'Riot' - Chapter II: Iniţierea [ Episodul 4]

'Cred că ar trebui să mă trezesc, e lumină afară. Oare cât o fi ceasul?' Dana duse mâna spre noptieră dar realiză rapid că ăsta nu era patul ei. Îşi duse mâinile peste faţă şi îşi masă ochii îndelung. 'Nu e posibil! Să nu fi fost un vis? Dar aşa ceva nu s-a mai pomenit! Nimeni nu poate face astfel de lucruri! Sau... Să mă fi drogat? Halucinez cumva?' Apoi îşi aminti de rana de la umăr şi îşi duse repede mâna acolo lovind locul cu putere în speranţa că-şi va dovedi că totul a fost un vis. Durerea ce izvorî fu atât de brutală încât nu se putu abţine să nu ţipe şi nu îşi putu reţine lacrimile. Se calmă şi nu se mişcă pentru câteva momente simţind cum totul revine la normal şi durerea dispare. 'Deci nu a fost un vis, tot ce am văzut a fost real. Oau! M-am şi ales cu un suvenir pe viaţă: o cicatrice, o poartă către suflet, încă o chestie care să mă facă să arăt ca o dură. Superb Dana!' fata oftă adânc. 'Oare unde sunt ceilalţi?' Se uită la ea să vadă cum e îmbrăcată şi observă că poartă un tricou larg şi o pereche de pantaloni lungi, subţiri, de culoare gri şi bărbăteşti.
-Nu am găsit pijamale în bagajul tău aşa că ţi-am dat o pereche pe care o îmbrăca David când era mai tânăr. Spuse o voce din spatele ei.
Camera în care se afla arăta puţin diferit de o peşteră, tavanul era finisat grosolan şi de culoare brună cu fâşii ruginii ce-l străbăteau pe laterală, pereţii erau din rocă masivă cu mici adâncituri ici pe colo ce serveau ca rafturi pentru puţinele elemente decorative: o statuetă mică ce-l înfăţişa pe Buda, o incoană cu Fecioara Maria, o Biblie şi patru pietre cu inscripţii ciudate dar oarecum cunoscute fetei. Patul era din lemn şi avea o saltea surprinzător de confortabilă şi aşternuturi fine ce miroseau a rouă proaspătă desprinsă de pe acele de brad de munte. În cameră mai erau instalate 2 scăunele şi o măsuţă, ambele sculptate din rocă, iar pe duşumea era un covor ce semăna prea mult cu muşchii verzi şi pufoşi ce cresc pe copaci.
Era răcoare precum bine simţise Dana în momentul în care se dezveli. O răcoare proaspătă şi pură, oarecum plăcută şi energizantă.
-Da, nu cred că am împachetat aşa ceva. Răspunse fata zâmbind în timp ce îşi coborî piricoarele pe duşumea şi se ridică în fund, fără să ştie cu cine vorbea. Îmi puteţi aduce o cană cu apă vă rog frumos? Întorcându-şi privirea spre locul din care auzise vocea rămase uimită.
-Ţi-am adus o cană de lapte de capră. E mai hrănitor, energizant şi stimulează ţesutul, grăbind vindecarea. Spuse femeia din pragul 'uşii'- era de fapt doar locul unde ar fi trebuit să fie uşa.
-Dumneavoastră sunteţi Isis?! Mă aşteptam să fiţi mai...
-Bătrână aşa-i?
-Da, adică...
-Stai liniştită, nu trebuie să te simţi stânjenită. Nu sunt Isis, sunt sora ei geamănă Sonya. Din moment ce te aşteptai ca ea să arate mai în vârstă şi nu eu, nu am de ce să mă supăr. Spuse femeia zâmbind călduros în timp ce părul său alb ca laptele părea a străluci, a radia lumină pură.
-Cred că încă mai am nevoie de odihnă. Oftă Dana ducându-şi mâinile la ochi şi masându-şi apoi tâmplele.
-Eşti recuperată, stai fără griji. Am reuşit să eliminăm efectul otrăvii. Cineva te vrea moartă scumpa mea!
Danei nu-i venea să creadă ce tocmai auzise.
-Ce otravă? Cum adică?
Dar Sonya dispăruse deja şi un alt glas asemănător se auzi în depărtare, însoţit de un ecou tipic peşterilor.
-Dana! E timpul să te trezeşti fetiţo! Trebuie să mai şi mănânci, laptele de capră nu o să îţi dea energie la infinit! Hai să... Ah! Ce bine, te-ai trezit deja. Cum te simţi roşcato?
-Bine... Spuse fata privind cu nişte ochi cât cepele pe femeia ce stătea exact în acelaşi loc şi arăta identic cu precedenta.
-A trecut Sonya pe la tine aşa-i? Întrebă Isis ridicând sprânceana dreaptă.
-Da şi trebuie să vă spun ca nu-mi vine să cred cât de bine semănaţi între voi, practic nu vă pot deosebi deloc!
-Încă nu eşti pregătită să vezi diferenţele deşi sunt destul de evidente... Axe le-a observat din prima dar el e mai aerian. Eh! Lasă, îmbracă-te şi vino să mâncăm ceva, după care, dacă doreşti îţi voi deschide ochii. Bine? Spuse femeia zâmbind şi radiind aceeaşi căldură şi lumină ca sora sa geamănă.
-Minunat! Vă mulţumesc!
Isis îngădui după care dădu să plece dar se întoarse:
-Ah! Să nu uit! Pentru a găsi bucătăria, respectiv ieşirea, nu te baza pe ochi, vezi cu celelalte simţuri.
-Poftim?! Se încruntă Dana dar niciun sunet nu se mai auzi. Femeia se evaporă. Ce naiba?! Mă simt ca într-un film despre paranormal!
Dana se schimbă în hainele sale rapid şi ieşi afară din cameră pătrunzând într-un întuneric sumbru şi dens. Intră puţin în panică prima dată dar se întoarse înapoi la bagajul său amintindu-şi de lanterna ce o avea mereu în buzunarul mic al rucsacului. O aprinse în cameră şi văzu cum raza puternică lumină totul de 10 ori mai intens decât lumânările ce păreau a ieşi din pereţi. Totuşi de îndată ce ieşi din cameră văzu cum lanterna nu putea penetra întunericul sub nicio formă. Nici măcar duşumeaua nu o putea vedea. 'Ce dracu?! Să nu văd cu ochii?! Pare o tâmpenie dar...' Dana stinse lanterna şi o aruncă înapoi în camera sa, pe pat, după care inspiră adânc şi închise ochii, rămânând oarecum încruntată şi confuză. Stătu pe loc câteva momente bune încercând să-şi calemeze pulsul ce începu să alerge turbat. De îndată urechile percepură sunete, voci, începu să simtă miros de mâncare, să simtă denivelările din duşumea. Făcu un pas în dreapta, unul în faţă, unul în stânga şi încă unul înapoi încercând să 'vadă' dacă era ceva ascuns pe podea. Într-adevăr aşa era: pe roca rece era aşternut un strat de muşchi pufos, umed şi fin după care se ghidă, deschizând ochii la fiecare pas când se simţi dezorientată. Sunetul începu să devină mai clar, să se intensifice, mirosul putea fi distins, lucru ce-o umplu de entuziasm şi mândrie gândind că a reuşit să găsească destinaţia fără ochii săi naturali. Dar în momentul în care i-a deschis nu a putut deosebi nimic, totul era atât de negru încât nici nu era sigură că îi ţine deschişi. Sunetul începu să se îndepărteze până când totul deveni mut, zgomotele fiind înlocuite de bătăile rapide ale propriei inimi.
-Dana, nu cu ochii! Nu ai nevoie de ei! Lasă-i închişi! Se auzi vocea lui Axe din depărtare. Ştiu că e ciudat dar o poţi face! Nu gândi, încearcă doar să simţi! Ceea ce simţi e adevărat!
-Dar...
-Niciun dar! Grăbeşte-te că mi-e foame!


To be continued...