'Riot' - Chapter II: Iniţierea [ Episodul 7]

-Luci! Ce naiba faci?!
-Jerry! Nu te-am auzit venind... Uhm, ce să fac, mă uitam la un film...
-Fără sunet?! Ce fel de film e?
-Păi fără sunet pentru că e un film pentru... De fapt, nu contează ce film e. Am vorbit cu David acum câteva minute, au ajuns cu bine.
-Serios? Ah, mă bucur să aud asta. Totuşi de ce te-ar fi sunat David ca să îţi zică faptul că au ajuns cu bine la destinaţie? Îl cunosc mai bine decât maică-sa, bat la pariu, aşa ceva nu-i stă în fire. Sigur nu-mi ascunzi ceva?
-Uhm, ba da. Stai să dau drumu' la muzică puţin mai tare. Bărbatul apăsă pe butonul 'Play' al combinei muzicale ce se afla pe unul din rafturile biroului; micuţă dar difuzoarele aveau destulă putere încât să împiedice vocile să fie auzite din exterior. Să mergem în camera cealaltă. Pe aici, apucă-mă de mână!
-Rock! Luci, sunt nevăzătoare dar nu chioară, mă descurc singurică în întreaga clădire. O ştiu ca pe 'Tatăl nostru'!
-Da, scuză-mă! Spuse Luci vizibil stânjenit.
Păşiră amândoi într-o cameră relativ micuţă, cu o masă în mijloc, 2 scaune şi un neon palid a cărui lumină devenise iritantă pentru ochi. Pe pereţi erau panouri de polistiren cu numeroase poze prinse în pin-uri, indicaţii, articole din ziare şi comentarii trecute în marker roşu.
-În camera asta nu am mai păşit până acum, să fiu sinceră. Ce e?
-E camera în care eu şi David punem cap la cap toate informaţiile. Pe pereţi sunt...
-Panouri cu poze, articole din ziare şi aşa mai departe nu? Tipic pentru David, ce clişeu!
-Da, ai dreptate... Să închid uşa. Luci oftă adânc în vreme ce sunetul muzicii se pierdu complet.
Jerry se aşeză pe scaun privind fix spre bărbat. Acesta din urmă fu oarecum stupefiat de simţurile femeii dar îşi aruncă repede uimirea. Numai colaborase cu nevăzătoarea la absolut nimic şi acum era nevoit s-o facă, păşind oarecum pe teren necunoscut. Se aşeză şi el pe scaun împreunându-şi palmele deasupra mesei.
-Telefonul primit de la David fu un semnal de îngrijorare de fapt. Nu ştiu de ce dar el crede că cineva din MYOL e turnător. Pe drum David mi-a trimis un mesaj rugându-mă să-i verific un număr de înmatriculare care s-a dovedit a fi fals. Când l-am întrebat despre asta în timpul convorbirii, a schimbat repede subiectul. Aşadar, m-a rugat să stau de vorbă cu tine referitor la scurgerea de informaţii şi împreună să găsim sursa.
-Se putea să avem şi noi parte de-o vacanţă?! Of! Femeia oftă adânc după care privi spre masă preţ de câteva secunde. Liniştea ciudată ce se aşternu în cameră îl făcu pe Luci să se simtă oarecum confuz şi îi fură toate replicile.
-Bun. Spuse Jerry după care oftă iarăşi. Păr ar fi cazul să ne apucăm de treabă. Să începem cu începutul. David a devenit suspicios pe tema asta după ce a efectuat vestita călătorie nu?
-Da, nu a pomenit de aşa ceva de când s-a înfiinţat MYOL.
-Bun. În afară de noi doi, numai ştia nimeni de faptul că el, Dana şi Axe pleacă în excursie nu?
-Mhm... Murmură bărbatul nevăzând destinaţia acestui mini interviu. Doar după o fracţiune de secundă îi pică fisa. 'Soso!' urlă o voce în capul său şi instantaneu tresări.
-Ce? Ţti-ai dat seama de ceva... Ce e?
-În seara în care David mi-a spus că îi ia pe copii şi se duc la o plimbare am stat de vorbă cu Soso la o ţigară. Mi-a scăpat informaţia pentru că eram entuziasmat că voi fi şef interimar şi i-am promis un poker cu băieţii. El era vizibil afectat de cei 2 care se ocupau de general şi de faptul că David i-a împuşcat. Nu am crezut că detaliul ăsta îl va interesa pe Soso, am crezut că e doar iritat de spiritul de confuzie ce domină în MYOL de la venirea lui Axe...
-Înţeleg... Berbecule!
-Căcat! Soso curăţă 'mizeria' după noi de 8 ani încoace. Mă îndoiesc enorm că el ar divulga informaţii altcuiva...
-Oamenii te vor dezamăgii în permanenţă. Şi cum ai spus şi tu, sunt vremuri confuze, e greu să rămâi integru, mai ales dacă priorităţile tale şi filozofia ta de viaţă nu se regăsesc în MYOL. Nu se ştie cu ce o fi fost momit Soso să o apuce pe drumul trădării.
-Fii serioasă! Are tot ce-şi doreşte aici: bani, prieteni, renume şi apreciere. Cu toţii avem încredere în el...
-Ai dreptate, ar fi bine să îl considerăm nevinovat până dovedim contrariul.
-Păi şi cum facem asta? Îţi dai seama că dacă mergem să-l întrebăm nu o să ne spună 'Da Luci, ştii, am decis să vă trădez pentru că bla bla bla'.
-Ba o să zică. Pot simţi dacă minte după vibraţiile emise de corpul său, după bătăile inimii. Spuse Jerry extrem de hotărâtă.
-Bine. Hai să mergem să vorbim cu el atunci. Ar trebui să fie în camera sa.
-Mai bine hai până jos să vorbim cu nea' Gelu.
-Ce treabă are portarul?! El nici nu ştie cu ce ne ocupăm măcar! Crede că suntem o grămadă de economişti ce stau închişi şi dorm în birourile lor.
-Nea' Gelu ştie tot! Ştie cine iesă şi cine intră şi mai presus de atât ştie şi la ce oră.
-Okay, să mergem atunci!
Părăsiră amândoi biroul în care tocmai vorbiseră, Luci opri muzica ce duduia haotic în prima cameră şi fără a scoate nicio vorbă păşiră pe holul principal al sediului MYOL.
-Ah! Jerry, să nu uit, David a spus să păstrăm totul pentru noi şi să-l ţinem la curent cu ce aflăm.
-Mă ştii pe mine vorbăreaţă?!
-Super! Hai să-l interogăm pe nea' Gelu!
Paşii celor doi începură să răsune pe holul pustiu. Plecarea lui David le oferi tuturor puţin timp pentru ei, clipe de răgaz şi relaxare, mulţi dintre membrii organizaţiei ocupându-şi timpul liber cum ştiau ei mai bine: muzică, filme sau somn. Niciunul nu îndrăznise să părăsească sediul MYOL totuşi pentru că nu aveau idee când şeful se va întoarce sau când Luci va da ordin să se înceapă vreo misiune. Ştiau cu toţii prea bine că liniştea asta e oarecum nelalocul ei, că e doar calmul dinaintea furtunii.
Pe măsură ce Luci şi Jerry se deplasau spre liftul ce ducea spre nivelul 0, spre ieşire, tensiunea putea fi simţită în aer. Amândoi mergeau îngânduraţi, imaginându-şi fel de fel de scenarii dar mai presus de toate dorindu-şi ca totul să fie o presupunere sau un presentiment prost şi nefondat. Starea de tensiune se accentuă în lift dar cei doi încercară din răsputeri să ascundă acest lucru; trebuiau să se poarte ca şi cum nimic nu ar fi în neregulă.
Ajuseră într-un târziu şi la biroul mic a lui nea' Gelu, un bătrânel firav şi cu părul complet alb în cap. Acesta citea unul dintre ziarele locale cu atâta interes încât nici nu băgă de seamă că cei 2 ieşiră din lift şi se îndreptau spre el.
-Să trăţi nea' Gelu! Spuse Luci zâmbitor ridicând mâna dreaptă şi dând uşor din cap.
-Hai noroc Luci! Sărumâna! Gata munca?
-Nah, voiam să te întrebăm ceva. Ştiu că ţineai evidentă la cine intră şi iesă din sediu, respectiv orele vizitelor aşa-i?
-Da,da. Am aici lista pentru ziua de azi dar celelalte sunt în vestiar.
-Cea de astăzi ne interesează nene. Spuse jerry pe un ton sobru. O putem vedea? Întrebarea femeii îl făcu pe Luci să caşte ochii mari şi să afişeze o expresie de om şocat.
-Desigur Jerry! Poftim! Spuse bătrânelul binevoitor.

To be continued...

'Riot' - Chapter II: Iniţierea [ Episodul 6]

'Oare cât mai am de mers prin bezna asta? Devine frustrant şi nu văd nimic revelator în asta, doar am trecut prin antrenamentul ăsta cu Jerry acum 2 ani, ştiu să simt vibraţiile produse de cei din jur, ştiu că dacă îmi anulez unul din simţuri celelalte se amplifică... Mă rog, bine că bucăţile astea pufoase de pe podea mă ghidează căci fără ele cred că aş rătăci prin peştera asta aiurea. Ciudată casă au femeile astea, bat la pariu că nu se pune problema de electricitate sau internet, sunt total rupte de lume aici.' Dana încă rătăcea prin întuneric fără o destinaţie cunoscută, tot ce ştia era că îi e sete şi foame, bucătăria ar fi fost paradisul în momentul de faţă dar părea imposibil de ajuns acolo. 'Ce naiba?!' Fata făcu un pas în spate simţind podeaua pufoasă sub tălpi , apoi unul la dreapta, încă unul înapoi, apoi în stânga dar tot ce 'văzu' era roca dură şi rece. 'Nu! S-au terminat! Stai, asta înseamnă că am ajuns!' Roşcata privi în jur dar totul era beznă, nimic schimbat, de parcă merse în cercuri de 5 minute încoace.
-Dana, deschide ochii încet şi ţine mâna deasupra lor! Spuse Axe cu o voce calmă şi oarecum veselă. Ai ajuns în cele din urmă.
'Ce tot îndrugă ăsta?! Am ochii deschişi doar!' îşi spuse ea încercând să rămână calmă.
-Deschide ochii! Îi ţii închişi!
Dana se conformă şi puse mâna dreaptă în faţa ochilor. Spre surprinderea ei nu-şi văzu degetele. Se încruntă neînţelegând ce se petrece şi transmise pentru a 2-a oară 'ordinul' de a deschide ochii. Instantaneu lumina puternică a Soarelui o făcu să apropie mâna şi mai mult şi să ferească capul. Deschise treptat ochii şi pe măsură ce pupilele se obişnuiră cu explozia de culori şi imaginea se formă.
Bucătăria la care se aştepta nu era decât o cameră destul de mică de înălţime cu o masă rotundă în mijloc şi butuci de lemn în jurul ei. În loc de rafturi erau scobituri în rocă iar aragazul sau chiuveta lipseau cu desăvârşire. Axe stătea zâmbitor şi oarecum mândru pe unul dintre scaunele impovizate cu un pahar din lemn în faţă.
-Lasă-ma să ghicesc... Lapte de capră aşa-i? Întrebă Dana pe un ton nemulţumit.
-Nu chiar, cola de fapt.
-Ce?
-Bună Dana, cum te simţi? Vocea lui David o sperie puţin pe roşcată căci acum 2 secunde vorbea la telefon.
-Surpinzător de bine să fiu sinceră. Mă aşteptam să fiu foarte obosită sau să zac la pat ceva timp dar bănuiesc că Isis şi Sonya sunt doctoriţe foarte experimentate. Vă mulţumesc doamnelor! Spuse Dana zâmbind spre cele 2 surori gemene ce stăteau una lângă alta cu mâinile împreunate la piept.
-Nu zii hop până nu ai sărit gardul scumpa mea! David, e timpul!
Bărbatul o apucă de mijloc, Axe de picioare şi-o puseră pe masa din mijlocul camerei.
-Ce se întâmplă?! Daţi-mi drumul! David?!
-Stai calmă Dana, nu ai să păţeşti nimic, promit! Încearcă să te relaxezi şi închide ochii. Spuse David zâmbind călduros.
Roşcata se conformă de îndată. Închise ochii, inspiră adânc pe nas şi expiră pe gură, Axe simţind cum muşchii i se relaxau. Întreaga atmosferă se schimbă într-o clipită. Lumina puternică a soarelui dispăru, vântul începu să sufle iarăşi iar animalele din pădure începură să urle atât de înspăimântător încât pielea băiatului se încreţise ca pielea de găină. 'Doamne, parcă e sfârşitul lumii!' îşi spuse el în gând. Cele 2 surori gemene se ţineau strâns de mâini bolborosind incantaţii într-o limbă necunoscută celorlalţi în timp ce Dana stătea liniştită pe masă. De-odată venele fetei se umflară iar culoarea pielii devenii mai albicioasă.
-Acum! Deschide ochii Dana! Spuse Isis pe un ton autoritar.
Dar fata nu avu nicio reacţie. Pieptul i se umflă ca şi cum plămânii s-ar fi umplut cu aer şi absolut orice muşchi din corpul său se contractă.
-David, deschide-i ochii acum! Urlase Sonya îngrijorată în timp ce Axe făcu un pas în spate speriat.
Bărbatul îi puse degetele pe ploape şi încercă din răsputeri să le ridice. Abia după câteva secunde ochii fetei se deschiseră însoţiţi de un urlet demonic ce îl făcu pe Axe să se dea în spate şi mai mult acoperindu-şi urechile. De îndată ce numai auzi niciun zgomot deschise ochii pentru a o vedea pe fată plutind la câţiva zeci de centimetri deasupra mesei. Isis şi Sonya rostiră iarăşi nişte cuvinte într-o limbă ciudată şi Dana căzu înapoi pe masă rămânând cu ochii deschişi. Culoarea pielii sale începu să revină la normal iar muşchii se relaxară complet. Rşscata expiră brusc şi văzu ce se afla pe tavan. Era de fapt o oglindă, detaliu pe care nu-l observase când intrase în cameră. Totuşi oglinda nu părea a arăta reflexia ei ci a unei creaturi, a unui demon din filme numai că părea a radia lumină, părea a avea ceva divin. Fata avu nevoie de aproape 1 minut pentru a realiza despre ce era vorba, timp în care nimeni nu a scos niciun sunet.
-Ceeee?! Imposibil! Ţipă ea dându-se panicată în spate, cât pe ce să cadă de pe masă.
-Calmează-te Dana! Nu e nimic rău. Ceea ce vezi în oglindă eşti tu.
-Cum să arăt aşa?! Se miră ea privinduşi mâna.
-Dana! Uită-te la mine! Spuse Sonya gesticulând cu 2 degete spre propri-i ochi. Mai ţii minte ce ţi-a spus Isis? Că-ţi va deschide ochii?
-Da... Replică fata privindu-şi ba mâna, ba spre oglindă.
-Asta s-a întâmplat acum. Scuze că nu am mai avut răbdare. Trebuia să ne convingem că e adevărat ceea ce bănuiam despre tine.
-Şi e adevărat. Eşti divină! Spuse Isis privind-o pe Dana adânc în ochi şi radiind lumină intensă, lumină ce deveni atât de puternică încât toţi fură obligaţi să-şi ducă mâinile la ochi.
Doar după câteva secunde lumina se domoli şi cei trei, Dana, Axe şi David deschiseră ochii pentru a vedea totul cum era înaintea acestui ritual: însorit, dalm, cu păsărele ciripind şi 2-3 frunze uscate purtate de vânt de ici-colo. Chiar şi reflexia din oglindă dispăru, demonul fiind înlocuit de reflexia normală a fetei.
'Oare ce sunt?!' se întrebă roşcata în timp ce se dădea jos de pe masă. Îl privi apoi pe Axe involuntar şi observă că acesta o privea încruntat, având un strop de ură în ochi şi foarte multă suspiciune. Îşi mutase vederea în altă parte şi se aşeză pe scaun oftând şi masându-şi ochii.
-Deci? Spuneţi-mi ce sunt... Un înger?
-Ai răbdare să mâncăm te rog. Suntem cu toţii epuizaţi după ziua asta nebună, trebuie să ne încărcăm bateriile.
-După masă te vom lămuri. Bine? Întrebă Isis zâmbind. Sonya e mereu cu gândul la mâncare oricum.
-Şi mie mi-e foame de nu ştiu ce-i cu mine aşa că misterul naturii tale mai poate aştepta. Spuse Axe aşezându-se la masă în faţa Danei. Oricum nu te ambala prea tare, presimt că necazurile tale abia încep.
-De ce spui asta băieţel? Întrebă roşcata abătută privind fix în castronul din lemn ce zăcea gol în faţa ei.
-Nu ai văzut cum e în filme? Când cineva află că are ceva mistic în el, află că tre să omoare pe nu ştiu cine şi să salveze lumea. Exact ca Frodo căruia Inelul i-a adus numai necazuri şi aproape l-a omorât.
-Frodo? Se miră Dana ridicându-şi privirea.
-Din 'Stăpânul Inelelor' scumpo! Spuse Sonya zâmbind în timp ce îi turnă supa fierbinte.
-Căcat, fiţi serioşi! Filmele sunt doar fictive...
-Oare?! Să nu fie cumva şi un sâmbure de adevăr pe acolo? Spuse Axe ridicându-şi sprânceana dreaptă.
-Mda, mă rog. Să mâncăm. Spuse Dana uimită din toate punctele de vedere. Unu că Sonya ştia despre filmul apărut doar cu câţiva ani în urmă, doi pentru că Axe avea oarecum dreptate şi trei pentru că David nu scoase absolut niciun sunet până acum, stând cu privirea pierdută pe fereastra mică ce dădea spre pădurea de stejari de lângă deal. David, e ceva în neregulă?
-Nu, sunt bine. Totul e grozav! Spuse bărbatul afişând un zâmbet fals dar care fu perceput mai bine decât se aşteptă. 'Off! Dana, speram din tot sufletul să mă înşel în privinţa ta, speram că nu o să fii vreodată nevoită să treci prin ceea ce urmează. Sper să mă ierţi într-o zi.' îşi spuse David în sine în timp ce îşi mută privirea de la roşcată spre Isis ce-l privea încruntată. Să mâncăm!

To be continued...

'Riot' - Chapter II: Iniţierea [ Episodul 5]

-Ce faci Luci?
-Salut David. M, ce să fac, în birou, verificam puţin internetul să văd care mai e situaţia prin lume.
-Da? Ceilalţi ce fac?
-Nimic ieşit din comun. Lumea se antrenează, adună informaţii, Jerry mă tot bate la cap să o duc la un meci de baschet susţinând că va înţelege ce se petrece pe teren...
-Să ştii că poate, nu are nevoie de ochi.
-Da, mă rog. Personal nu sunt un fan al sporturilor, ştii doar. Poate te duci tu cu ea când te întorci. Spuse Luci zâmbind uşor.
-Da... David oftă adânc şi făcu o puză lungă.
-Voi? Ce era cu numărul ăla de înmatriculare?
-Pft, nimic interesant. Luci, am o presimţire ciudată... Nu ştiu de ce, nu am cine ştie ce motive dar... Vreau să o iei şi pe Jerry alături de tine şi să încercaţi să verificaţi dacă iesă cumva informaţii din MYOL. Am impresia că avem o javră printre noi şi trebuie să o depistăm.
-Okay David... Uhm... Da, vorbesc cu Jerry de îndată şi am să fiu cu ochii-n patru.
-Ah, vine Dana, te sun mai târziu. Ţine-mă la curent, pa!
-Pa... Spuse Luci îngrijorat deşi convorbirea fu încheiată deja. Lăsă telefonul jos după care privi în gol câteva momente. David îmi ascunde ceva cu siguranţă, ceva s-a întamplat. Nu e ca şi cum ar fi prima oară...

Dopul unei sticle mari de vodka pocni sub degetele fine, scurte şi oarecum umflate. Bărbatul luă un pahar şi îl umplu după care se aşeză liniştit în fotoliu.
-Mihnea! Spuse o voce feminină din spatele său.
-Da! Bărbatul se întoarse cu greu şi oarecum speriat pentru a vedea cine-l deranjează. Ah, tu erai, m-ai speriat!
-Evident, aşa şi trebuie. S-a rezolvat.
-Serios? Crezi că David bănuieşte despre ce a fost vorba?
-Da. Sunt sigură de asta. L-ai subestimat şi nu-mi place lucrul ăsta. Să nu-mi mai dai informaţii greşite de acum.
-Scuze... Spuse Mihnea cu teamă în glas. Luă o gură de alcool din pahar şi oftă adânc privind în gol. Ce s-a întamplat? De ce crezi că David bănuieşte?
-M-a luat prin surprindere şi am încasat 4 gloanţe. Poftim, sigur ţie îţi sunt de folos. Femeia întinse mâna cu cele 4 gloanţe ce-i penetrară corpul mai devreme.
Mihnea rămase cu gura căscată, nevenindu-i să creadă ce spune femeia.
-Păi... Ar trebui să fii...
-Moartă aşa-i? Nu fi prost, un singur lucru mă poate omorî şi nu e niciun fel de armă. De fapt, ar trebui să fie fără răsuflare în momentul de faţă.
-Înţeleg... Adică... Da, în fine. În 10 minute mă întâlnesc cu Soso, vii cu mine?
-Da, să mergem.
Mihnea termină rapid vodka şi se ridică, aranjându-şi meticulos uniforma.
-Doamne, nu te mai aranja atât! Nimeni nu se mai uită la tine ca la un bărbat atrăgător, eşti cât un porc, obişnuieşte-te cu asta şi nu-mi mai irosi timpul aiurea!
-M, presupun că ai dreptate. Permite-mi te rog... Bărbatul deschise uşa respectuos şi o lăsă pe femeie să iasă prima, admirându-i formele pentru o fracţiune de secundă. E o zi superbă, nu-i aşa Lirael?
-Nu te mai uita aşa lung la mine, ştii doar că ăsta e doar un trup împrumutat nu? De-ai vedea cum arăt cu adevărat ai muri de teamă, ţi s-ar opri inima pe loc!
-Îmi cer scuze. Spuse Mihnea lăsând capul jos în formă de respect.
Urcară amândoi în Mercedesul lung, de culoare neagră, cu geamuri fumurii prin care nu puteai vedea nimic. Lirael urcase prima iar Mihnea se aşeză lângă ea zâmbitor şi bine dispus.
Femeia era palidă, avea părul negru ca abanosul dar formele sale erau mai mult decât apetisante. Ochii erau cei mai ciudaţi căci aveau o culoare ieşită din comun: un gri spălăcit, precum ochii orbilor. 'Trebuie să-şi schimbe trupul în curând, ăsta numai are pic de viaţă în el...' îşi spuse bărbatul în gând.
-Da. Aşa e. Spuse ea zâmbind. Mă gândeam la Vera din moment ce mă priveşti cu aşa poftă.
-Ce?! Să nu îndrăzneşti! Jur pe Dumnezeu că te şterg de pe faţa Pământului!
-Ha-ha-ha! Băi, înţelege, cu puţin noroc, nimic nu mă mai poate omorî în momentul de faţă. Şi oricum Vera e prea curvă, nu folosesc eu trupul ăla spurcat...
-Nu vorbi aşa despre soţia mea! E pură ca o domnişoară de liceu!
-Da?! Grădinarul şi paznicii tăi sunt de altă părere! Ha! Cât de prost poţi fi... În fine, las-o baltă, mă plictiseşti. Spuse Lirael ducându-şi mâna la gură şi căscând.
-Şefu, am ajuns! Spuse şoferul.
-Unde e Soso?
-În dreapta maşinii după copacul acela domnule.
-Perfect! Spuse Lirael deschizând uşa cu forţa. Soso, ce faci tinere?
-Tu cine mai eşti? Întrebă Soso mirat. Şefu, parcă am convenit că nimeni nu va ştii de asta...
-Nimeni nu va ştii căci nimeni nu are ochi să vadă vreo diferenţă. Vino mai aproape mai băiete! Lirael se apropie de el apucându-i blând capul de după ceafă şi lipindu-şi buzele de ale bărbatului, rămase aşa pentru câteva secunde. Apoi corpul femeii căzu la pământ ca o legumă, ca şi cum ar fi fost o păpusă de cauciuc. Eh, aşa da! Uite Mihnea ce muşchi am!
-Da, bravo, eşti superbă! Spuse generalul sarcastic privind cu milă spre trupul ce zăcea fără răsuflare pe asfaltul murdar. Să mergem!
-Superb! Sunt bărbat acum! Râse Lirael diabolic în timp ce-şi duse mâna spre zona genitală indicând locul cu degetul arătător. Bat la pariu că dacă mă vede Vera...
-Taci în viaţa asta!
-Pft, eşti plictisitor tare de tot!
Se urcară amândoi înapoi în maşină şi plecară cu o oarecare întarziere cauzată de uimirea şoferului ce asistă la toată scena.

To be continued...

'Riot' - Chapter II: Iniţierea [ Episodul 4]

'Cred că ar trebui să mă trezesc, e lumină afară. Oare cât o fi ceasul?' Dana duse mâna spre noptieră dar realiză rapid că ăsta nu era patul ei. Îşi duse mâinile peste faţă şi îşi masă ochii îndelung. 'Nu e posibil! Să nu fi fost un vis? Dar aşa ceva nu s-a mai pomenit! Nimeni nu poate face astfel de lucruri! Sau... Să mă fi drogat? Halucinez cumva?' Apoi îşi aminti de rana de la umăr şi îşi duse repede mâna acolo lovind locul cu putere în speranţa că-şi va dovedi că totul a fost un vis. Durerea ce izvorî fu atât de brutală încât nu se putu abţine să nu ţipe şi nu îşi putu reţine lacrimile. Se calmă şi nu se mişcă pentru câteva momente simţind cum totul revine la normal şi durerea dispare. 'Deci nu a fost un vis, tot ce am văzut a fost real. Oau! M-am şi ales cu un suvenir pe viaţă: o cicatrice, o poartă către suflet, încă o chestie care să mă facă să arăt ca o dură. Superb Dana!' fata oftă adânc. 'Oare unde sunt ceilalţi?' Se uită la ea să vadă cum e îmbrăcată şi observă că poartă un tricou larg şi o pereche de pantaloni lungi, subţiri, de culoare gri şi bărbăteşti.
-Nu am găsit pijamale în bagajul tău aşa că ţi-am dat o pereche pe care o îmbrăca David când era mai tânăr. Spuse o voce din spatele ei.
Camera în care se afla arăta puţin diferit de o peşteră, tavanul era finisat grosolan şi de culoare brună cu fâşii ruginii ce-l străbăteau pe laterală, pereţii erau din rocă masivă cu mici adâncituri ici pe colo ce serveau ca rafturi pentru puţinele elemente decorative: o statuetă mică ce-l înfăţişa pe Buda, o incoană cu Fecioara Maria, o Biblie şi patru pietre cu inscripţii ciudate dar oarecum cunoscute fetei. Patul era din lemn şi avea o saltea surprinzător de confortabilă şi aşternuturi fine ce miroseau a rouă proaspătă desprinsă de pe acele de brad de munte. În cameră mai erau instalate 2 scăunele şi o măsuţă, ambele sculptate din rocă, iar pe duşumea era un covor ce semăna prea mult cu muşchii verzi şi pufoşi ce cresc pe copaci.
Era răcoare precum bine simţise Dana în momentul în care se dezveli. O răcoare proaspătă şi pură, oarecum plăcută şi energizantă.
-Da, nu cred că am împachetat aşa ceva. Răspunse fata zâmbind în timp ce îşi coborî piricoarele pe duşumea şi se ridică în fund, fără să ştie cu cine vorbea. Îmi puteţi aduce o cană cu apă vă rog frumos? Întorcându-şi privirea spre locul din care auzise vocea rămase uimită.
-Ţi-am adus o cană de lapte de capră. E mai hrănitor, energizant şi stimulează ţesutul, grăbind vindecarea. Spuse femeia din pragul 'uşii'- era de fapt doar locul unde ar fi trebuit să fie uşa.
-Dumneavoastră sunteţi Isis?! Mă aşteptam să fiţi mai...
-Bătrână aşa-i?
-Da, adică...
-Stai liniştită, nu trebuie să te simţi stânjenită. Nu sunt Isis, sunt sora ei geamănă Sonya. Din moment ce te aşteptai ca ea să arate mai în vârstă şi nu eu, nu am de ce să mă supăr. Spuse femeia zâmbind călduros în timp ce părul său alb ca laptele părea a străluci, a radia lumină pură.
-Cred că încă mai am nevoie de odihnă. Oftă Dana ducându-şi mâinile la ochi şi masându-şi apoi tâmplele.
-Eşti recuperată, stai fără griji. Am reuşit să eliminăm efectul otrăvii. Cineva te vrea moartă scumpa mea!
Danei nu-i venea să creadă ce tocmai auzise.
-Ce otravă? Cum adică?
Dar Sonya dispăruse deja şi un alt glas asemănător se auzi în depărtare, însoţit de un ecou tipic peşterilor.
-Dana! E timpul să te trezeşti fetiţo! Trebuie să mai şi mănânci, laptele de capră nu o să îţi dea energie la infinit! Hai să... Ah! Ce bine, te-ai trezit deja. Cum te simţi roşcato?
-Bine... Spuse fata privind cu nişte ochi cât cepele pe femeia ce stătea exact în acelaşi loc şi arăta identic cu precedenta.
-A trecut Sonya pe la tine aşa-i? Întrebă Isis ridicând sprânceana dreaptă.
-Da şi trebuie să vă spun ca nu-mi vine să cred cât de bine semănaţi între voi, practic nu vă pot deosebi deloc!
-Încă nu eşti pregătită să vezi diferenţele deşi sunt destul de evidente... Axe le-a observat din prima dar el e mai aerian. Eh! Lasă, îmbracă-te şi vino să mâncăm ceva, după care, dacă doreşti îţi voi deschide ochii. Bine? Spuse femeia zâmbind şi radiind aceeaşi căldură şi lumină ca sora sa geamănă.
-Minunat! Vă mulţumesc!
Isis îngădui după care dădu să plece dar se întoarse:
-Ah! Să nu uit! Pentru a găsi bucătăria, respectiv ieşirea, nu te baza pe ochi, vezi cu celelalte simţuri.
-Poftim?! Se încruntă Dana dar niciun sunet nu se mai auzi. Femeia se evaporă. Ce naiba?! Mă simt ca într-un film despre paranormal!
Dana se schimbă în hainele sale rapid şi ieşi afară din cameră pătrunzând într-un întuneric sumbru şi dens. Intră puţin în panică prima dată dar se întoarse înapoi la bagajul său amintindu-şi de lanterna ce o avea mereu în buzunarul mic al rucsacului. O aprinse în cameră şi văzu cum raza puternică lumină totul de 10 ori mai intens decât lumânările ce păreau a ieşi din pereţi. Totuşi de îndată ce ieşi din cameră văzu cum lanterna nu putea penetra întunericul sub nicio formă. Nici măcar duşumeaua nu o putea vedea. 'Ce dracu?! Să nu văd cu ochii?! Pare o tâmpenie dar...' Dana stinse lanterna şi o aruncă înapoi în camera sa, pe pat, după care inspiră adânc şi închise ochii, rămânând oarecum încruntată şi confuză. Stătu pe loc câteva momente bune încercând să-şi calemeze pulsul ce începu să alerge turbat. De îndată urechile percepură sunete, voci, începu să simtă miros de mâncare, să simtă denivelările din duşumea. Făcu un pas în dreapta, unul în faţă, unul în stânga şi încă unul înapoi încercând să 'vadă' dacă era ceva ascuns pe podea. Într-adevăr aşa era: pe roca rece era aşternut un strat de muşchi pufos, umed şi fin după care se ghidă, deschizând ochii la fiecare pas când se simţi dezorientată. Sunetul începu să devină mai clar, să se intensifice, mirosul putea fi distins, lucru ce-o umplu de entuziasm şi mândrie gândind că a reuşit să găsească destinaţia fără ochii săi naturali. Dar în momentul în care i-a deschis nu a putut deosebi nimic, totul era atât de negru încât nici nu era sigură că îi ţine deschişi. Sunetul începu să se îndepărteze până când totul deveni mut, zgomotele fiind înlocuite de bătăile rapide ale propriei inimi.
-Dana, nu cu ochii! Nu ai nevoie de ei! Lasă-i închişi! Se auzi vocea lui Axe din depărtare. Ştiu că e ciudat dar o poţi face! Nu gândi, încearcă doar să simţi! Ceea ce simţi e adevărat!
-Dar...
-Niciun dar! Grăbeşte-te că mi-e foame!


To be continued...

'Riot' - Chapter II: Iniţierea [ Episodul 3]

Drumul spre Isis devenise mai lung ca niciodată pentru toţi cei 3 din maşina avariată. Dana, de pe scaunul din faţă încerca din răsputeri să-şi ia gândul de la durere, sperând că va putea suporta rana mai uşor, David îşi concentrase absolut toate resursele către drum şi condus iar Axe, de pe bancheta din spate încerca să pună totul cap la cap fără a stresa pe nimeni. Îi era greu să înţeleagă cum printr-un accident Dana se rănise la umăr. Nu vedea nicio posibilitate ca o bucată de geam sau tablă să sară din spatele maşinii ocoling scaunul şi perforând umărul roşcatei. Ceva nu se lega dar i se păru ciudat să înceapă acum să pună întrebări, i se părea lipsit de profesionalism.
-În 2 minute ajungem. Rezistă Dana!
-Doare zău! Spuse fata strângând din dinţi.
-Nu cred că de durere ar trebui să fim îngrijoraţi ci de cât de mult sânge ai pierdut. Spuse Axe pe un ton de medic specialist.
-Tu parcă dormeai! Veni replica furioasă a fetei.
-Cum pielea mea să mai dorm când voi doi apăreţi după 10 minute răniţi şi cu maşina bulită spunând că a fost doar un accident? A dat peste voi o maşină diabolică ce îşi poate arunca cioburile cu efect, ocolind scaune şi perforând umărul tău?! Ca să numai pun la socoteală că mă piş pe mine!
-Ha-ha-ha! Izbucni Dana într-un râs isteric.
-Am să-ţi explic mai târziu Axe. Am ajuns la Isis.
Niciunul dintre cei doi adolescenţi nu aveau nici cea mai mică idee cine era Isis. Bineînţeles, numele li se părea cunoscut, desprins din filmele despre Egipt şi oarecum exagerat dar gândindu-se că părinţii ei puteau fi cine ştie ce excentrici şi-au păstrat părerile pentru ei.
Maşina viră la stânga şi intră pe un drum de pădure, croit printre stejari bătrâni. Era destul de denivelat şi abia acum înţelese Dana de ce David a vrut să ia neapărat maşina asta, o berlină normală nu ar fi putut străbate porţiunea asta de drum. Soarele nu putea răzbate prin coroana copacilor ce acopereau totul şi era clar că din aer această 'potecă' pentru maşini nu putea fi depistată. Totuşi ce era mai confuz era că la capăt se vedea doar dealul înalt de câteva sute de metri, nicio casă.
-Isis asta, stă cumva în peşteră? Întrebă Axe intrigat.
-Ceva de genul. Răspunse David luându-şi ochii din oglinda retrovizoare pentru prima dată de când părăsiră drumul asfaltat. Opri maşina exact la poalele dealului şi oftă adânc.
-Axe, Dana, ce urmează să vedeţi vă va şoca, vă va speria şi va intra în conflict cu absolut tot ce credeţi. Vă veţi da seama că nimic nu e ceea ce pare, nimic nu e simplu sau... mă rog, e complicat, dar vă promit că dacă aveţi minţile deschise către orice în câteva zile veţi înţelege ce va urma şi multe altele. Veţi înţelege cum funcţionează multe şi veţi înţelege ce este omul cu adevărat. Eu şi Isis ne vom ocupa de asta începând de... David tăcu din gură brusc şi întoarse capul spre deal ridicând mâna dreaptă gesticulând liniştea. Se părea că aşteaptă ceva anume, că ascultă pe cineva dar nu se auzea absolut nimic, cel puţin nu pentru cei 2 adolescenţi ce se uitau panicaţi în jur. E timpul!
Bărbatul coborî din automobil şi-i lăsă pe cei 2 uitându-se uimiţi unul către altul întrebându-se dacă David băuse ceva necurat.
-Ce tot bolborosea? Aţi băut sau fumat ceva bun fără mine?
-Eşti nebun băieţel! Crezi că mie mi-ar fi ars de aşa ceva?
-Pft... eu cobor. Spuse Axe deschizând uşa.
-Staţi în maşină! Urlase David de afară.
Băiatul se conformă imediat căci vocea tatălui său se schimbase, devenise mult mai groasă şi oarecum liniştitoare dar înspăimântător de inumană în acelaşi timp. Vântul crescu în intensitate şi crenguţe mici uscate începură să cadă pe maşină, să fie azvârlite peste tot. Atmosfera era mult mai ciudată pentru cei 2 pasageri ai maşinii încât cerul era albastru şi senin. David îşi ridică mâinile în poziţie orizontală în dreptul umerilor şi îşi lăsă capul pe spate privind către văzduh. Vulturul ce le dădu târcoale până acum apăru de nicăieri şi se prinse brutal de mâna dreaptă a bărbatului.
Atât Axe cât şi Dana au uitat absolut totul şi priveau amândoi cu gurile căscate. O lumină puternică şi mai intensă decât Soarele îi obligă să ferească privirea şi să-şi ducă mâinile la ochi. În momentul în care au simţit prin ploape că 'spectacolul' s-a încheiat au deschis ochii şi au rămas amândoi mască. În faţa lor a apărut o casă destul de mărişoară ce era îngropată, sau mai bine zis construită în deal. Vântul se potolise şi întregul drum deveni mai luminos. Amândoi coborâră uimiţi din maşină privind cu gurile căscate şi minunându-se de ceea ce se petrecuse.
-Ce mama măsii?! Spuse Axe scărpinânu-se cu mâna dreaptă după cap.
Dana îşi aruncă privirea spre băiat apoi repede spre David îngrijorată că vulturul l-a rănit. Dar pasărea se întoarse deja înapoi în aer iar bărbatul zâmbea stând cu mâinile în buzunar, oarecum mândru de ceea ce realizase. Totul i se părea de necrezut fetei, îi venea să-şi tragă palme crezând că visează dar glonţul încasat mai devreme făcu asta pentru ea şi o durere de nesuportat îi fulgeră trupul în timp ce sângele pierdut o făcu să se simtă ameţită şi să se bâţâie încet până la maşină unde se aşeză jos sprijinindu-se de roată. În timpul ăsta atât David cât şi Axe ajunseră lângă ea, ambii cu priviri îngrijorate şi oarecum speriaţi, temându-se pentru condiţia fetei. Era prima dată când văzu aşa ceva în ochii altora şi prima dată când a simţit siguranţa, că nimic nu o poate doborî. Prima dată când simţi că altcuiva îi pasă de ea, prima dată când se simţi iubită.
-Mamă! Strigă David cu putere.

To be continued...