Cele două ore trecuseră mai repede decât se aştepta. 'Nu încape îndoială că atunci când ne concentrăm la alte lucruri, nu la griji, timpul trece mai repede.' îşi spuse în sine. Axe ţinând în mâna dreaptă o sticlă de plastic cu apă minerală, păşea împreună cu tatăl său pe holul lung al bazei secrete. Abia acum realiză că nu avea nici cea mai vagă idee unde era. Cu siguranţă era undeva la subsol dar zona exactă sau localitatea îi erau total necunoscute. Ajunseră în dreptul camerei de interogatoriu. David intră înăuntru fără nicio reţinere şi cu o hotărâre ce-l uimea pe băiat, îl făcea să aiba emoţii. 'Hmm, a intrat în cameră de parcă nu ar avea nimic de regretat sau nu a făcut absolut nimic rău în viaţa sa. Fie e un actor genial, fie chiar mă va lămuri şi mă va convinge că ceea ce a făcut a fost corect.' Axe îşi imagină acest moment în zeci de modalităţi din clipa în care auzi de tatăl său natural şi de minciuna pe care o trăise până acum dar în niciun caz aşa. David se aşeză pe scaun după cum promisese.
-De ce, întrebă băiatul?
-Te voi ruga să fii puţin mai specific pentru a spori eficienţa aceste discuţii.
-Deci nici măcar acum nu prea ai timp pentru al tău fiu. De ce m-ai dat spre adopţie?
-Pentru că nu eram pregătit. Moartea mamei tale m-a zguduit foarte rău şi nu mă simţeam în stare să devin tătic. Plus că mă găseam mereu în situaţii periculoase şi am considerat că ar fi mai bine să fii crescut de o familie normală, să ai cui să-i spui 'mamă'. Am discutat şi cu Luci şi împreună am decis că ar fi mai bine pentru tine, aşa că am luat legătura cu Dan şi Maria, care ne erau datori cu vieţile lor. Le-am promis o scăpare de la datorie şi o sumă consistentă lunară, o locuinţă şi mirajul unei familii fericite cu o singură condiţie: ca de la ora 11 până la ora 13, de ziua ta să fie într-un restaurant. Pe parcurs au început să ridice pretenţii şi să schimbe înţelegerea iniţială. Am acceptat până acum o zi când au venit să-mi ceară dublarea sumei pe care o primeau lunar şi să le dau o maşină. I-am întrebat la ce le trebuie un automobil şi s-au cam bâlbâit. Cu siguranţă au simţit că venise timpul ca tu să te desparţi de ei aşa că plănuiau să fugă, să dispară cu fiul meu. Se ataşaseră foarte mult de tine dar în ciuda faptului ăsta nu puteam permite aşa ceva. Au fost executaţi.
-Cu ce uşurinţă aduci moartea în discutie, nu-mi vine să cred! Oricum, eu de ce nu am auzit nimic?!
-Mai ţii minte bătrânelul ciudat din parc?
-Tu erai, am aflat asta de la Luci, spuse Axe gesticulând cu mâna dreaptă un semn de evidenţă.
-Când am stat lângă tine am pulverizat un drog ce-şi face efectul abia peste câteva ore. Am mizat că te vei duce acasă căci erai în parc de mai mult de 5 ore şi probabil îţi era foame. Oricum în caz că nu se întâmpla aşa şi adormeai pe stradă, Luci avea misiunea de-a te aduce aici. Drogul respectiv provoacă doar somn adânc, atât de profund încât nu ai auzit nimic din ce s-a întâmplat.
-Mda, înţeleg.
-Mă îndoiesc. Judecând după felul în care mă priveşti, nu prea ai înţeles nimic.
-Înţeleg povestea mirobolantă, nu şi decizia ta.
David oftă adânc, îşi puse coatele pe genunchi, lăsă capul în jos şi îşi împreunase mâinile la ceafă:
-Timp de aproximativ 7970 de zile am tot regretat decizia din ziua în care te-ai născut. În fiecare zi îmi doream să te ţin de mână, să te învăţ diferite lucruri, să te privesc jucându-te. Ultimul an a fost cel mai greu pentru mine deoarece tu erai motivul ce mă ţinea în forţă dar te vedeam cum îţi iroseai viaţa cu tot felul de porcării, cum intrai în necazuri aiurea sau cum îţi făceai prieteni falşi.
-Aşa se întâmplă când un copil nu are părinţii apropae pentru a-l îndruma: ia decizii de capul lui. Evident că o mare parte din ele vor fi greşite.
-E inutil să incerci să ma faci să mă simt vinovat, crede-mă că mă condamn zi de zi. Ai tot dreptul să o faci dar va fi o pierdere de timp. David făcu o pauză privindu-l pe băiat. Asta a fost şi dorinţa mamei tale. Mihaela m-a pus să jur că nu te voi expune la violenţă încă de la o vârstă fragedă, că vei fi crescut cum se cuvine, în sânul unei familii adevărate, că vei merge la şcoală, liceu şi mai apoi facultate şi că abia după ce vei împlini 20 de ani vei afla adevărul.
-Mai spune-mi despre ea. Cum arăta? Câţi ani avea când m-a născut? De ce a murit? Axe făcu câţiva paşi prin cameră dar în momentul în care auzi despre mama sa naturală se apropie de David şi se aşeză pe vine.
-Ah, fiule! Mama ta era probabil cea mai frumoasă femeie de pe faţa pământului. Ne-am cunoscut în vremuri oarecum tulburi şi a fost o singură chestie care ne-a unit: dorinţa de răzbunare. Mai apoi am descoperit că ambii iubeam libertatea în toate formele ei. Am format o mică 'fraţie', eu, Mihaela şi Luci şi ne-am jurat că absolut nimic nu va sta între noi şi libertate. Pe parcurs ne-am dorit din ce în ce mai multe şi am început să adunăm şi pe alţii ce ne împărtăşeau idealurile...
-Ai de gând să-mi povesteşti despre MYOL sau despre femeia pe care ai iubit-o, întrerupse Axe vorbele bărbatului ca un adevărat facilitator?!
-Scuză-mă, am deviat fără să vreau. Mama ta era genială din toate punctele de vedere. Arăta bine tare de tot, mă putea doborî din 2-3 mişcări, ştia engleză, ştia să gătească, să glumească, să vorbească, să danseze, să cânte, să tragă cu arma dar ami presus de toate ştia cum să fure minţile unui bărbat. Am alergat după ea foarte mult timp şi am tânjit după primul ei sărut sute de nopţi. Când s-a întâmplat am simţit cum cerul s-a deschis şi îngerii m-au îmbrăţişat cu aripile lor divine. Totul a fost mai mult decât perfect până-n ziua aia blestemată.
-Să nu zici că v-ati certat de la o tâmpenie...
-Trebuia să fie ultima misiune pentru ea căci venise timpul să aibe grijă de sarcină. Te avea pe tine în pântece. Era 4 dimineaţa, eram întro staţiune montană cu misiunea de-a asasina 3 mari capi ai mafiei ruse ce veniseră în vacanţă la noi în ţară. Nenorociţii se ocupau cu traficul de arme, carne vie, ţigări şi droguri, înlăturând pe oricine le stătea în cale. Deveniseră atât de puternici încât nu le mai păsa de poliţie, şpaga sărea în toate direcţiile. Eu şi cu mama ta am decis să facem totul ca la carte şi cât mai profesionist posibil. Era cancerul de pe pământ afară, -30 de grade pe puţin. Mama ta purta o pereche de pantaloni bărbăteşti de culoare albă si extrem de groşi ce arătau ciudat pe ea dar o făceau extrem de sexy. Oricum, le-am plasat explozibili de jur împrejurul cabanei după care ne-am retras pe un deal din apropiere înarmaţi cu 2 puşti cu lunetă pentru a-i vedea cum săreau în aer. Mai erau doar cîteva minute până la explozie când Mihaela a spus că o ustură mâna dreaptă îngrozitor din cauza unei pişcături simţite cu 2 zile în urmă. Am aruncat o privire şi am rămas uimit de cât de tare i se umflase antebraţul şi de culoarea ciudată pe care o avea rana respectivă. Plus că ea avea febră destul de mare. Aşa că mi-am băgat picioarele în el de spectacol şi am alergat cu ea în braţe înapoi la maşină demarând în trombă. Am ajuns la spital unde doctorii au spus că viaţa-i este în pericol. Trebuiau să-i amputeze membrul superior drept în speranţa că toxina nu se răspândise mai mult de atât. Şi-au făcut-o. Mihaela a scăpat cu viaţă dar nu a mai fost aceeaşi. Singurul lucru bun a fost că s-a cuminţit şi că a avut grijă de tine aşa cum trebuia.
-Din moment ce a avut grijă de sarcină, automat a avut grijă şi de ea. Nu înţeleg, de ce nu a supravieţuit?
-Eram amândoi pe canapea şi urmăream un film prost cu monştrii ce distrugeau oraşul Tokio, spuse David privind într-un punct fix dar focusând undeva în spatele lui, prin perete. Eram singurii ce aveau video şi casete cu filme în întreg cartierul şi obişnuiam să mai chemăm vecinii dar în seara aia am vrut să fim doar noi doi, eu şi ea. În timp ce ne uitam la film mama ta a tresărit dintr-o dată şi cu nişte ochi cât cepele mi-a spus că au apucat-o durerile. Am apucat cheile de la maşină şi am dat fuga cu ea spre spital. Eram atât de panicat, fericit şi visător încât numai vedeam nimic în faţa ochilor.
-Nu...
-Un blestemat de beţiv mi-a apărut în faţă şi din instinct am tras dreapta de volan. Ne-am oprit exact într-un stâlp. Trecătorii au sunat prompt la ambulanţă, doctorii dându-mi cea mai distrugătoare veste posibilă. Mihaela nu ar mai fi rezistat până la spital şi sunt şanse mari să vă pierd pe amândoi. Au stabilizat-o acolo, în maşină şi i-au explicat situaţia, ochii bărbatului deveniseră brusc roşii. M-a strâns tare de mână şi m-a pus să jur ce ţi-am spus mai devreme, apoi m-a trimis să-i aduc un Sprite rece pentru că îi e poftă. Când m-am întors o asistentă în vârstă mi te-a pus în braţe spunându-mi: 'S-a sacrificat pentru el. Nu e un băieţel oarecare, va avea un viitor măreţ.'
-Uau, asta explică multe, spuse Axe cu ochii larg deschişi fixând un punct imaginar pe perete. Nu se aştepta la aţa ceva şi nu ştia ce să mai întrebe în continuare. Găsi o întrebare bună în cele din urmă dar înainte să o adreseze Luci intră în cameră gâfâind ca un pensionar ce abia urcase 4 etaje la pas alert.
-David, scuză-mă, e extrem de urgent, vino!
-Regret Axe, continuăm mai târziu, spuse bărbatul ştergându-şi lacrimile.
-Stai!
-Înţelege, te rog, spuse David cu un glas ce inspira milă.
-Bine, fugi.
Cei 2 ieşiseră într-o secundă iar Axe rămase singur în celulă cu propria-i minte întunecată. Se aşeză pe scaun, se făcu confortabil, lăsă capul pe spate şi se cufundă într-o sesiune de auto-consiliere ca şi cum el însuşi ar fi fost atât pacient cât şi psiholog.
To be continued...
Numai bine!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
interesant!imi place!
RăspundețiȘtergere