, ochi căpriu, sprâncenele unite între ele, mustaţă neîngrijită şi urme de tăieturi de la bărbierit. Nimeni nu ar fi crezut că această figură este responsabilă de aproximativ 10000 de crime.
Mii de oameni şi-au găsit sfârşitul într-un fel sau altul în mâinile lui Mihnea. Începutul fu greu căci coşmarurile nu se mai terminau. 'Mă agit prea mult!' îşi spunea adesea, 'jigodia era doar amantul neveste-mii deci merita să moară!'. Totuşi în adâncul sufletului adora senzaţia de putere căci 'asta este puterea supremă: când poţi decide destinul cuiva; tu îi poţi trasa destinul... scurt ... sau nu' precum le spunea soldaţilor săi. Sângele rece era singurul lucru ce-i curgea prin vene... şi ocazional, alcool.
Un singur defect îl făcea slab şi vulnerabil. Din fericire pentru Mihnea, doar el şi încă o persoană îl cunoşteau şi spre mulţumirea generalului persoana respectivă petrecea clipe de neuitat cu vechiul său prieten 'fundul lacului' in copania unui bolovan uriaş legat de picioare. 'Nu trebuie să afle absolut nimeni vulnerabilitatea asta. Sunt om dar nimeni nu are voie să-mi vadă defectul, sunt puternic şi de neclintit. Sunt un tanc!' îşi spunea înainte de a pleca la treburi dimineaţa. Totuşi, contrar tuturor aşteptărilor punctul său slab era Vera, o femeie de 32 de ani ce-i dăruise trei copii pe care îi ura din tot sufletul. Mihnea nu ştia nici acum de ce se îndrăgostise de ea, realiza că nu e bine dar nu se putea abţine. 'În fond, de ce să mă abţin, e o splendoare de femeie, o prinţesă!' spunea el privind-o din depărtare.
În realitate Vera era o mare curvă şi copiii nu erau nicidecum ai generalului. Femeia arăta într-adevăr extrem de bine: înaltă , îngrijită, cu un ten fin, veşnic aranjată şi parfumată, cu părul blond puţin spălăcit dar lung până la brâu. O simplă ştoarfă de la ţară cu care Dumnezeu fu zgârcit la capitolul intelect. Aşadar pentru a se descurca Vera făcea ce ştia mai bine ... în pat... sau duşumea... sau baie... sau alee întunecată... sau... practic, oriunde se putea. Avusese noroc să dea peste Mihnea la o petrecere privată şi văzându-l cum aruncă cu banii în stânga şi în dreapta îşi propuse să-l lege. Zis şi făcut, într-o săptămână Vera trecuse de la garsonieră la vilă, de la bumbac la mătase, de la argint la platină, de la mers pe jos la Mercedes cu şofer. Preţul?! Sex cu un gras împuţit o dată pe seară. 'Pft, mare scofală, oricum în 3 minute a terminat porcul.' se alina ea. Pe măsură ce au trecut anii, femeia s-a plictisit şi a trecut la grădinar, portar, bodyguarzi, şofer, musafiri şi-aşa mai departe. Nici ea nu ştia cine exact e tatăl copiilor. 'Las-o bă că merge-aşa! Mătase-albă încă mă îmbracă deci sunt copiii generalului.' îşi spuse femeia după fiecare naştere.
-Bursucel, eşti obosit? întrebă Vera aşezându-se în poala lui Mihnea şi băgându-i sânii în faţă.
-Da pisicel, mergem sus? Răspunse bărbatul cu o voce piţigăiată şi copilăroasă.
-Bursucelul meu roz vrea o bucată din Vera? Fiind doar o răstălmacire a 'Hai o dată porcule! 3 minute să gâfai, 5 să adormi după care mă pot duce şi eu până la portar în cabină!'
-Daaaaa, vreaaaaa! răspunse Mihnea.
Generalul opri calculatorul şi se lăsă tras de mână spre dormitor de către iubirea vieţii sale.
-Am găsit un şoarece în MYOL scumpo, ţi-am zis? Sunt atât de fericit!
-Bat la pariu că eşti bursucel! Hai repejor să facem prostioare!

To be continued...
Legendary!

Riot - Chapter I [episodul 18 - 'Duşmanul']

David şi Luci coborau nişte scări ce duceau spre o parte a clădirii ce ascundea secrete întunecate. Era vorba despre nivelul cel mai inferior, la circa 30 de metri sub pământ. Temperatura era constantă aici, în jur de 28 de grade iar umezeala era veşnic prezentă. Puse împreuna formau o atmosferă infernală şi un aer imposibil de respirat. Nimic nu era îngrijit aici: holurile erau pline de mucegai şi fără pic de vopsea, luminile constau în doar câteva becuri economice ce pâlpâiau constant oferind o stare de ameţeală şi discomfort. Celulele, căci nu puteau fi numite altfel, aveau uşi metalice, groase, pereţii erau crăpaţi, pe unde se infiltra şi apa, iar şobolanii şi gândacii mişunau peste tot. Mai presus de toate lipsa luminii din cămăruţe dădea prizonierilor sentimentul dureros de singurătate absorbindu-le orice speranţă şi sugerându-le o puternică teamă de moarte.
-L-au prins, spuse Luci cu un glas ce aducea a îngrijorare, nu împlinire.
-Grozav, să vedem ce putem obţine de la el. În ce stare e?
-Împuşcat în ambele rotule şi cu mâna dreaptă amputată cu un fierăstrău de lemn.
-Marius şi Didi l-au capturat aşa-i?
-Bingo!
-2 proşti! Doar le-am zis că am mare nevoie de el în stare să vorbească.
-Au întâmpinat probleme şi au decis să îţi urmeze sfatul o dată ce au dus la capăt misiunea: au scăpat de nervi. Ştii doar că nu sunt tocmai sănătoşi cu bibilica.
-Mama măsii, îi învăţ eu minte!
Ajunseră în dreptul unei celule ce părea desprinsă dintr-o închisoare a anilor '40. Praf peste tot, rugină, găuri de şobolani şi un sunet de tortură chinezească: apa picura din tavan pe duşumea cu o frecvenţă bine stabilită ce ar fi putut face până şi un surd să cedeze nervos. Luci inseră cartela ce reprezenta cheia de la orice uşă a acestui nivel şi un beculeţ verde confirmă deblocarea uşii. Intrară înăuntru cu câte o lanternă şi văzură imediat o baltă de sânge şi un corp palid.
-Mai e viu, întreabă David?
Luci îi înmână lanterna şi se aşeză pe vine lângă persoana palidă. Îi duse 2 degete la gât pentru a căuta pulsul. După câteva secunde mută testul la mâna stângă a victimei:
-E mort. Luci se ridică în picioare, scoase un şerveţel cu care îşi sterse bine mâinile după care sună de pe telefonul mobil pe cei ce se ocupau cu 'curăţenia'. David, îi chem şi pe Marius şi Didi?
-Da, spunele să coboare aici imediat! Gura mamii lor de proşti!
-S-a făcut!
În 30 de secunde cei 2 responsabili de misiune erau în faţa lui David.
-Da şefu', aveţi o altă misiune pentru noi?
-Nu. Aţi făcut o treabă grozavă cu generalul şi am vrut să vă felicit personal. Atât eu cât şi Luci vă suntem recunoscători pentru ajutor, spuse David zâmbind.
Cei doi rămaseră uimiţi. Mai duseseră misiuni la capăt cu succes dar niciodată nu fură felicitaţi personal pentru realizare.
-Mulţumim! A fost greu să trecem de securitate, Didi chiar a fost împuşcat în mâna dreaptă dar în cele din urmă am ajuns la general.
-Şi l-aţi adus unde trebuia! Bravo, bravo! Acum eu vă propun să vă luaţi o vancaţă. Ce ziceţi?
-Păi, eu şi Didi am prefera să primim o altă sarcină. Ştii doar că ne place acţiunea şi că vrem să...
Totul fu întrerupt de 2 focuri de armă ce zguduiră pereţii subsolului. Marius şi Didi erau întinşi pe jos deasupra unei bălţi imense de sânge.
-Spunei lui Soso că mai are 2 gunoaie de adunat.
-Ok David, îl sun acum. Luci învăţase cu mult timp în urmă că nu era bine să ceară justificări de la David, aşa că nu făcu acest lucru nici acum. Scoase telefonul mobil din buzunar pentru a doua oară dar o altă succesiune de focuri de armă îl făcură să îl arunce pe jos şi să sprinteze spre sursa zgomotelor.
Îşi scoase şi el armele, căci purta mereu minim 2 pistoale la el, coti la dreapta pe holul umed şi se opri brusc. Imaginea din faţa ochilor săi era unul dintre puţinele lucruri pe care le considera imposibil să aibă loc: David descărcase absolut tot încărcătorul pistolului într-un şobolan ce ieşise în căutare de mâncare, după care aruncă şi arma spre cadavrul rozătoarei. Acum bărbatul stătea ghemuit, rezemat de un perete cu ambele mâini deasupra capului plângând în hohote. Luci era încă uimit şi confuz găsindu-se în ciudata situaţie de a nu şti ce să spună sau cum să reacţioneze. Băgase cele 2 pistoale înapoi în tocurile lor, îşi duse o mână la ceafă şi începu să se scarpine rămânând cu ochii larg deschişi şi aţintiţi la David. După câteva secunde se apropie de al său cumnat şi se aşeză pe vine lângă el:
-Vorbeşte-mi, ce s-a întamplat?
-Sunt prea multe adunate la un loc mă Luci. Simt că ăsta e un capăt de drum, simt că numai am putere, numai am energie să duc la bun sfârşit ce am promis că voi face!
Luci oftă adânc.
-Ştii că te poţi baza pe mine pentru absolut orice. Nu? Te voi urma până şi-n iad!
-Ştiu Luci şi îţi sunt extrem de recunoscător pentru asta. Problema e că nu ştiu încotro să o apuc. Uite, ne chinuim de 6 luni să punem mâna pe general. Piste false, capcane, incompetenţă şi în cele din urmă nimic folositor! Blestematul ăsta de moş de la care nu am reuşit să scpatem nicio informaţie ne-a costat vieţile a 8 agenţi. 8! Îţi vine să crezi că am risipit atât de multe resurse?!
-Lasă, vom găsi înlocuitori, nu te mai amărî cu gândul ăsta. Mai bine concentrează-te pe Axe câteva zile. La urma urmei misiunea asta a luat sfârşit, trupele de la graniţă se retrag deja, lucrurile s-au terminat cu bine. Nu şi pentru Marius şi Didi, dar asta e partea a 2-a, spuse Luci zâmbind pe spinarea celor 2 crime comise de David.
-Mi-ar fi plăcut să aflu şi care erau planurile lor exacte dar trebuia să ştiu că nu le pot avea pe toate. Ai dreptate, spuse David ridicându-şi privirea şi aşezând palma dreaptă pe umărul celuilalt bărbat. Cred că ar fi bine să iau o mică pauză şi să petrec mai mult timp cu Axe. Am s-o iau şi pe Dana cu noi şi vom merge la plimbare prin ţară.
-Poate vei întâlni şi tu pe cineva, spuse Luci ridicându-se în picioare şi trăgându-l pe David după el.
-Mă îndoiesc.
-Numai fii aşa pesimist. Ştii zicala 'În spatele oricărui bărbat puternic...'
-'Stă o femeie puternică' mda... Om vedea. Vei avea tu grijă de lucruri pe-aici da?
-Stai fără griji, te voi deranja doar dacă se prăbuşeşte clădirea peste noi, spuse Luci zâmbind.
-Perfect. Ah! David se oprise şi se întoarse către cumnatul său. Ce părere ai de Jerry?
-Uhm... Când am zis că poate întâlneşti pe cineva am sugerat o femeie normală, nu... Înţelegi tu.
-Da. Presupun că ai dreptate, ar fi genial să găsesc pe cineva care să nu aibă nicio legătură cu MYOL.
-Păi?!

Axe şedea exact în acelaşi loc, pe scaunul de interogatoriu. Era lungit, se făcuse comod şi realizase că începea chiar să se simtă în siguranţă. Îşi duse ambele mâini după ceafă şi îşi împreună degetele. Plictiseala se ivi de-asemenea căci îşi puse deja ordine în gânduri şi luase o decizie cu privire la viitorul său. În mare bineînţeles, căci mai erau câteva detalii neclare referitoare la munca sa în MYOL. Sunetul uşii deschizându-se îi atrase atenţia dar crezând că e David doar întoarse capul nepăsător. Pe lângă uimire, o mireasmă puternică de 'bărbat' îl lovi. Se ridică instantaneu în picioare şi se aranjă puţin:
-Bună Dana, ce faci?
-M... Eram curioasă cum te simţi. Te doare capul de la lovitura de mai devreme?
-Nu, deloc chiar. 'Pe naiba! Mă doare de-mi vine să-mi scot creierii dar evident că nu-i pot spune asta. Eu sunt bărbat, pentru mine durerea e o plăcere, ce mama măsii!'. Un duş mi-ar prinde bine totuşi.
-Ştiu, am simţit acum juma de oră când erai lat pe jos şi mă priveai cu ochii ăia visători şi faţa de retardat, spuse fata cu o sprânceană ridicată.
-A fost o zi lungă, ce pot spune... Auzi...
-Evident că aud.
-Ai idee cât e ceasul?
-4 dimineaţa.
-Poftim?!
-Aparent tu eşti cel cu probleme de auz.
-Am înţeles ce ai spus doar că sunt confuz. Adică lumea doarme la ora asta, e noapte afară.
-Srios?! Eu credeam că Soarele străluceşte 24 de ore pe zi.
-Sarcasm?!
-Ei da?! Cum ţi-ai dat seama?
-Uhm...
Linişte. Nici-unul dintre ei numai scotea un sunet.
-Da, e stânjenitoare situaţia, spuse Axe.
-Mhm!
Băiatul dăduse ochii peste cap puţin şi cu mâna dreaptă se scărpină la ceafă, dar o lăsă înapoi jos din cauza esenţei de sconcs ce venea de la subraţul său, încercând să-şi stimuleze creierul să genereze ceva inteligent de spus:
-Deci Dana, am auzit că şi părinţii tăi au fost omorâţi. Avem ceva în comun, spuse el zâmbind.
-Pa, vorbim mai târziu.
-Stai! Îmi cer scuze...
Prea târziu, Dana deja părăsise sala. 'Bravo bă berbecul, ai scos ceva super genial pe gură!' îşi spuse Axe în sine. Rămase 2 secunde în picioare, după care ridicare din umeri ca şi cum ar gesticula o expresie gen 'mama măsii' şi se aşeză înapoi pe scaun cu mâinile împreunate la ceafă. 'Eh! Să revenim... Ce plictiseală!'.

-Sa făcut şefu! Vă cred mort.
-Perfect, e timpul să trecem la fapte. Bună treabă Soso!

To be continued...
Toate cele bune!

Riot - Chapter I [episode 17 - 'Lămuriri?!']

Cele două ore trecuseră mai repede decât se aştepta. 'Nu încape îndoială că atunci când ne concentrăm la alte lucruri, nu la griji, timpul trece mai repede.' îşi spuse în sine. Axe ţinând în mâna dreaptă o sticlă de plastic cu apă minerală, păşea împreună cu tatăl său pe holul lung al bazei secrete. Abia acum realiză că nu avea nici cea mai vagă idee unde era. Cu siguranţă era undeva la subsol dar zona exactă sau localitatea îi erau total necunoscute. Ajunseră în dreptul camerei de interogatoriu. David intră înăuntru fără nicio reţinere şi cu o hotărâre ce-l uimea pe băiat, îl făcea să aiba emoţii. 'Hmm, a intrat în cameră de parcă nu ar avea nimic de regretat sau nu a făcut absolut nimic rău în viaţa sa. Fie e un actor genial, fie chiar mă va lămuri şi mă va convinge că ceea ce a făcut a fost corect.' Axe îşi imagină acest moment în zeci de modalităţi din clipa în care auzi de tatăl său natural şi de minciuna pe care o trăise până acum dar în niciun caz aşa. David se aşeză pe scaun după cum promisese.
-De ce, întrebă băiatul?
-Te voi ruga să fii puţin mai specific pentru a spori eficienţa aceste discuţii.
-Deci nici măcar acum nu prea ai timp pentru al tău fiu. De ce m-ai dat spre adopţie?
-Pentru că nu eram pregătit. Moartea mamei tale m-a zguduit foarte rău şi nu mă simţeam în stare să devin tătic. Plus că mă găseam mereu în situaţii periculoase şi am considerat că ar fi mai bine să fii crescut de o familie normală, să ai cui să-i spui 'mamă'. Am discutat şi cu Luci şi împreună am decis că ar fi mai bine pentru tine, aşa că am luat legătura cu Dan şi Maria, care ne erau datori cu vieţile lor. Le-am promis o scăpare de la datorie şi o sumă consistentă lunară, o locuinţă şi mirajul unei familii fericite cu o singură condiţie: ca de la ora 11 până la ora 13, de ziua ta să fie într-un restaurant. Pe parcurs au început să ridice pretenţii şi să schimbe înţelegerea iniţială. Am acceptat până acum o zi când au venit să-mi ceară dublarea sumei pe care o primeau lunar şi să le dau o maşină. I-am întrebat la ce le trebuie un automobil şi s-au cam bâlbâit. Cu siguranţă au simţit că venise timpul ca tu să te desparţi de ei aşa că plănuiau să fugă, să dispară cu fiul meu. Se ataşaseră foarte mult de tine dar în ciuda faptului ăsta nu puteam permite aşa ceva. Au fost executaţi.
-Cu ce uşurinţă aduci moartea în discutie, nu-mi vine să cred! Oricum, eu de ce nu am auzit nimic?!
-Mai ţii minte bătrânelul ciudat din parc?
-Tu erai, am aflat asta de la Luci, spuse Axe gesticulând cu mâna dreaptă un semn de evidenţă.
-Când am stat lângă tine am pulverizat un drog ce-şi face efectul abia peste câteva ore. Am mizat că te vei duce acasă căci erai în parc de mai mult de 5 ore şi probabil îţi era foame. Oricum în caz că nu se întâmpla aşa şi adormeai pe stradă, Luci avea misiunea de-a te aduce aici. Drogul respectiv provoacă doar somn adânc, atât de profund încât nu ai auzit nimic din ce s-a întâmplat.
-Mda, înţeleg.
-Mă îndoiesc. Judecând după felul în care mă priveşti, nu prea ai înţeles nimic.
-Înţeleg povestea mirobolantă, nu şi decizia ta.
David oftă adânc, îşi puse coatele pe genunchi, lăsă capul în jos şi îşi împreunase mâinile la ceafă:
-Timp de aproximativ 7970 de zile am tot regretat decizia din ziua în care te-ai născut. În fiecare zi îmi doream să te ţin de mână, să te învăţ diferite lucruri, să te privesc jucându-te. Ultimul an a fost cel mai greu pentru mine deoarece tu erai motivul ce mă ţinea în forţă dar te vedeam cum îţi iroseai viaţa cu tot felul de porcării, cum intrai în necazuri aiurea sau cum îţi făceai prieteni falşi.
-Aşa se întâmplă când un copil nu are părinţii apropae pentru a-l îndruma: ia decizii de capul lui. Evident că o mare parte din ele vor fi greşite.
-E inutil să incerci să ma faci să mă simt vinovat, crede-mă că mă condamn zi de zi. Ai tot dreptul să o faci dar va fi o pierdere de timp. David făcu o pauză privindu-l pe băiat. Asta a fost şi dorinţa mamei tale. Mihaela m-a pus să jur că nu te voi expune la violenţă încă de la o vârstă fragedă, că vei fi crescut cum se cuvine, în sânul unei familii adevărate, că vei merge la şcoală, liceu şi mai apoi facultate şi că abia după ce vei împlini 20 de ani vei afla adevărul.
-Mai spune-mi despre ea. Cum arăta? Câţi ani avea când m-a născut? De ce a murit? Axe făcu câţiva paşi prin cameră dar în momentul în care auzi despre mama sa naturală se apropie de David şi se aşeză pe vine.
-Ah, fiule! Mama ta era probabil cea mai frumoasă femeie de pe faţa pământului. Ne-am cunoscut în vremuri oarecum tulburi şi a fost o singură chestie care ne-a unit: dorinţa de răzbunare. Mai apoi am descoperit că ambii iubeam libertatea în toate formele ei. Am format o mică 'fraţie', eu, Mihaela şi Luci şi ne-am jurat că absolut nimic nu va sta între noi şi libertate. Pe parcurs ne-am dorit din ce în ce mai multe şi am început să adunăm şi pe alţii ce ne împărtăşeau idealurile...
-Ai de gând să-mi povesteşti despre MYOL sau despre femeia pe care ai iubit-o, întrerupse Axe vorbele bărbatului ca un adevărat facilitator?!
-Scuză-mă, am deviat fără să vreau. Mama ta era genială din toate punctele de vedere. Arăta bine tare de tot, mă putea doborî din 2-3 mişcări, ştia engleză, ştia să gătească, să glumească, să vorbească, să danseze, să cânte, să tragă cu arma dar ami presus de toate ştia cum să fure minţile unui bărbat. Am alergat după ea foarte mult timp şi am tânjit după primul ei sărut sute de nopţi. Când s-a întâmplat am simţit cum cerul s-a deschis şi îngerii m-au îmbrăţişat cu aripile lor divine. Totul a fost mai mult decât perfect până-n ziua aia blestemată.
-Să nu zici că v-ati certat de la o tâmpenie...
-Trebuia să fie ultima misiune pentru ea căci venise timpul să aibe grijă de sarcină. Te avea pe tine în pântece. Era 4 dimineaţa, eram întro staţiune montană cu misiunea de-a asasina 3 mari capi ai mafiei ruse ce veniseră în vacanţă la noi în ţară. Nenorociţii se ocupau cu traficul de arme, carne vie, ţigări şi droguri, înlăturând pe oricine le stătea în cale. Deveniseră atât de puternici încât nu le mai păsa de poliţie, şpaga sărea în toate direcţiile. Eu şi cu mama ta am decis să facem totul ca la carte şi cât mai profesionist posibil. Era cancerul de pe pământ afară, -30 de grade pe puţin. Mama ta purta o pereche de pantaloni bărbăteşti de culoare albă si extrem de groşi ce arătau ciudat pe ea dar o făceau extrem de sexy. Oricum, le-am plasat explozibili de jur împrejurul cabanei după care ne-am retras pe un deal din apropiere înarmaţi cu 2 puşti cu lunetă pentru a-i vedea cum săreau în aer. Mai erau doar cîteva minute până la explozie când Mihaela a spus că o ustură mâna dreaptă îngrozitor din cauza unei pişcături simţite cu 2 zile în urmă. Am aruncat o privire şi am rămas uimit de cât de tare i se umflase antebraţul şi de culoarea ciudată pe care o avea rana respectivă. Plus că ea avea febră destul de mare. Aşa că mi-am băgat picioarele în el de spectacol şi am alergat cu ea în braţe înapoi la maşină demarând în trombă. Am ajuns la spital unde doctorii au spus că viaţa-i este în pericol. Trebuiau să-i amputeze membrul superior drept în speranţa că toxina nu se răspândise mai mult de atât. Şi-au făcut-o. Mihaela a scăpat cu viaţă dar nu a mai fost aceeaşi. Singurul lucru bun a fost că s-a cuminţit şi că a avut grijă de tine aşa cum trebuia.
-Din moment ce a avut grijă de sarcină, automat a avut grijă şi de ea. Nu înţeleg, de ce nu a supravieţuit?
-Eram amândoi pe canapea şi urmăream un film prost cu monştrii ce distrugeau oraşul Tokio, spuse David privind într-un punct fix dar focusând undeva în spatele lui, prin perete. Eram singurii ce aveau video şi casete cu filme în întreg cartierul şi obişnuiam să mai chemăm vecinii dar în seara aia am vrut să fim doar noi doi, eu şi ea. În timp ce ne uitam la film mama ta a tresărit dintr-o dată şi cu nişte ochi cât cepele mi-a spus că au apucat-o durerile. Am apucat cheile de la maşină şi am dat fuga cu ea spre spital. Eram atât de panicat, fericit şi visător încât numai vedeam nimic în faţa ochilor.
-Nu...
-Un blestemat de beţiv mi-a apărut în faţă şi din instinct am tras dreapta de volan. Ne-am oprit exact într-un stâlp. Trecătorii au sunat prompt la ambulanţă, doctorii dându-mi cea mai distrugătoare veste posibilă. Mihaela nu ar mai fi rezistat până la spital şi sunt şanse mari să vă pierd pe amândoi. Au stabilizat-o acolo, în maşină şi i-au explicat situaţia, ochii bărbatului deveniseră brusc roşii. M-a strâns tare de mână şi m-a pus să jur ce ţi-am spus mai devreme, apoi m-a trimis să-i aduc un Sprite rece pentru că îi e poftă. Când m-am întors o asistentă în vârstă mi te-a pus în braţe spunându-mi: 'S-a sacrificat pentru el. Nu e un băieţel oarecare, va avea un viitor măreţ.'
-Uau, asta explică multe, spuse Axe cu ochii larg deschişi fixând un punct imaginar pe perete. Nu se aştepta la aţa ceva şi nu ştia ce să mai întrebe în continuare. Găsi o întrebare bună în cele din urmă dar înainte să o adreseze Luci intră în cameră gâfâind ca un pensionar ce abia urcase 4 etaje la pas alert.
-David, scuză-mă, e extrem de urgent, vino!
-Regret Axe, continuăm mai târziu, spuse bărbatul ştergându-şi lacrimile.
-Stai!
-Înţelege, te rog, spuse David cu un glas ce inspira milă.
-Bine, fugi.
Cei 2 ieşiseră într-o secundă iar Axe rămase singur în celulă cu propria-i minte întunecată. Se aşeză pe scaun, se făcu confortabil, lăsă capul pe spate şi se cufundă într-o sesiune de auto-consiliere ca şi cum el însuşi ar fi fost atât pacient cât şi psiholog.


To be continued...
Numai bine!