Riot (continuare)

Ochii i se bulbucaseră, inima începu să-i bată într-un ritm alert, porii de la suprafaţa pielii ieşiseră în evidenţă instantaneu si un fior ciudat îi străbătu întreg corpul. Axe, diminutiv dat de prieteni, venea de fapt şi de drept de la Alexandru, nume dat de naşa sa, nume mult prea lung pentru placul său, nume ce îl ura cu toată fiinţa dar era conştient că trebuie să-l poarte toată viaţa. De fel nu credea în chestii supranaturale, fantome, dar pe fondul ultimelor filme şi seriale vizionate în mintea sa nu apărea niciun răspuns logic, lucid sau concret la întrebarea 'De unde naiba ştie cum mă cheamă?'. Se albise la faţa, strânse pumnul drept din reflex si sub influenţa fricii întrebă:
-De unde ştii cum mă cheamă?
-Nu am nici cea mai vagă idee dacă ăsta este cu adevărat numele tău. Pe drum spre bancă mi-au sărit în ochi 3 litere de pe ghiozdanul tău: Axe şi mi-am imaginat că îţi place să ţi se spună aşa. Personal nu am auzit de numele ăsta, dar ştii tu, vorba aia răsuflată: 'Tinerii din ziua de azi...', replică bătrânul cu o calmitate ieşită din comun, ţinând privirea drept înainte de parcă ar fixa un punct şi păstrându-şi mâinile împreunate deasupra bastonului negru în formă paralelipipedică ce se termina cu un mâner de culoarea aurului.
-Ah, îmi cer scuze pentru ieşire. Pur şi simplu m-aţi speriat...
-Ce frică mai poate inspira un om de vârsta mea ce se târâie prin parcuri folosind un baston?! Lasă, stai liniştit. Dădu la o parte mâna dreaptă, apucă bastonul de mijloc cu mâna stângă, scosese din buzunar un şerveţel şi îşi ştersese sudoarea de pe frunte. Zi-imi Axe, unde înveţi tu? în timp ce îşi ducea şerveţelul înapoi în buzunar.
-Învăţ la... şi muţii căci încă un lucru ciudat îi sări în ochi: pe mânerul bastonului era exact acelaşi simbol pe care bătrânul îl avea gravat pe gât. Îşi ridică sprâncenele în semn de uimire, îşi încruntă fruntea şi dădu un răspuns scurt si la obiect: la ASE.
Bătrânelul nu scosese niciun sunet si nicio mişcare de parcă ar fi împietrit aşteptând continuarea. Şi aceasta veni după câteva momente.
-Dar nu îmi place ceea ce fac şi mă gândesc serios să renunt. M-a mâncat în cur să mă iau după ce zic cei din jur, în loc să mă duc la ce facultatea îmi doream. Plus că dacă situaţia economică nu se va schimba, nu am nicio şansă să mă angajez în domeniu, ceea ce ar însemna 3 ani şi sute de nervi sau nopţi nedormite aruncate pe apa sâmbetei. Ar fi trebuit eu să dau eu la aviaţia civilă precum simţeam dar deh! parinţii: 'Nu! Unde te duci tu acolo, în regim de armată, când acasă nu îţi faci nici patul măcar?!'. E o decizie destul de grea şi nu am idee cum vor reacţiona ai mei când le voi da de veste aşa că vin aici în parc, pe băncuţă, la linişte şi încerc să simulez în minte fiecare scenariu posibil.
-Aha, replică indiferent bărbatul. Totul va fi mai uşor o dată ce ajungi să-ţi trăieşti visul dar până acolo calea e lungă şi a dracului de grea.
-Da, aveţi dreptate. Îmi permiteţi să vă întreb un lucru ce nu are nicio legătură cu ce am discutat până acum? spuse Axe.
-Nu văd de ce nu, replică batrânul stând exact la fel ca acum câteva minuţele si fixând exact acelşi punct imaginar în depărtare.

To be continued...
S-auzim de bine!