Riot (continuare)

Axe avea prostul obicei de a visa cu ochii deschişi şi din cauza asta pierdea uneori legătura cu realitatea. În drumul său spre casă avea mai multe străzi principale de traversat şi aşteptând maşinile să treacă se imagina adesea la volanul uneia. Nici măcar nu avea permis dar simţea că ar fi fost un şofer al naibii de bun. Mai observa şi câte o vilă impunătoare şi iarăşi visa cum ar fi fost dacă acolo ar fi locuit el, cu propriul său etaj, cu ditamai patul dar mai presus de toate îşi imagina ce petreceri ar fi dat în cinstea faptului ca e marţi sau pentru că dormise mai mult de 5 ore cu o seară inainte.
Mai avea doar o porţiune de 1 km de străbătut până în faţa blocului şi brusc îşi amintise de bătrânul din parc: 'Cine mama măsii o fi fost? Cum dracu a ştiut ce scrie pe rucsacul meu din moment ce era orb? Oare chiar nu vedea sau doar era foarte neîndemânatic? Şi de ce s-a ofticat atât de tare când l-am întrebat despre tatuaj? Să fie vreun fel de sectă veche ce s-a destrămat de-alungul anilor? Cu siguranţă a fost ceva măreţ din moment ce semnul apărea şi pe bastonul său. Sau poate moşulică a descoperit vreo chestie acum la bătrâneţe, vreun super erou ce folosea semnul ăla şi încearcă să intre în pielea lui... hahaha! Ce penal ar fi! Dar totuşi unde a dispărut şi cum dracu de ştia cum mă cheamă?'. Până să reuşească să găsească vreun răspuns la toate întrebările ce îşi facuseră loc în capul lui, deja intrase pe străduţa ce ducea spre bloc. La plopul mare de la intrare era o gaşcă de băieţi ce petreceau fiecare noapte acolo stând pe gard, mâncând seminţe şi discutând. Axe îi salutase printr-o simplă ridicare de mână:
-Salut băieţii!
-Salut, salut! Ce fa' mă Axe? Nu-ţi mai place să mai stai de vorbă cu noi a?
-Sunt obosit băi, vin de la şcoală. Mi-e foame zău şi-mi doresc o cafea şi o ţigară aşa că mă duc acasă... Poate mai târziu puţin.
Nu era prima oară când purta mini-discuţia asta cu foştii prieteni din copilărie, nu era prima oară când dăduse exact aceeaşi replică şi cu siguranţă gaşca respectivă pricepuse mesajul că Axe nu o să mai iasă afară în seara aia.
Ajunse în dreptul scării unde trei vecine stăteau în picioare spărgând seminţe şi discutând despre mâncăruri. Salută respectuos şi începu să urce scările până la etajul 3, apartamentul 14. Fu întâmpinat de o uşă de lemn vopsită în alb cândva, căci acum părea un crem ciudat. Apăsă pe clanţă şi intră înăuntru, se descălţă, îşi salută părinţii fără a se aştepta la vreo întrebare de genul 'Cum a fost ziua de azi pentru tine?' şi păşi în dormitor închizând uşa după el. Camera era destul de mică şi piesele de mobilier îţi dădeau impresia că nu e loc pentru nimic altceva. Un pat dublu cu noptieră pe care trona un mileu croşetat manual şi peste el o veioză de pe vremea lui Burebista, un şifonier strâmb şi plin de haine pe care nimeni nu le mai purtase de ani buni, cu fotoliu din vinilin pe care nu puteai sta vara şi nici iarna pentru că fie transpirai fie ingheţai de frig şi un birou. Pe acesta din urmă totul era vraişte: hârtii, căni şi pahare, pixuri, creioane şi pachete goale de ţigări, farfurii murdare şi multe firmituri. Dădu la o parte o farfurie şi puse mâna pe firul încărcătorului pentru telefon; deşi era dezordine, Axe ştia exact unde sunt lucrurile pe care le căuta.


To bi continiud...
Să auzim dă bine!