Am primit o sugestie genială acum câteva ore de la o amică. Aşadar începând cu următorul post voi structura totul pe 'episoade' pentru a înlesni cititul. Pentru că nu pot începe cu episodul 1 voi lua un număr aleatoriu şi-anume 17.
So stay tunned for episode 17 of Riot!
5/31/2010
Riot - Chapter I: Beginings
-Oho! Abia aştept! Sunt tare curios la ce reacţie din partea mea se aşteaptă el.
-Înţelege că are multe pe cap, nu e tocmai uşor să conduci atât de mulţi oameni.
-Uite-mă cum îmi pasă, spuse Axe încrucişându-şi mâinile la piept. Până una alta, spune-mi te rog cum veţi scăpa voi cu două crime?
-Bă Axe, tu chiar crezi că am să-ţi dezvălui cum i-am omorât pe Dan şi Maria şi cum am făcut incât sa nu pară crimă?!
-Deci tu i-ai omorât javro!
-Nu am spus asta. Te sfătuiesc să numai cauţi vinovaţi pentru că vei vedea că schimbarea asta va fi cel mai bun lucru din viaţa ta, spuse Luci privindu-l fix in ochi.
-Cum să nu caut vinovaţi?! Chiar dacă mi-au fost sau nu părinţi naturali, Dan şi Maria au fost cei care m-au crescut! Ea m-a ţinut de frunte când îmi boram maţele în chiuvetă, m-a ajutat să-mi fac temele când eram mic şi prost iar el m-a apărat de băieţii mai mari când am învăţat să înjur, m-a dus la pescuit, m-a lăsat să fumez lângă el, în aceeaşi scrumieră. Mai presus de toate ei doi au fost alături de mine oricând aveam nevoie, nu doar de ziua mea pentru o fotografie!
Urlase atât de nervos aceste fraze încât nici nu auzise că în spatele său uşa se deschise şi încă o persoană intrase.
-Dacă nu începi să plângi nu faci nimic!
Axe rămase uimit şi nu îşi găsea cuvintele.
-Tipic, zâmbise ea.
Era o fată. Înaltă, subţirică şi cu un pistol ciudat în mâna dreaptă.
-Gata Dana, întrebase Luci în timp ce se ridica în picioare?
-Da, poftim. Fata îi înmânase pistolul bărbatului. Modificările despre care mi-ai zis sunt făcute. Reculul va fi mai blând iar sunetul nu va speria nici măcar cel mai vigilent câine.
-Foarte frumos! Axe, ea e Dana, spuse Luci în timp ce mişca arma prin cameră.
-Îmi pare bine băieţel! Îi zâmbi încă o dată cu o căldură ce contrazicea total imaginea iniţială. Trăsăturile ei erau mai mult decât divine. Părul îl avea vopsit într-un roşu aprins, de culoarea sângelui pe o podea din gresie deschisă la culoare, cerceii erau mici şi simpli, semănând foarte mult cu cel pe care-l purta Axe în urechea stângă. Ochii îi erau de un albastru minunat, precum e culoarea cerului după o ploaie de vară iar pe obrazul drept trona o cicatrice urâtă care-i oferea un aer de fată dură, precum imaginea ei cu pistolul în mână nu ar fi fost de-ajuns. Avea un corp de fotomodel ce merge la sală zi de zi acoperit de o bluză fără mâneci de culoare albastră şi o pereche de blugi strâmţi. Pe încheietura mâinii drepte sărea în ochi simbolul negru cu roşu ce îl avea şi Luci tatuat. Axe nu avea nici cea mai mică idee de ce se mai ostenise să caute semnul din moment ce acesta era probabil locul lor secret sau ceva de genul.
Băiatul întinse mâna politicos:
-Bună, eu sunt Axe, spuse băiatul zâmbind ciudat!
-Ei da?! Luci a menţionat lucrul ăsta acum 2 secunde dar presupun ca erai prea ocupat sa ma măsori din priviri. Nu prea are stofă de noi, uite-te la el: nici măcar nu ştie pe ce lume se află, spuse Dana către bărbatul ce încă se juca cu pistolul.
-E băiatul lui David.
-Ah! Scuză-mă Axe! Instantaneu îi pieri zâmbetul de pe buze şi privirea i se întunecă. Eu mă întorc la ale mele, mi-a părut bine să te cunosc băieţel, aruncă un zâmbet fals după care ieşi din cameră.
Reacţia ei îl făcu pe Axe şi mai confuz. Numai înţelegea nimic. De ce s-a schimbat de îndată ce a auzit cine e el de fapt?! Asta nu îl schimbă cu nimic, faptul că e fiul lui David nu-i oferea o mână în plus şi nici puteri supranaturale. Băiatul rămase cu ochii ţintiţi pe uşă ca şi cum şi-ar fi dorit ca ea să se întoarcă:
-Cine e, întrebă băiatul?
-E Dana, răspunse Luci râzând zgomotos! Parcă am menţionat asta când ţi-am prezentat-o.
-Nu am auzit.
-Evident, te gândeai în alte părţi golanule! Ai să lucrezi cu ea mai târziu, Dana e experta noastră în arme. Orice îi ceri, ea poate realiza. Un pistol ascuns într-o brichetă, umbrelă, pix, pachet de ţigări sau pur şi simplu dintr-un material imposibil de detectat, ea te poate rezolva. E şi frumoasă foc, zâmbi bărbatul.
-Oh da!
Axe uitase tot. Era pur li simplu hipnotizat. Imaginaţia sa deja îşi luase zborul şi în ultimul minut nici măcar numai era în cameră ci alerga prin alte locuri cu gândul la ea.
-De ce s-a schimbat la faţă când i-ai spus că sunt fiul lui David?
-Din câte am înţeles, tu vei fi partenerul ei. Nu te gândi la o relaţie amoroasă sau ceva de genu, tu vei rezolva misiunile împreună cu ea. Presupun că o deranjează gândul ăsta având în vedere că de la 3 ani, de când părinţii i-au fost omorâţi, nu a mai ieşit deloc de aici. Vei vedea că e foarte ciudată o dată ce vei ieşi cu ea în lumea reală, afară pe străzi. Trebuie să ai grijă de ea, e o dură dar e total antisocială pentru că în afară de arme, altceva nu ştie. Nu a avut niciun prieten niciodată pentru că, până acum câteva ore, ea a fost cea mai tânără fată din organizaţie şi toţi o tratau ca pe un copil.
-Câţi ani are, întrebă Axe privind fix în ochii lui Luci cu un interes ieşit din comun?
-E cu 3 zile mai mare ca tine, replică bărbatul zâmbind.
-Uau, ce super diferenţă! În altă ordine de idei, ce anume din comportamentul sau spusele mele te-au făcut să înţelegi că eu vreau să fac parte din organizaţia voastră?! Prea puţin contează pentru mine că tatăl meu natural e fondatorul.
-Axe, făcu Luci o pauză privindu-şi ceasul. Eu chiar trebuie să plec, văd că David e reţinut de ceva, va apărea în curând oricum. Uite, până vine el analizează situaţia aşa: un cuplu este dat dispărut. Tatăl şi soţia sunt descoperiţi morţi la marginea oraşului iar băiatul dă vina pe o organizaţie secretă care i-a plănuit toată viaţa. Ce crezi ca vor spune autorităţile?!
-Sper să mori în chinuri! Legat de un copac, în pielea goală undeva în Delta Dunării şi ţânţarii să-ţi sugă absolut tot sângele! Eşti o curvă de om!
-Deloc, nu cu cei pe care îi iubesc. Tu eşti una dintre acele persoane nepoate, nu uita asta. Te voi ajuta întotdeauna! Am plecat...
-Stai, mi-e sete iar, spuse Axe cu o voce blândă.
-Vine David. Pa!
De-odată Axe sări în picioare, uită de sete, inima-i începu să pulseze mai rapid iar ochii îi rămăseseră aţintiţi pe uşa cămăruţei. Nu ştia cum să reacţioneze dar simţea că e cazul să-şi pregătească criticile, întrebările şi ofensiva la adresa celuia care l-a abandonat când era prea mic să aleagă, dându-l pe 'mâna' altora.
-Salut fiule, hai la o plimbare, spuse bărbatul care brusc numai părea chiar atât de bătrân!
-Ce?! Ai chef de plimbare?!
-Da, haide!
Axe dădu ochii peste cap, strânse pumnii şi păşise în afara cămpruţei. Nimic nu era precum îşi imaginase. Holurile erau aranjate cu tavan fals şi spoturi luminoase, pereţii vopsiţi într-un crem cald şi liniştitor, uşile frumos lăcuite şi mai presus de toate podeaua lucea.
-Te aşteptai la un subsol de bloc, aşa-i?
-Da, sincer să fiu mă aşteptam ca faimosul vostru sediu să mai conţină doar două alte camere pe lângă cea de interogatoriu.
-Mă bucur că ai realizat că aia e camera unde îi ducem pe cei de la care vrem informaţii. Referitor la sediu, poate rivaliza uşor cu sediul C.I.A. din America. Nu ca mărime, ci ca lux şi tehnologie sau securitate.
-Mhm, de ce m-ai dat spre adopţie după ce a murit mama?
-Uite-te bine împrejur pentru că asta va fi casa ta pentru următorii 17 ani, spuse bărbatul fără a scoate la iveală vreo urmă de regret sau mâhnire. În capătul holului este o uşă pe care scrie ATWH, intră şi vei fi iniţiat de un alt membru de-al nostru. Peste două ore te aştept înapoi în camera din care ai ieşit şi de data asta eu voi fi pe scaun şi tu în picioare.
-Mamă, ce-o mai lungeşti...
-Ai încredere în mine, te implor!
-Bine, fie, spuse Axe după o lungă pauză şi o privire plină de ură.
Băiatul îşi duse mâna dreaptă la ceafă şi porni spre uşa indicată de tatăl său. Ajunse în dreptul ei şi se găsi într-o dilemă: să intre pur şi simplu sau să ciocănească? Din moment ce Dana şi-a schimbat tot comportamentul când a auzit numele de David, Axe şi-a imaginat că era considerat un fel de prinţ urmaş la tron, aşa că de ce să se mai ostenească să lovească uşa încet cu pumnul înainte de a intra?!
-Hai Axe, intră azi, nu te mai gândi să baţi, spuse o voce din interior ce-l făcu pe băiat să tresară!
Tânărul păşi în cameră aşteptându-se să vadă ceva asemănător cu precedenta sa 'celulă'. Se înşelase iarăşi. Spaţiul din spatele uşii pe care scria ATWH nu se compara nici pe departe cu celălalt: o cameră mare şi lungă, precum o hală de spălătorie auto, cu coloane subţiri din tavan până-n podea, fără ferestre şi cu neoane multe ce îi ofereau o luminozitate excesivă şi ciudată. Iarăşi nicio piesă de mobilier şi veşnicul simbol negru cu roşu pictat vizibil pe perete. 'Mamă, ăştia sunt puţin exageraţi cu săgeata vieţii! Nu înţeleg unde pielea mea văd ei libertate şi supremaţie în aşa ceva. Mă aşteptam la ceva mai mitic cu inscripţii indescifrabile pe el sau învăluit în mister... '. De tavan erau atârnate diferite animale moarte dar care nu emanau nici-un fel de miros, nici măcar de formol. Singurele sunete care puteau fi percepute în acea cameră erau provocate de zalele lanţurilor de care erau agăţate leşurile. O persoană stătea cu spatele către intrare, îmbrăcată total în negru, cu mâinile încucişate la piept. La picioarele sale era o cârpă pe care erau expuse diferite tipuri de arme: steluţe ninja, cuţite de bucătărie, un satâr, o bilă de biliard, o şurubelniţă, un ciocan de bătut carnea şi un pistol fără amortizor.
-Salut Axe, eu sunt Jerry. Exact ca în desenul animat, spuse ea fără să se intoarcă.
-Văd că toată lumea mă cunoaşte deja, lucru ce mă face să mă simt inconfortabil când e vorba să cunosc o persoană nouă dar o voi face de fiecare dată: Axe, incântat! Băiatul întinse mâna pentru a face cunoştiinţă cum se cuvine.
-Îmi pare bine! Jerry se întoarse într-o fracţiune de secundă şi prinse strâns mâna băiatului, după care îşi lepădă ochelarii de soare.
Axe tresărise şi duse piciorul drept puţin în spate precum îi dictase instinctul.
-Ai instincte de leu observ!
-Eşti femeie şi eşti şi oarbă pe deasupra, exclamă Axe pe jumătate speriat pe cealaltă uimit şi confuz!
-Chiar şi spirit de observaţie! Sunt impresionată! După cum ti-a spus David, eu te voi iniţia puţin. Spune-mi dacă doreşti ceva anume înainte să incepem.
-Da, o ţigară şi un pahar de a...
-Mă bucur că nu doreşti nimic. Deci putem începe.
-Eşti şi surdă dintr-o dată?!
-Şşşşş! Guriţa mică, nu sunt psiholog ca să stăm la taclale. Ai mai folosit vre-una dintre armele astea vre-odată?
-Păi cuţitul...
-Da sau nu? Nu avem timp de pierdut Axe!
-Păi...
-Deci nu ai mai folosit. Alege una te rog.
-Hmm...
-Hai azi!
-Dar...
-Alege! O palmă puternică îi electriză obrazul stâng şi îi întoarse pirvirea spre dreapta.
-Pistolul! Încă o dată frica vorbise pentru Axe.
-Eu aleg bila de biliard. Hai să jucăm un joc! Trebuie să mă împuşti înainte ca eu să te lovesc cu bila asta de plastic. Ce zici?
Axe nu avea nici cea mai mică idee cum să răspundă aşa că miză pe faptul că pistolul era fie cu aer comprimat, fie fără gloanţe.
-S-a făcut! Ridică arma, o îndreptase spre Jerry şi apăsă trăgaciul. Într-o fracţiune de secundă întreaga parte dreaptă a corpului său simţi un şoc puternic iar urechile începuseră să-i ţiuie infernal.
-Au! Bravo! Vom continua mai târziu. Femeia căzuse din picioare şi sângele începu să curgă prin rana din umărul drept.
Axe începu să strige după ajutor ca o fetiţă panicată dar brusc lumina se stinse şi pentru el din cauza unei lovituri de bilă de biliard în moalele capului.
-Eşti singurul care a reuşit din prima! Bravo Axe! Hai sus acum, fugi şi cheamă doctorul să-mi extragă glonţul!
Linişte. Axe zăcea pe podea inconştient.
-Ah, l-am lovit prea tare. Jerry scoase telefonul mobil modificat special pentru ea. Avea nevoie doar de comandă vocală pentru a-l folosi. David, rostise femeia. O succesiune de sunete se auziră după care:
-Vino cu un doctor. Atât eu cât şi Axe avem nevoie.
-Nebuno, te-am rugat să-l laşi lejer azi!
-Nu el e victima aici, nu te mai agita atât! Fii mândru de el dar grăbeşte-te! Închise telefonul, îl băgase înapoi în buzunar şi se aşeză pe podea, lângă băiatul leşinat. La naiba Axe! Adoram jacheta asta, uite ce aer de dură îmi oferă.
Evident Axe nu replică în niciun fel căci era pe alte tărâmuri, dormea mult prea adânc pentru a auzi ce se întâmplă în jurul său.
Pe culoar o uşă metalică se deschise repede şi David dădu să iasă dar se întâlni cu un zid roşcat ce-l privea furios:
-Dana, m-ai speriat! E gata pixul pe care ţi l-am cerut?
-De ieri chiar, poftim. David, am o întrebare...
-Spune.
-Eşti sigur că se va acomoda? Eşti sigur că merită să investim atâtea resurse în pregătirea lui? Ar fi o mare pierdere ca la un moment dat, în mijlocul unei misiuni să înceapă să viseze sau să ezite să apese trăgaciul şi mai apoi să ne anunţe că el nu-şi vede viitorul aşa.
-Dana, calmează-te. Nu te va mânca. Axe chiar e un băiat bun şi chiar cred că e în stare să devină cel mai priceput asasin din lume. Are nevoie de ajutorul tău totuşi. El are nevoie de tine să-i fii alături şi va fi mereu acolo pentru tine. Eşti mai mare decât el şi ţie îţi va reveni marea sarcină de a-l proteja. Poţi face asta pentru mine, spuse David punând palma dreaptă pe umărul stâng al fetii?
-Da... Pot.
-Promite-mi te rog!
-Îţi jur! Dana depuse jurământul cu o determinare la fel de mare ca a unui soldat ce pleacă pe front pentru prima oară în viaţa lui.
-Haide să-l verificăm. L-am lăsat pe mâna lui Jerry şi aparent amândoi au nevoie de doctor. Sunt curios ce s-a întâmplat.
Au intrat amândoi în camera ce purta denumirea ATWH şi instataneu zâmbetul le-a pierit căci petele de sânge de pe duşumea le-au sărit în ochi. Dana reacţionă instataneu şi fugi direct la Axe cel inconştient. Îl apucă cu mâna stângă de după ceafă ridicându-i puţin capul după care îl plesnise de două ori:
-Hei, băieţel, revino-ţi!
Axe tresări iarăşi dar deschizând ochii şi văzând-o pe fată a renunţat la instinctul de a se zbate pentru scăpare. Nu neapărat pentru că o recunoscuse ci pentru că nu ştia exact de ce se simte atât de minunat:
-Cine eşti tu, întrebă el?
-Şeful tău, răspunse Dana. Îţi ordon să-ţi ştergi zâmbetul ăla tâmp de pe buze şi să te ridici până nu vine şi runda a 2-a de palme, spuse fata pe un ton autoritar dar zâmbind călduros.
David râdea stând în picioare în mijlocul camerei cu mâinile împreunate peste baston:
-Eşti bine jerry?
-Da, stai fără griji. Femeia făcu o pauză şi se apropie de bărbat. Nu te-am mai văzut râzând de mult timp... E foarte perspicace să ştii, chiar există o şansă să devină liderul de care ai nevoie dar asta va presupune foarte multă muncă şi determinare.
-Contez pe tine, da?
-Desigur David. Ştii bine că aş face orice pentru tine nu?!
-Mulţumesc, zâmbi bărbatul!
-Păcat că tu nu faci mai nimic pentru mine...
-Spune-mi, ce e?
-Doctorul David! Doare de mă piş pe mine!
-Leo, urlă bărbatul cu toată forţa sa!
To be continued...
Să auzim de bine!
-Înţelege că are multe pe cap, nu e tocmai uşor să conduci atât de mulţi oameni.
-Uite-mă cum îmi pasă, spuse Axe încrucişându-şi mâinile la piept. Până una alta, spune-mi te rog cum veţi scăpa voi cu două crime?
-Bă Axe, tu chiar crezi că am să-ţi dezvălui cum i-am omorât pe Dan şi Maria şi cum am făcut incât sa nu pară crimă?!
-Deci tu i-ai omorât javro!
-Nu am spus asta. Te sfătuiesc să numai cauţi vinovaţi pentru că vei vedea că schimbarea asta va fi cel mai bun lucru din viaţa ta, spuse Luci privindu-l fix in ochi.
-Cum să nu caut vinovaţi?! Chiar dacă mi-au fost sau nu părinţi naturali, Dan şi Maria au fost cei care m-au crescut! Ea m-a ţinut de frunte când îmi boram maţele în chiuvetă, m-a ajutat să-mi fac temele când eram mic şi prost iar el m-a apărat de băieţii mai mari când am învăţat să înjur, m-a dus la pescuit, m-a lăsat să fumez lângă el, în aceeaşi scrumieră. Mai presus de toate ei doi au fost alături de mine oricând aveam nevoie, nu doar de ziua mea pentru o fotografie!
Urlase atât de nervos aceste fraze încât nici nu auzise că în spatele său uşa se deschise şi încă o persoană intrase.
-Dacă nu începi să plângi nu faci nimic!
Axe rămase uimit şi nu îşi găsea cuvintele.
-Tipic, zâmbise ea.
Era o fată. Înaltă, subţirică şi cu un pistol ciudat în mâna dreaptă.
-Gata Dana, întrebase Luci în timp ce se ridica în picioare?
-Da, poftim. Fata îi înmânase pistolul bărbatului. Modificările despre care mi-ai zis sunt făcute. Reculul va fi mai blând iar sunetul nu va speria nici măcar cel mai vigilent câine.
-Foarte frumos! Axe, ea e Dana, spuse Luci în timp ce mişca arma prin cameră.
-Îmi pare bine băieţel! Îi zâmbi încă o dată cu o căldură ce contrazicea total imaginea iniţială. Trăsăturile ei erau mai mult decât divine. Părul îl avea vopsit într-un roşu aprins, de culoarea sângelui pe o podea din gresie deschisă la culoare, cerceii erau mici şi simpli, semănând foarte mult cu cel pe care-l purta Axe în urechea stângă. Ochii îi erau de un albastru minunat, precum e culoarea cerului după o ploaie de vară iar pe obrazul drept trona o cicatrice urâtă care-i oferea un aer de fată dură, precum imaginea ei cu pistolul în mână nu ar fi fost de-ajuns. Avea un corp de fotomodel ce merge la sală zi de zi acoperit de o bluză fără mâneci de culoare albastră şi o pereche de blugi strâmţi. Pe încheietura mâinii drepte sărea în ochi simbolul negru cu roşu ce îl avea şi Luci tatuat. Axe nu avea nici cea mai mică idee de ce se mai ostenise să caute semnul din moment ce acesta era probabil locul lor secret sau ceva de genul.
Băiatul întinse mâna politicos:
-Bună, eu sunt Axe, spuse băiatul zâmbind ciudat!
-Ei da?! Luci a menţionat lucrul ăsta acum 2 secunde dar presupun ca erai prea ocupat sa ma măsori din priviri. Nu prea are stofă de noi, uite-te la el: nici măcar nu ştie pe ce lume se află, spuse Dana către bărbatul ce încă se juca cu pistolul.
-E băiatul lui David.
-Ah! Scuză-mă Axe! Instantaneu îi pieri zâmbetul de pe buze şi privirea i se întunecă. Eu mă întorc la ale mele, mi-a părut bine să te cunosc băieţel, aruncă un zâmbet fals după care ieşi din cameră.
Reacţia ei îl făcu pe Axe şi mai confuz. Numai înţelegea nimic. De ce s-a schimbat de îndată ce a auzit cine e el de fapt?! Asta nu îl schimbă cu nimic, faptul că e fiul lui David nu-i oferea o mână în plus şi nici puteri supranaturale. Băiatul rămase cu ochii ţintiţi pe uşă ca şi cum şi-ar fi dorit ca ea să se întoarcă:
-Cine e, întrebă băiatul?
-E Dana, răspunse Luci râzând zgomotos! Parcă am menţionat asta când ţi-am prezentat-o.
-Nu am auzit.
-Evident, te gândeai în alte părţi golanule! Ai să lucrezi cu ea mai târziu, Dana e experta noastră în arme. Orice îi ceri, ea poate realiza. Un pistol ascuns într-o brichetă, umbrelă, pix, pachet de ţigări sau pur şi simplu dintr-un material imposibil de detectat, ea te poate rezolva. E şi frumoasă foc, zâmbi bărbatul.
-Oh da!
Axe uitase tot. Era pur li simplu hipnotizat. Imaginaţia sa deja îşi luase zborul şi în ultimul minut nici măcar numai era în cameră ci alerga prin alte locuri cu gândul la ea.
-De ce s-a schimbat la faţă când i-ai spus că sunt fiul lui David?
-Din câte am înţeles, tu vei fi partenerul ei. Nu te gândi la o relaţie amoroasă sau ceva de genu, tu vei rezolva misiunile împreună cu ea. Presupun că o deranjează gândul ăsta având în vedere că de la 3 ani, de când părinţii i-au fost omorâţi, nu a mai ieşit deloc de aici. Vei vedea că e foarte ciudată o dată ce vei ieşi cu ea în lumea reală, afară pe străzi. Trebuie să ai grijă de ea, e o dură dar e total antisocială pentru că în afară de arme, altceva nu ştie. Nu a avut niciun prieten niciodată pentru că, până acum câteva ore, ea a fost cea mai tânără fată din organizaţie şi toţi o tratau ca pe un copil.
-Câţi ani are, întrebă Axe privind fix în ochii lui Luci cu un interes ieşit din comun?
-E cu 3 zile mai mare ca tine, replică bărbatul zâmbind.
-Uau, ce super diferenţă! În altă ordine de idei, ce anume din comportamentul sau spusele mele te-au făcut să înţelegi că eu vreau să fac parte din organizaţia voastră?! Prea puţin contează pentru mine că tatăl meu natural e fondatorul.
-Axe, făcu Luci o pauză privindu-şi ceasul. Eu chiar trebuie să plec, văd că David e reţinut de ceva, va apărea în curând oricum. Uite, până vine el analizează situaţia aşa: un cuplu este dat dispărut. Tatăl şi soţia sunt descoperiţi morţi la marginea oraşului iar băiatul dă vina pe o organizaţie secretă care i-a plănuit toată viaţa. Ce crezi ca vor spune autorităţile?!
-Sper să mori în chinuri! Legat de un copac, în pielea goală undeva în Delta Dunării şi ţânţarii să-ţi sugă absolut tot sângele! Eşti o curvă de om!
-Deloc, nu cu cei pe care îi iubesc. Tu eşti una dintre acele persoane nepoate, nu uita asta. Te voi ajuta întotdeauna! Am plecat...
-Stai, mi-e sete iar, spuse Axe cu o voce blândă.
-Vine David. Pa!
De-odată Axe sări în picioare, uită de sete, inima-i începu să pulseze mai rapid iar ochii îi rămăseseră aţintiţi pe uşa cămăruţei. Nu ştia cum să reacţioneze dar simţea că e cazul să-şi pregătească criticile, întrebările şi ofensiva la adresa celuia care l-a abandonat când era prea mic să aleagă, dându-l pe 'mâna' altora.
-Salut fiule, hai la o plimbare, spuse bărbatul care brusc numai părea chiar atât de bătrân!
-Ce?! Ai chef de plimbare?!
-Da, haide!
Axe dădu ochii peste cap, strânse pumnii şi păşise în afara cămpruţei. Nimic nu era precum îşi imaginase. Holurile erau aranjate cu tavan fals şi spoturi luminoase, pereţii vopsiţi într-un crem cald şi liniştitor, uşile frumos lăcuite şi mai presus de toate podeaua lucea.
-Te aşteptai la un subsol de bloc, aşa-i?
-Da, sincer să fiu mă aşteptam ca faimosul vostru sediu să mai conţină doar două alte camere pe lângă cea de interogatoriu.
-Mă bucur că ai realizat că aia e camera unde îi ducem pe cei de la care vrem informaţii. Referitor la sediu, poate rivaliza uşor cu sediul C.I.A. din America. Nu ca mărime, ci ca lux şi tehnologie sau securitate.
-Mhm, de ce m-ai dat spre adopţie după ce a murit mama?
-Uite-te bine împrejur pentru că asta va fi casa ta pentru următorii 17 ani, spuse bărbatul fără a scoate la iveală vreo urmă de regret sau mâhnire. În capătul holului este o uşă pe care scrie ATWH, intră şi vei fi iniţiat de un alt membru de-al nostru. Peste două ore te aştept înapoi în camera din care ai ieşit şi de data asta eu voi fi pe scaun şi tu în picioare.
-Mamă, ce-o mai lungeşti...
-Ai încredere în mine, te implor!
-Bine, fie, spuse Axe după o lungă pauză şi o privire plină de ură.
Băiatul îşi duse mâna dreaptă la ceafă şi porni spre uşa indicată de tatăl său. Ajunse în dreptul ei şi se găsi într-o dilemă: să intre pur şi simplu sau să ciocănească? Din moment ce Dana şi-a schimbat tot comportamentul când a auzit numele de David, Axe şi-a imaginat că era considerat un fel de prinţ urmaş la tron, aşa că de ce să se mai ostenească să lovească uşa încet cu pumnul înainte de a intra?!
-Hai Axe, intră azi, nu te mai gândi să baţi, spuse o voce din interior ce-l făcu pe băiat să tresară!
Tânărul păşi în cameră aşteptându-se să vadă ceva asemănător cu precedenta sa 'celulă'. Se înşelase iarăşi. Spaţiul din spatele uşii pe care scria ATWH nu se compara nici pe departe cu celălalt: o cameră mare şi lungă, precum o hală de spălătorie auto, cu coloane subţiri din tavan până-n podea, fără ferestre şi cu neoane multe ce îi ofereau o luminozitate excesivă şi ciudată. Iarăşi nicio piesă de mobilier şi veşnicul simbol negru cu roşu pictat vizibil pe perete. 'Mamă, ăştia sunt puţin exageraţi cu săgeata vieţii! Nu înţeleg unde pielea mea văd ei libertate şi supremaţie în aşa ceva. Mă aşteptam la ceva mai mitic cu inscripţii indescifrabile pe el sau învăluit în mister... '. De tavan erau atârnate diferite animale moarte dar care nu emanau nici-un fel de miros, nici măcar de formol. Singurele sunete care puteau fi percepute în acea cameră erau provocate de zalele lanţurilor de care erau agăţate leşurile. O persoană stătea cu spatele către intrare, îmbrăcată total în negru, cu mâinile încucişate la piept. La picioarele sale era o cârpă pe care erau expuse diferite tipuri de arme: steluţe ninja, cuţite de bucătărie, un satâr, o bilă de biliard, o şurubelniţă, un ciocan de bătut carnea şi un pistol fără amortizor.
-Salut Axe, eu sunt Jerry. Exact ca în desenul animat, spuse ea fără să se intoarcă.
-Văd că toată lumea mă cunoaşte deja, lucru ce mă face să mă simt inconfortabil când e vorba să cunosc o persoană nouă dar o voi face de fiecare dată: Axe, incântat! Băiatul întinse mâna pentru a face cunoştiinţă cum se cuvine.
-Îmi pare bine! Jerry se întoarse într-o fracţiune de secundă şi prinse strâns mâna băiatului, după care îşi lepădă ochelarii de soare.
Axe tresărise şi duse piciorul drept puţin în spate precum îi dictase instinctul.
-Ai instincte de leu observ!
-Eşti femeie şi eşti şi oarbă pe deasupra, exclamă Axe pe jumătate speriat pe cealaltă uimit şi confuz!
-Chiar şi spirit de observaţie! Sunt impresionată! După cum ti-a spus David, eu te voi iniţia puţin. Spune-mi dacă doreşti ceva anume înainte să incepem.
-Da, o ţigară şi un pahar de a...
-Mă bucur că nu doreşti nimic. Deci putem începe.
-Eşti şi surdă dintr-o dată?!
-Şşşşş! Guriţa mică, nu sunt psiholog ca să stăm la taclale. Ai mai folosit vre-una dintre armele astea vre-odată?
-Păi cuţitul...
-Da sau nu? Nu avem timp de pierdut Axe!
-Păi...
-Deci nu ai mai folosit. Alege una te rog.
-Hmm...
-Hai azi!
-Dar...
-Alege! O palmă puternică îi electriză obrazul stâng şi îi întoarse pirvirea spre dreapta.
-Pistolul! Încă o dată frica vorbise pentru Axe.
-Eu aleg bila de biliard. Hai să jucăm un joc! Trebuie să mă împuşti înainte ca eu să te lovesc cu bila asta de plastic. Ce zici?
Axe nu avea nici cea mai mică idee cum să răspundă aşa că miză pe faptul că pistolul era fie cu aer comprimat, fie fără gloanţe.
-S-a făcut! Ridică arma, o îndreptase spre Jerry şi apăsă trăgaciul. Într-o fracţiune de secundă întreaga parte dreaptă a corpului său simţi un şoc puternic iar urechile începuseră să-i ţiuie infernal.
-Au! Bravo! Vom continua mai târziu. Femeia căzuse din picioare şi sângele începu să curgă prin rana din umărul drept.
Axe începu să strige după ajutor ca o fetiţă panicată dar brusc lumina se stinse şi pentru el din cauza unei lovituri de bilă de biliard în moalele capului.
-Eşti singurul care a reuşit din prima! Bravo Axe! Hai sus acum, fugi şi cheamă doctorul să-mi extragă glonţul!
Linişte. Axe zăcea pe podea inconştient.
-Ah, l-am lovit prea tare. Jerry scoase telefonul mobil modificat special pentru ea. Avea nevoie doar de comandă vocală pentru a-l folosi. David, rostise femeia. O succesiune de sunete se auziră după care:
-Vino cu un doctor. Atât eu cât şi Axe avem nevoie.
-Nebuno, te-am rugat să-l laşi lejer azi!
-Nu el e victima aici, nu te mai agita atât! Fii mândru de el dar grăbeşte-te! Închise telefonul, îl băgase înapoi în buzunar şi se aşeză pe podea, lângă băiatul leşinat. La naiba Axe! Adoram jacheta asta, uite ce aer de dură îmi oferă.
Evident Axe nu replică în niciun fel căci era pe alte tărâmuri, dormea mult prea adânc pentru a auzi ce se întâmplă în jurul său.
Pe culoar o uşă metalică se deschise repede şi David dădu să iasă dar se întâlni cu un zid roşcat ce-l privea furios:
-Dana, m-ai speriat! E gata pixul pe care ţi l-am cerut?
-De ieri chiar, poftim. David, am o întrebare...
-Spune.
-Eşti sigur că se va acomoda? Eşti sigur că merită să investim atâtea resurse în pregătirea lui? Ar fi o mare pierdere ca la un moment dat, în mijlocul unei misiuni să înceapă să viseze sau să ezite să apese trăgaciul şi mai apoi să ne anunţe că el nu-şi vede viitorul aşa.
-Dana, calmează-te. Nu te va mânca. Axe chiar e un băiat bun şi chiar cred că e în stare să devină cel mai priceput asasin din lume. Are nevoie de ajutorul tău totuşi. El are nevoie de tine să-i fii alături şi va fi mereu acolo pentru tine. Eşti mai mare decât el şi ţie îţi va reveni marea sarcină de a-l proteja. Poţi face asta pentru mine, spuse David punând palma dreaptă pe umărul stâng al fetii?
-Da... Pot.
-Promite-mi te rog!
-Îţi jur! Dana depuse jurământul cu o determinare la fel de mare ca a unui soldat ce pleacă pe front pentru prima oară în viaţa lui.
-Haide să-l verificăm. L-am lăsat pe mâna lui Jerry şi aparent amândoi au nevoie de doctor. Sunt curios ce s-a întâmplat.
Au intrat amândoi în camera ce purta denumirea ATWH şi instataneu zâmbetul le-a pierit căci petele de sânge de pe duşumea le-au sărit în ochi. Dana reacţionă instataneu şi fugi direct la Axe cel inconştient. Îl apucă cu mâna stângă de după ceafă ridicându-i puţin capul după care îl plesnise de două ori:
-Hei, băieţel, revino-ţi!
Axe tresări iarăşi dar deschizând ochii şi văzând-o pe fată a renunţat la instinctul de a se zbate pentru scăpare. Nu neapărat pentru că o recunoscuse ci pentru că nu ştia exact de ce se simte atât de minunat:
-Cine eşti tu, întrebă el?
-Şeful tău, răspunse Dana. Îţi ordon să-ţi ştergi zâmbetul ăla tâmp de pe buze şi să te ridici până nu vine şi runda a 2-a de palme, spuse fata pe un ton autoritar dar zâmbind călduros.
David râdea stând în picioare în mijlocul camerei cu mâinile împreunate peste baston:
-Eşti bine jerry?
-Da, stai fără griji. Femeia făcu o pauză şi se apropie de bărbat. Nu te-am mai văzut râzând de mult timp... E foarte perspicace să ştii, chiar există o şansă să devină liderul de care ai nevoie dar asta va presupune foarte multă muncă şi determinare.
-Contez pe tine, da?
-Desigur David. Ştii bine că aş face orice pentru tine nu?!
-Mulţumesc, zâmbi bărbatul!
-Păcat că tu nu faci mai nimic pentru mine...
-Spune-mi, ce e?
-Doctorul David! Doare de mă piş pe mine!
-Leo, urlă bărbatul cu toată forţa sa!
To be continued...
Să auzim de bine!
5/28/2010
Riot - Chapter I: Beginings
-Pe cine să cunosc?
-Pe tatăl tău...
-D'oh! Normal că l-am cunoscut. Eşti berbec?!
-Nu, nu ai înţeles. Off! Ai răbdare să-mi aprind şi eu o ţigară. Îşi scoase iarăşi pachetul de ţigări, luase una, o aprinse, trase un fum scurt după care se aşeză în fund direct pe podea. Treaba sună în felul următor Axe: Dan şi Maria nu erau părinţii tăi naturali...
-Căcat! Hai bă Luci, o dai în telenovele, las-o-n fasole de treabă! Am văzut poze cu mama de când aveam doar câteva săptămâni şi Dan o facuse.
-Bă, nu fii copil! Mama ta naturală se numea Mihaela. A fost cea mai puternică şi curajoasă femeie pe care am cunoscut-o în viaţa mea. Ea mi-a deschis ochii, mi-a dat rost în viaţă şi datorită ei sunt acum în faţa ta. Tot datorită sacrificiului ei tu stai acum pe scaunul ăla privindu-mă cu ochii aia bulbucaţi de parcă te-ai uita la o puţă de femeie pentru prima dată. Maică-ta naturală nu era proasta aia de Maria care se uita la telenovele toată ziua! Mihaela şi-a dat propria-i viaţă ca tu să trăieşti, s-a sacrificat pentru că era convinsă că lumea are nevoie de tine. Nu lumea în sensul 'rasa umană' ci aceeia care intră în contact direct cu tine.
-Dar nu are niciun sens, nu am sesizat niciodată că... De ce nu mi-a spus nimeni nimic până acum?!
-Pentru că erai în pericol aşa că ai fost dat spre adopţie. Maria şi Dan au fost 'angajaţi' să te ţină ascuns, să te facă pierdut.
-Adică absolut tot ce ştiu e o minciună?! Eu nu am familie?
-Nu e minciună mă Axe! Maria s-a ataşat de tine mai mult decât şi-ar fi imaginat vreodată! Te-a iubit enorm şi te-a tratat ca pe propriul său fiu deşi a fost sfătuită să evite asta. Dan la fel, a fost un 'tată' să zicem exemplar.
-Să înţeleg că tatăl meu natural e moşul cu care am stat de vorbă ieri?!
-Bingo! Nu se mai putea abţine doar să te 'observe' zi de zi şi a decis să schimbe câteva vorbe cu tine deşi era conştient că asta îţi va ruina întreg universul; a simţit că a sosit timpul.
Axe rămase mască. Era confuz, furios, fericit, curios şi trist dar mai presus de toate simţi un sentiment ciudat, simţi cum mica, modesta şi lipsita de măreţie viaţă a sa poate căpăta sens. Totuşi avea mult prea multe întrebări şi ignoră total senzaţia. Să plângă nici atât; era momentul să-şi apuce destinul de coarne şi să-l ghideze în direcţia corectă.
-Bun, spuse Axe. Căcat, nu ştiu ce să zic, nu ştiu ce să simt şi am o droaie de întrebări. Hai să o luăm cu începutul. Ce reprezintă simbolul? Simt că are legătură cu mama şi cu viaţa pe care o consideram reală şi normală până acum câteva momente.
-Da, aşa e. Simbolul e un logo, aşa mai pe înţelesul tău. Ne reprezintă pe noi dar mai presus de toate te reprezintă pe tine, îţi curge prin vene. Părinţii tăi sunt fondatorii, creatorii. Înainte ne numeam MYOL şi ţin minte că fiecare literă semnifica ceva dar nu-mi mai amintesc exact ce. Oricum, am evoluat mult de atunci şi am decis că e mai bine să rămânem în umbră, să rămânem anonimi.
-Cu toţii sunteţi tatuaţi nu?
-Da, mai puţin taicătu' care are simbolul gravat în piele.
-Înţeleg. Păi cu ce vă ocupaţi? Din câte ai zis până acum şi după modul în care m-ai tratat am impresia că nu aveţi o activitate tocmai legală, spuse Axe pe un ton suspicios.
-Nu facem nimic rău dacă asta vrei să insinuezi.
-Ei da?! Doar ce ai sau aţi omorât doi oameni! Asta ţi se pare normal?
-Da. Am avut o înţelegere, au călcat strâmb pentru a treia oară, fură preveniţi înainte dar nu le păsă. Aşa că a venit frumos tanti cu coasa şi îi luă cu ea... Clar, nu a fost tocmai frumos dar Dan şi Maria ştiau prea multe, nu ne puteam baza pe cuvântul lor de onoare că vor păstra tăcerea.
-Sper că nu te aştepţi să înţeleg ce spui şi să fiu recunoscător pentru tot ce aţi făcut sau ai făcut sau cine dracu s-o fi ocupat de asta, spuse Axe cu un ton puternic şi serios!
-În niciun caz, replică Luci băgând mâinile în buzunarele de la pantaloni. Dar sper să poţi face faţă adevărului; acum mai mult ca niciodată trebuie să fii puternic.
-Înţelege că până nu văd lucruri clare, până nu am dovezi, nu am să cred un lucru din ce spui. Te-am văzut pentru prima dată acum jumătate de oră, am făcut mai întâi cunoştiinţă cu pumnii tăi... Câtă încredere crezi că-ti acord?!
-Sper că mai multă după ce vei vedea asta. Luci băgă mâna în buzunarul de la piept al jachetei şi scoase un teanc de poze. Aruncase câte o privire pe fiecare în parte. Axe, ce făceaţi voi la ora 11 în fiecare zi de naştere a ta?
-Mergeam să mâncăm la restaurant, primeam cadouri şi stăteam fix 2 ore cu ai mei după care făceam 2 poze şi plecam înapoi acasă... Bine, nu şi în ultimii 2 ani pentru că eu plecam să mă văd cu prietenii.
-Întocmai, replică bărbatul. Ai văzut ambele poze vreodată?
-Nu prea m-a interesat pentru că preţuiesc amintirile din capul meu mai mult decât nişte hârtii imprimate cu cerneală. Nu am văzut niciuna chiar.
-Poftim, uite-te acum pe ele şi zi-mi ce ţi se pare ciudat. Luci îi înmână toate pozele după care se aşeză înapoi pe duşumea. Nu te grăbi, analizează-le bine!
Axe luă pozele cu cea mai mare lipsă de interes din lume. Mai întâi le numără şi constată că erau fix 21, câţi ani avea el. Se uită pe prima şi nu observă nimic, a doua la fel, a treia iarăşi nimic. Abandonă ideea:
-Mda, uite asta e viţa despre care susţii tu că nu e adevărată.
-Uite-e mai atent Axe, e important!
Nu avea nici cea mai mică idee de ce acceptă iarăşi acceptă să intre în hora lui Luci. Adânc în sufletul său, Axe a simţit întotdeauna că nu poate fi un simplu oarecare ce păşeşte pe acest Pământ, simţea că el e sortit să devină erou. Visa de multe ori că se va trezi într-o dimineaţă cu vreo superputere dar niciodată nu a fost convins de aşa ceva şi a lăsat-o la stadiul de fantezie. Acum pe măsură ce studia fiecare poză în detaliu, pulsul i se accelerase şi realiză că era extrem de curios să descopere ceva care să redea un sens vieţii sale.
Analiză fiecare mic lucru de pe mese, de pe pereţi, îşi analiză părinţii mai profund decât o făcuse vreodată- ciudat, după ce a auzit ce i-a spus Luci, nu i se mai făcuse deloc dor de ei- şi nu găsea nimic. Exact la ultima poză pe care deja numai avea chef să o mai analizeze, observă ceva ciudat în fundal. Doi bărbabţi cu ochelari negri de soare pe ochi stând ca şi cum era musai să apară şi ei în momentul imortalizării. Nu îi recunoştea, nu îi mai văzuse vreodată dar ei apăreau în absolut fiecare poză. Instantaneu pulsul său mai acceleră puţin, pielea i se făcu ca de găină şi căscă ochii mai larg. Luă iarăşi pozele la puricat, concentrându-se de această dată pe bărbaţii din spate şi constată surpins:
-E el! E moşul ăla şi... Tu?! Ce mama măsii se petrece?! Axe aruncă toate pozele pe jos şi se ridicase instantaneu în picioare. Cine dracu eşti?
-Ei bine, moşul e tatăl tău, ţi-am zis asta deja iar eu sunt fratele mamei tale şi totodată cel mai bun prieten a lui David, replică Luci privind duşumeaua. Tu eşti nepoţelul meu!
-David?!
-Tatăl tău, ăsta e numele lui.
-Fraţi sau surori am, întrebă Axe fără niciun pic de interes şi cu sprânceana dreaptă ridicată, precum ar asculta cele mai mari baliverne din lume?
-Vei afla asta de la tatăl tău. Dintr-o clipă în alta trebuie să intre pe uşă.
To be continued...
-Pe tatăl tău...
-D'oh! Normal că l-am cunoscut. Eşti berbec?!
-Nu, nu ai înţeles. Off! Ai răbdare să-mi aprind şi eu o ţigară. Îşi scoase iarăşi pachetul de ţigări, luase una, o aprinse, trase un fum scurt după care se aşeză în fund direct pe podea. Treaba sună în felul următor Axe: Dan şi Maria nu erau părinţii tăi naturali...
-Căcat! Hai bă Luci, o dai în telenovele, las-o-n fasole de treabă! Am văzut poze cu mama de când aveam doar câteva săptămâni şi Dan o facuse.
-Bă, nu fii copil! Mama ta naturală se numea Mihaela. A fost cea mai puternică şi curajoasă femeie pe care am cunoscut-o în viaţa mea. Ea mi-a deschis ochii, mi-a dat rost în viaţă şi datorită ei sunt acum în faţa ta. Tot datorită sacrificiului ei tu stai acum pe scaunul ăla privindu-mă cu ochii aia bulbucaţi de parcă te-ai uita la o puţă de femeie pentru prima dată. Maică-ta naturală nu era proasta aia de Maria care se uita la telenovele toată ziua! Mihaela şi-a dat propria-i viaţă ca tu să trăieşti, s-a sacrificat pentru că era convinsă că lumea are nevoie de tine. Nu lumea în sensul 'rasa umană' ci aceeia care intră în contact direct cu tine.
-Dar nu are niciun sens, nu am sesizat niciodată că... De ce nu mi-a spus nimeni nimic până acum?!
-Pentru că erai în pericol aşa că ai fost dat spre adopţie. Maria şi Dan au fost 'angajaţi' să te ţină ascuns, să te facă pierdut.
-Adică absolut tot ce ştiu e o minciună?! Eu nu am familie?
-Nu e minciună mă Axe! Maria s-a ataşat de tine mai mult decât şi-ar fi imaginat vreodată! Te-a iubit enorm şi te-a tratat ca pe propriul său fiu deşi a fost sfătuită să evite asta. Dan la fel, a fost un 'tată' să zicem exemplar.
-Să înţeleg că tatăl meu natural e moşul cu care am stat de vorbă ieri?!
-Bingo! Nu se mai putea abţine doar să te 'observe' zi de zi şi a decis să schimbe câteva vorbe cu tine deşi era conştient că asta îţi va ruina întreg universul; a simţit că a sosit timpul.
Axe rămase mască. Era confuz, furios, fericit, curios şi trist dar mai presus de toate simţi un sentiment ciudat, simţi cum mica, modesta şi lipsita de măreţie viaţă a sa poate căpăta sens. Totuşi avea mult prea multe întrebări şi ignoră total senzaţia. Să plângă nici atât; era momentul să-şi apuce destinul de coarne şi să-l ghideze în direcţia corectă.
-Bun, spuse Axe. Căcat, nu ştiu ce să zic, nu ştiu ce să simt şi am o droaie de întrebări. Hai să o luăm cu începutul. Ce reprezintă simbolul? Simt că are legătură cu mama şi cu viaţa pe care o consideram reală şi normală până acum câteva momente.
-Da, aşa e. Simbolul e un logo, aşa mai pe înţelesul tău. Ne reprezintă pe noi dar mai presus de toate te reprezintă pe tine, îţi curge prin vene. Părinţii tăi sunt fondatorii, creatorii. Înainte ne numeam MYOL şi ţin minte că fiecare literă semnifica ceva dar nu-mi mai amintesc exact ce. Oricum, am evoluat mult de atunci şi am decis că e mai bine să rămânem în umbră, să rămânem anonimi.
-Cu toţii sunteţi tatuaţi nu?
-Da, mai puţin taicătu' care are simbolul gravat în piele.
-Înţeleg. Păi cu ce vă ocupaţi? Din câte ai zis până acum şi după modul în care m-ai tratat am impresia că nu aveţi o activitate tocmai legală, spuse Axe pe un ton suspicios.
-Nu facem nimic rău dacă asta vrei să insinuezi.
-Ei da?! Doar ce ai sau aţi omorât doi oameni! Asta ţi se pare normal?
-Da. Am avut o înţelegere, au călcat strâmb pentru a treia oară, fură preveniţi înainte dar nu le păsă. Aşa că a venit frumos tanti cu coasa şi îi luă cu ea... Clar, nu a fost tocmai frumos dar Dan şi Maria ştiau prea multe, nu ne puteam baza pe cuvântul lor de onoare că vor păstra tăcerea.
-Sper că nu te aştepţi să înţeleg ce spui şi să fiu recunoscător pentru tot ce aţi făcut sau ai făcut sau cine dracu s-o fi ocupat de asta, spuse Axe cu un ton puternic şi serios!
-În niciun caz, replică Luci băgând mâinile în buzunarele de la pantaloni. Dar sper să poţi face faţă adevărului; acum mai mult ca niciodată trebuie să fii puternic.
-Înţelege că până nu văd lucruri clare, până nu am dovezi, nu am să cred un lucru din ce spui. Te-am văzut pentru prima dată acum jumătate de oră, am făcut mai întâi cunoştiinţă cu pumnii tăi... Câtă încredere crezi că-ti acord?!
-Sper că mai multă după ce vei vedea asta. Luci băgă mâna în buzunarul de la piept al jachetei şi scoase un teanc de poze. Aruncase câte o privire pe fiecare în parte. Axe, ce făceaţi voi la ora 11 în fiecare zi de naştere a ta?
-Mergeam să mâncăm la restaurant, primeam cadouri şi stăteam fix 2 ore cu ai mei după care făceam 2 poze şi plecam înapoi acasă... Bine, nu şi în ultimii 2 ani pentru că eu plecam să mă văd cu prietenii.
-Întocmai, replică bărbatul. Ai văzut ambele poze vreodată?
-Nu prea m-a interesat pentru că preţuiesc amintirile din capul meu mai mult decât nişte hârtii imprimate cu cerneală. Nu am văzut niciuna chiar.
-Poftim, uite-te acum pe ele şi zi-mi ce ţi se pare ciudat. Luci îi înmână toate pozele după care se aşeză înapoi pe duşumea. Nu te grăbi, analizează-le bine!
Axe luă pozele cu cea mai mare lipsă de interes din lume. Mai întâi le numără şi constată că erau fix 21, câţi ani avea el. Se uită pe prima şi nu observă nimic, a doua la fel, a treia iarăşi nimic. Abandonă ideea:
-Mda, uite asta e viţa despre care susţii tu că nu e adevărată.
-Uite-e mai atent Axe, e important!
Nu avea nici cea mai mică idee de ce acceptă iarăşi acceptă să intre în hora lui Luci. Adânc în sufletul său, Axe a simţit întotdeauna că nu poate fi un simplu oarecare ce păşeşte pe acest Pământ, simţea că el e sortit să devină erou. Visa de multe ori că se va trezi într-o dimineaţă cu vreo superputere dar niciodată nu a fost convins de aşa ceva şi a lăsat-o la stadiul de fantezie. Acum pe măsură ce studia fiecare poză în detaliu, pulsul i se accelerase şi realiză că era extrem de curios să descopere ceva care să redea un sens vieţii sale.
Analiză fiecare mic lucru de pe mese, de pe pereţi, îşi analiză părinţii mai profund decât o făcuse vreodată- ciudat, după ce a auzit ce i-a spus Luci, nu i se mai făcuse deloc dor de ei- şi nu găsea nimic. Exact la ultima poză pe care deja numai avea chef să o mai analizeze, observă ceva ciudat în fundal. Doi bărbabţi cu ochelari negri de soare pe ochi stând ca şi cum era musai să apară şi ei în momentul imortalizării. Nu îi recunoştea, nu îi mai văzuse vreodată dar ei apăreau în absolut fiecare poză. Instantaneu pulsul său mai acceleră puţin, pielea i se făcu ca de găină şi căscă ochii mai larg. Luă iarăşi pozele la puricat, concentrându-se de această dată pe bărbaţii din spate şi constată surpins:
-E el! E moşul ăla şi... Tu?! Ce mama măsii se petrece?! Axe aruncă toate pozele pe jos şi se ridicase instantaneu în picioare. Cine dracu eşti?
-Ei bine, moşul e tatăl tău, ţi-am zis asta deja iar eu sunt fratele mamei tale şi totodată cel mai bun prieten a lui David, replică Luci privind duşumeaua. Tu eşti nepoţelul meu!
-David?!
-Tatăl tău, ăsta e numele lui.
-Fraţi sau surori am, întrebă Axe fără niciun pic de interes şi cu sprânceana dreaptă ridicată, precum ar asculta cele mai mari baliverne din lume?
-Vei afla asta de la tatăl tău. Dintr-o clipă în alta trebuie să intre pe uşă.
To be continued...
5/25/2010
Riot - Chapter I: Beginings
-Poate mai târziu, spuse Luci. Acum ia o gură de whisky, ca băieţii aşa! Duse mâna în buzunarul de la pieptul jachetei de piele neagră pe care o purta şi scoase o sticlă metalică precum cele din filmele puţin mai vechi. Îi dădu dopul jos şi i-o duse încet la gură lui Axe ce întinse buzele de parcă ar fi fost un peşte pe uscat. Luci înclină recipientul pentru a facilita scurgerea băuturii şi o ţinu aşa până băiatul bulbucă ochii după care zâmbise şi puse dopul înapoi. Asta-i băutura bărbaţilor bă Axe! Asta, nu apa, exclamă bărbatul ridicând sticla de metal sus în mâna dreaptă de parcă ar fi fost un măreţ trofeu!
Surprinzător până şi Axe zâmbi, evident după ce îşi scutură capul de două trei ori şi expirase precum un dragon.
-Oho, ai zâmbit! Facem progrese, spuse Luci! Hai să numai pierdem vremea aiurea şi să trecem la subiect!
-Dă-mi o ţigară mai întâi şi ar fi frumos de m-ai şi dezlega. Unde dracu să fug?! Şi oricum nu cred că ţi-e teamă de lovitura mea de dreapta oricât de nimicitoare ar fi ea. Axe se decise să joace 'hora' pe care i-o propuse bărbatul căci altă alternativa s-ar fi soldat, cel mai probabil, cu alte lovituri.
-Ei da?! Şi de unde ştiu eu că în momentul în care ai să te ridici de pe scaun, nu ai să începi să arunci cu fulgere prin cur ca să mă omori, râse Luci zgomotos?!
Axe doar ridicase o sprânceană şi zâmbi scurt. Nu îşi imaginase că un tip cu un aspect atât de dur are posibilitatea de a face glume stupide şi copilăreşti. Se simţea ciudat căci Luci din momentul de faţă îi amintea de Şobo, un fost prieten din generală. Arăta la fel de dur, era cel mai înalt tip din întreaga şcoală şi nimeni nu-l înjurase vreodată. Totuşi, jucând basket cu el destul de des, Axe observă vă sub ascpectul de monstru mâncător de lumi pe care-l avea, se ascundea doar un copil căruia îi era frică să se maturizeze. Făcea mereu glume copilăreşti la care râdea de mama focului. Din păcate viaţa se sfârşise mult prea crunt pentru el la vârsta de doar 13 ani.
Doar ce jucaseră basket şi se deciseră să meargă să bea o gură de apă, dar nu la Axe acasă pentru că era prea departe. Din nefericire nici la Şobo acasă nu era nimeni.
-Căcat, a plecat mama la piaţă şi nu am cheie, iar!
-Hai mă la mine să bem o gură de apă, numai bine ne odihnim puţin pe drum, spuse Axe!
-N-ai mă treabă! Taci acolo! Fii antenă cum facem: tu cobori frumos jos, te duci în spatele blocului sub geamul de la balconul mic şi aştepţi acolo că o să apară Superman şi-o să intre în casă la mine să-ţi arunce un blidon de apă în cap. Ne-am înţeles?
-Eşti tâmpit mă!
-Taci te-am întrebat! Marş jos şi aşteaptă, îi trase Şobo un şut în fund şi îi zâmbi călduros!
Zis şi făcut, Axe ascultase ordinul şi conform instrucţiunilor merse să-l aştepte pe Superman. Acesta nu întârziase deloc şi se ivi cu un etaj mai sus:
-Tu ăla mic şi prost de jos! Fii atent la Superman aici! urlase Şobo de la etajul 4.
-Bă dementule, ai grijă să nu cazi, răspunse Axe cu zâmbetul pe buze!
-N-ai mă treabă! Nu e prima oară când cobor de la etajul 4 la 3.
Axe tăcu şi urmări fără niciun fel de grijă cum Şobo stătea atârnat de sârmele pentru rufe şi căuta etajul următor cu picioarele. Totul se petrecu într-o fracţiune de secundă. O pocnitură urmată de o zdruncinătură pe care o simţise în piept, precedată de o bubuitură înfundată. Şobo căzuse cu întreg corpul pe pământ şi capul pe marginea de 50 de centimetri ce înconjura blocul. Axe intră în panică instantaneu, urlase ca o mică fetiţă ce tocmai văzu un păianjen după care îl strigă pe aşa zisul Superman. Nimic, super eroul avea capul strivit, sângele izbucnise deja pe nări şi ochi, singurul strop de viaţă rămânând într-un deget de la mâna dreaptă ce se zbătea constant. Şobo îşi uitase superputerile acasă şi imortalitatea în dormitor, plecând spre un loc mai bun după doar 13 ani de viaţă.
Luci tăie sfoara ce-l ţinea pe băiat prizonier în scaunul torturii cu un mic briceag scos din buzunarul drept al pantalonilor de blug clasic. Făcu un pas în spate, scoase pachetul de ţigări şi bricheta după care i le întinse pe ambele lui Axe.
-Poftim, bagă fum în tine că am impresia că tânjeşti tare de tot după o ţigară.
-Mersi, replică Axe. Luă o ţigară, o aprinse, trase 2 fumuri zdravene, expiră fumul în sus şi se aşeză la loc pe scaun lăsând capul pe spate. Mai că ai fi spus că se relaxase 100% şi că se simţea ca acasă. Ştii, am o intrebare pentru tine Luci...
-Ia zii mă! Ce e?
-Ce reprezintă simbolul ăla de pe perete?
-Te referi la simbolul ăsta? Luci îşi ridicase mâneca dreaptă şi îi arătă antebraţul tatuat cu exact acelaşi simbol.
Automat îi veni în minte moşulică pe care îl întâlnise cu p zi în urmă pe bancă şi un fior ciudat îi făcu pielea de găină.
-E o onoare să porţi simbolul ăsta Axe, e simbolul libertăţii, exprimă absolut tot ce-ţi doreşti pe lume. Plus că arată destul de şmecher nu crezi, zâmbi Luci aruncându-şi privirea spre băiat şi surprinzându-l uitându-se în gol cu nişte ochi cât cepele?
-Deci şi el... Sunteţi o sectă aşa-i? Vreo organizaţie de fanatici sau ceva de genu? Am mai văzut simbolul ăsta ieri...
-Deci deja l-ai cunoscut. Perfect, răspunse Luci cu un zâmbet călduros!
To be continued...
Să auzim de bine!
Surprinzător până şi Axe zâmbi, evident după ce îşi scutură capul de două trei ori şi expirase precum un dragon.
-Oho, ai zâmbit! Facem progrese, spuse Luci! Hai să numai pierdem vremea aiurea şi să trecem la subiect!
-Dă-mi o ţigară mai întâi şi ar fi frumos de m-ai şi dezlega. Unde dracu să fug?! Şi oricum nu cred că ţi-e teamă de lovitura mea de dreapta oricât de nimicitoare ar fi ea. Axe se decise să joace 'hora' pe care i-o propuse bărbatul căci altă alternativa s-ar fi soldat, cel mai probabil, cu alte lovituri.
-Ei da?! Şi de unde ştiu eu că în momentul în care ai să te ridici de pe scaun, nu ai să începi să arunci cu fulgere prin cur ca să mă omori, râse Luci zgomotos?!
Axe doar ridicase o sprânceană şi zâmbi scurt. Nu îşi imaginase că un tip cu un aspect atât de dur are posibilitatea de a face glume stupide şi copilăreşti. Se simţea ciudat căci Luci din momentul de faţă îi amintea de Şobo, un fost prieten din generală. Arăta la fel de dur, era cel mai înalt tip din întreaga şcoală şi nimeni nu-l înjurase vreodată. Totuşi, jucând basket cu el destul de des, Axe observă vă sub ascpectul de monstru mâncător de lumi pe care-l avea, se ascundea doar un copil căruia îi era frică să se maturizeze. Făcea mereu glume copilăreşti la care râdea de mama focului. Din păcate viaţa se sfârşise mult prea crunt pentru el la vârsta de doar 13 ani.
Doar ce jucaseră basket şi se deciseră să meargă să bea o gură de apă, dar nu la Axe acasă pentru că era prea departe. Din nefericire nici la Şobo acasă nu era nimeni.
-Căcat, a plecat mama la piaţă şi nu am cheie, iar!
-Hai mă la mine să bem o gură de apă, numai bine ne odihnim puţin pe drum, spuse Axe!
-N-ai mă treabă! Taci acolo! Fii antenă cum facem: tu cobori frumos jos, te duci în spatele blocului sub geamul de la balconul mic şi aştepţi acolo că o să apară Superman şi-o să intre în casă la mine să-ţi arunce un blidon de apă în cap. Ne-am înţeles?
-Eşti tâmpit mă!
-Taci te-am întrebat! Marş jos şi aşteaptă, îi trase Şobo un şut în fund şi îi zâmbi călduros!
Zis şi făcut, Axe ascultase ordinul şi conform instrucţiunilor merse să-l aştepte pe Superman. Acesta nu întârziase deloc şi se ivi cu un etaj mai sus:
-Tu ăla mic şi prost de jos! Fii atent la Superman aici! urlase Şobo de la etajul 4.
-Bă dementule, ai grijă să nu cazi, răspunse Axe cu zâmbetul pe buze!
-N-ai mă treabă! Nu e prima oară când cobor de la etajul 4 la 3.
Axe tăcu şi urmări fără niciun fel de grijă cum Şobo stătea atârnat de sârmele pentru rufe şi căuta etajul următor cu picioarele. Totul se petrecu într-o fracţiune de secundă. O pocnitură urmată de o zdruncinătură pe care o simţise în piept, precedată de o bubuitură înfundată. Şobo căzuse cu întreg corpul pe pământ şi capul pe marginea de 50 de centimetri ce înconjura blocul. Axe intră în panică instantaneu, urlase ca o mică fetiţă ce tocmai văzu un păianjen după care îl strigă pe aşa zisul Superman. Nimic, super eroul avea capul strivit, sângele izbucnise deja pe nări şi ochi, singurul strop de viaţă rămânând într-un deget de la mâna dreaptă ce se zbătea constant. Şobo îşi uitase superputerile acasă şi imortalitatea în dormitor, plecând spre un loc mai bun după doar 13 ani de viaţă.
Luci tăie sfoara ce-l ţinea pe băiat prizonier în scaunul torturii cu un mic briceag scos din buzunarul drept al pantalonilor de blug clasic. Făcu un pas în spate, scoase pachetul de ţigări şi bricheta după care i le întinse pe ambele lui Axe.
-Poftim, bagă fum în tine că am impresia că tânjeşti tare de tot după o ţigară.
-Mersi, replică Axe. Luă o ţigară, o aprinse, trase 2 fumuri zdravene, expiră fumul în sus şi se aşeză la loc pe scaun lăsând capul pe spate. Mai că ai fi spus că se relaxase 100% şi că se simţea ca acasă. Ştii, am o intrebare pentru tine Luci...
-Ia zii mă! Ce e?
-Ce reprezintă simbolul ăla de pe perete?
-Te referi la simbolul ăsta? Luci îşi ridicase mâneca dreaptă şi îi arătă antebraţul tatuat cu exact acelaşi simbol.
Automat îi veni în minte moşulică pe care îl întâlnise cu p zi în urmă pe bancă şi un fior ciudat îi făcu pielea de găină.
-E o onoare să porţi simbolul ăsta Axe, e simbolul libertăţii, exprimă absolut tot ce-ţi doreşti pe lume. Plus că arată destul de şmecher nu crezi, zâmbi Luci aruncându-şi privirea spre băiat şi surprinzându-l uitându-se în gol cu nişte ochi cât cepele?
-Deci şi el... Sunteţi o sectă aşa-i? Vreo organizaţie de fanatici sau ceva de genu? Am mai văzut simbolul ăsta ieri...
-Deci deja l-ai cunoscut. Perfect, răspunse Luci cu un zâmbet călduros!
To be continued...
Să auzim de bine!
5/22/2010
Riot - Chapter I: Beginings
Realiză că numai are nimic şi că de va scăpa cu viaţă din acea încăpere va trebui să înceapă de la zero. Amintirile ce le preţuia mai mult ca pozele, erau acum precum nişte săgeţi înfipte adânc în inimă. Începuse să regrete că nu a petrecut mai mult timp cu părinţii în ultimii ani, îi părea rău că nu a mai fost cu Dan la pescuit cum făcea înainte dar se alina mereu cu gândul că ăsta e ciclul vieţii: pe măsură ce creştem încercăm din răsputeri să ne depărtăm de părinţi şi să ne petrecem tot mai mult timp cu cei de aceeaşi vârsta căci ei înţeleg perfect ce ne frământă.
Petrecuse alături de prieteni unele dintre cele mai frumoase momente din viaţa sa. Totul începuse cu banchetul din clasa a 8-a când toţi ceilalţi băieţi întrebau fetele dacă vor să le fie partenere de dans dar Axe fu invitat de o fată. Şi nu era orice fată, era una dintre cele mai deştepte şi drăguţe tipe din clasă. Instantaneu inima îi crescu şi căpătă încredere în sine aşa că se provocase să trăiască totul la intensitate maximă pe viitor.
Se ţinuse de promisiune mai ales în liceu. Reuşise să intre la unul dintre cele mai bine cotate licee din oraş şi era convins că acolo va da peste oameni geniali. Încă din prima zi îşi alese colegul de bancă şi simţi că totul va fi grozav când a observat cât de şui se uita tipul: 'Clar! Ăsta e tâmpit!'. Patru ani au stat în aceeaşi bancă, s-au certat, au râs, au făcut panaramă la ore, au băut împreună alocaţii întregi, au chiulit, au făcut farse profesorilor, au pus liceul pe jar cu instigări la proteste, au plâns şi nu în ultimul rând şi-au făcut un renume căci nu era profesor sau elev ce nu auzise de ei. Dar din momentul în care au intrat la facultăţi diferite totul a dispărut. Se vedeau din ce în ce mai rar iar de vorbit nici atât. Se mai încheiase un capitol al vieţii sale, nu tocmai cum îşi dorise, dar nu regreta nimic.
În clasa a 7-a cunoscu, sau aşa credea el, dragostea pentru prima oară. O chema Livia şi era cu un an mai mică decât el. Se cunoscuseră într-o tabără de pe litoral şi la început doar se îmbrânceau şi se băteau- dacă un baiat plăcea o fată era musai să o bată ca să arate acest lucru pe vremea aia. După ce tabăra luă sfârşit se întâlniră iarăşi în oraş şi începuseră să se placă. Evident Axe i-a cerut 'prietenia', că aşa era pe atunci. Îşi amintea şi acum cum ea spusese 'Da!' cu un zâmbet călduros şi o privire senină şi se sărutaseră în leagăn. Era regele lumii în momentul acela căci nu avea nicio grijă şi Soarele răsărea în fiecare dimineaţă doar pentru el. Dar la vârsta aia nimic nu era la fel pentru mult timp. La fel şi relaţia sa cu Livia ce luase sfârşit după doar 2 săptămâni pentru că aflase că ea mai avea şi un alt iubit. Se simţi trădat şi atât de revoltat încât vru chiar să-şi cheme toţi prietenii din cartier să-l bată pe respectivul. Totuşi abandonă ideea pentru că fata viselor lui îl imploră să nu îl bată pe tip. Dragostea dispăruse.
Ţinu minte totuşi data ei de naştere şi după 6 luni, în ziua respectivă o sună pentru a-i ura 'La mulţi ani!' dar dădu peste un 'Cine eşti mă?!'. Livia îl uitase complet. Axe se simţi precum un bou îndrăgostit aiurea. Din momentul acela o duse din ce în ce mai rău la capitolul amor ghebos dar îşi făcea foarte mulţi prieteni relativ uşor.
Se considera un prieten loial şi îi plăcea să dovedească asta. De cele mai multe ori o făcea în momentele nepotrivite totuşi. Aşa se întâmplă şi pe data de 13.07.2005- ţinea minte perfect ziua şi era convins că nu o va putea uita tot restul vieţii. Pe când era în spatele blocului, cu băieţii la o bere, auzi strigăte de ajutor. Un alt băiat ce refuzase invitaţia la alcool pentru a se întâlni cu prietena era alergat de alţi 10 tipi. Erau clar depăşiţi numeric indiferent dacă săreau cu toţii dar Axe simţi o obligaţie să intervină căci şi celălalt ar fi făcut la fel pentru el. Zis şi făcut, trase o înjurătură zdravănă neadresată nimănui, una adresată mamelor agresorilor după care apucă o piatră şi o azvârlise cu putere spre cei 10. Nimerise fix fruntea unuia dintre ei ce cazu la pământ instantaneu. Adrenalina deja îi invadase trupul aşa că începu să alerge spre adversari ca un adevărat spartan. Împărţi 1 pumn, doua, trei, cinci, un picior, după care simţi o lovitură dureroasă în partea dreaptă şi o ameţeală ciudată. Din instinct duse mâna la rană şi simţi cum întreaga răsuflare îi disparu, leşinând într-o fracţiune de secundă. Se trezise o zi mai târziu cu Maria stând îngrijorată alături de el şi Dan pe un scaun privind în gol.
-Mamă, unde sunt?
-În spital dragule, ai fost înjunghiat, spuse femeia cu lacrimi în ochi.
A fost nevoit să petreacă 7 zile în spital, în aceeaşi caemră cu 3 moşi ce se uitau la ştiri toată ziua şi vorbeau doar politică. Când credea că mai rău de atât nu se poate a realizat că nopţile erau şi mai crunte: cei 3 bătrâni sforăiau şi trăgeau vânturi de mama focului. Mai presus de toate în toată această perioadă niciun 'prieten' de-al său nu venise să-l viziteze.
După ce a fost externat a decis să facă o schimbare şi să-şi găsească alţi prieteni. A reuşit să realizeze lucrul ăsta şi nu a mai fost nevoit să se bată cu absolut nimeni de atunci, lucru de care Dan era foarte mândru.
Pierduse noţiunea timpului şi se pierduse pe sine în amintiri, motiv din cauza căruia tresări ca un căţeluş când auzi uşa de la cămăruţă deschizându-se. Era Luci. Avea o cârpă în mână, de bumbac şi de culoare albă cu pete roşii, stergându-şi mâinile de zor. O aruncă pe jos când consideră că era curat.
-Ce faci Axe?
Axe nu avea nici cea mai mică idee ce răspuns să ofere şi alese să tacă din gură şi să privească în gol. Asta la exterior căci în interiorul său un al doilea Axe urla în gura mare 'Să am încredere în el sau nu?'
-Alo, răspunde bă, ai clacat deja?! Te ştiam mai puternic.
-Nu am clacat. Mi-e sete, adu-mi o gură de apă te rog, spuse băiatul pe un ton foarte sobru exprimând mai presus de toate epuizare fizică.
To be continued...
Petrecuse alături de prieteni unele dintre cele mai frumoase momente din viaţa sa. Totul începuse cu banchetul din clasa a 8-a când toţi ceilalţi băieţi întrebau fetele dacă vor să le fie partenere de dans dar Axe fu invitat de o fată. Şi nu era orice fată, era una dintre cele mai deştepte şi drăguţe tipe din clasă. Instantaneu inima îi crescu şi căpătă încredere în sine aşa că se provocase să trăiască totul la intensitate maximă pe viitor.
Se ţinuse de promisiune mai ales în liceu. Reuşise să intre la unul dintre cele mai bine cotate licee din oraş şi era convins că acolo va da peste oameni geniali. Încă din prima zi îşi alese colegul de bancă şi simţi că totul va fi grozav când a observat cât de şui se uita tipul: 'Clar! Ăsta e tâmpit!'. Patru ani au stat în aceeaşi bancă, s-au certat, au râs, au făcut panaramă la ore, au băut împreună alocaţii întregi, au chiulit, au făcut farse profesorilor, au pus liceul pe jar cu instigări la proteste, au plâns şi nu în ultimul rând şi-au făcut un renume căci nu era profesor sau elev ce nu auzise de ei. Dar din momentul în care au intrat la facultăţi diferite totul a dispărut. Se vedeau din ce în ce mai rar iar de vorbit nici atât. Se mai încheiase un capitol al vieţii sale, nu tocmai cum îşi dorise, dar nu regreta nimic.
În clasa a 7-a cunoscu, sau aşa credea el, dragostea pentru prima oară. O chema Livia şi era cu un an mai mică decât el. Se cunoscuseră într-o tabără de pe litoral şi la început doar se îmbrânceau şi se băteau- dacă un baiat plăcea o fată era musai să o bată ca să arate acest lucru pe vremea aia. După ce tabăra luă sfârşit se întâlniră iarăşi în oraş şi începuseră să se placă. Evident Axe i-a cerut 'prietenia', că aşa era pe atunci. Îşi amintea şi acum cum ea spusese 'Da!' cu un zâmbet călduros şi o privire senină şi se sărutaseră în leagăn. Era regele lumii în momentul acela căci nu avea nicio grijă şi Soarele răsărea în fiecare dimineaţă doar pentru el. Dar la vârsta aia nimic nu era la fel pentru mult timp. La fel şi relaţia sa cu Livia ce luase sfârşit după doar 2 săptămâni pentru că aflase că ea mai avea şi un alt iubit. Se simţi trădat şi atât de revoltat încât vru chiar să-şi cheme toţi prietenii din cartier să-l bată pe respectivul. Totuşi abandonă ideea pentru că fata viselor lui îl imploră să nu îl bată pe tip. Dragostea dispăruse.
Ţinu minte totuşi data ei de naştere şi după 6 luni, în ziua respectivă o sună pentru a-i ura 'La mulţi ani!' dar dădu peste un 'Cine eşti mă?!'. Livia îl uitase complet. Axe se simţi precum un bou îndrăgostit aiurea. Din momentul acela o duse din ce în ce mai rău la capitolul amor ghebos dar îşi făcea foarte mulţi prieteni relativ uşor.
Se considera un prieten loial şi îi plăcea să dovedească asta. De cele mai multe ori o făcea în momentele nepotrivite totuşi. Aşa se întâmplă şi pe data de 13.07.2005- ţinea minte perfect ziua şi era convins că nu o va putea uita tot restul vieţii. Pe când era în spatele blocului, cu băieţii la o bere, auzi strigăte de ajutor. Un alt băiat ce refuzase invitaţia la alcool pentru a se întâlni cu prietena era alergat de alţi 10 tipi. Erau clar depăşiţi numeric indiferent dacă săreau cu toţii dar Axe simţi o obligaţie să intervină căci şi celălalt ar fi făcut la fel pentru el. Zis şi făcut, trase o înjurătură zdravănă neadresată nimănui, una adresată mamelor agresorilor după care apucă o piatră şi o azvârlise cu putere spre cei 10. Nimerise fix fruntea unuia dintre ei ce cazu la pământ instantaneu. Adrenalina deja îi invadase trupul aşa că începu să alerge spre adversari ca un adevărat spartan. Împărţi 1 pumn, doua, trei, cinci, un picior, după care simţi o lovitură dureroasă în partea dreaptă şi o ameţeală ciudată. Din instinct duse mâna la rană şi simţi cum întreaga răsuflare îi disparu, leşinând într-o fracţiune de secundă. Se trezise o zi mai târziu cu Maria stând îngrijorată alături de el şi Dan pe un scaun privind în gol.
-Mamă, unde sunt?
-În spital dragule, ai fost înjunghiat, spuse femeia cu lacrimi în ochi.
A fost nevoit să petreacă 7 zile în spital, în aceeaşi caemră cu 3 moşi ce se uitau la ştiri toată ziua şi vorbeau doar politică. Când credea că mai rău de atât nu se poate a realizat că nopţile erau şi mai crunte: cei 3 bătrâni sforăiau şi trăgeau vânturi de mama focului. Mai presus de toate în toată această perioadă niciun 'prieten' de-al său nu venise să-l viziteze.
După ce a fost externat a decis să facă o schimbare şi să-şi găsească alţi prieteni. A reuşit să realizeze lucrul ăsta şi nu a mai fost nevoit să se bată cu absolut nimeni de atunci, lucru de care Dan era foarte mândru.
Pierduse noţiunea timpului şi se pierduse pe sine în amintiri, motiv din cauza căruia tresări ca un căţeluş când auzi uşa de la cămăruţă deschizându-se. Era Luci. Avea o cârpă în mână, de bumbac şi de culoare albă cu pete roşii, stergându-şi mâinile de zor. O aruncă pe jos când consideră că era curat.
-Ce faci Axe?
Axe nu avea nici cea mai mică idee ce răspuns să ofere şi alese să tacă din gură şi să privească în gol. Asta la exterior căci în interiorul său un al doilea Axe urla în gura mare 'Să am încredere în el sau nu?'
-Alo, răspunde bă, ai clacat deja?! Te ştiam mai puternic.
-Nu am clacat. Mi-e sete, adu-mi o gură de apă te rog, spuse băiatul pe un ton foarte sobru exprimând mai presus de toate epuizare fizică.
To be continued...
5/20/2010
Riot - Chapter I: Beginings
Lovitura fu atât de puternică încât simţi cum îi stă respiraţia şi o ameţeală ciudată îl afundă în scaun bine de tot. Cu greu găsise puterea să deschidă ochii iar şi văzu cum Luci stă şi priveşte în gol aşa că aruncă o privire prin cameră în speranţa găsirii unei scăpări.
Cămăruţa era cu siguranţă undeva la subsol căci pe lângă mirosul specific erau şi foarte multe conducte ce emanau aburi sau umezeală. Pe pereţi erau diferite scrijelitrui, cifre fără sens, cuvinte vulgare şi undeva în dreapta lui era un semn ce îi părea extrem de cunoscut. Nu era doar sculptat în perete ci şi acoperit cu vopsea neagră pentru a sări în ochi. Nicio piesă de mobilier nu putea fi zărită în cămăruţă aşa că era clar că nimeni nu locuia acolo în permanenţă. Podeaua era din ciment simplu şi foarte prost finisat fapt ce permitea sângelui să se infiltreze. În momentul în care privi jos, pe lângă multitudinea de pete vişinii, observă că şi scaunul pe care stătea era prins cu şuruburi mari de ciment şi pe părţile laterale era plin de zgârieturi. Cu siguranţă mai avu 'clienţi' în trecut. Toate aceste lucruri ofereau camerei o atmosferă apăsătoare ce ar putea fi comparată cu cele descrise în filmele în care oamenii sunt executaţi prin electrocutare, în închisori.
Era calm de fire şi se considera puternic. Nu s-a imaginat niciodată într-o situaţie din care nu ar mai avea scăpare dar acum, deşi Luci repetase propoziţia 'îţi sunt prieten', în minte îi veneau numai scenarii dureroase şi nu îşi putea lua gândul de la posibilitatea morţii.
Deodată telefonul bărbatului începu să sune. Luci îl scoase din buzunar, apăsă 2 taste şi rămase 2 secunde cu ochii bulbucaţi la ecran:
-Revin repejor. Încearcă să te calmezi până mă întorc căci sunt multe lucruri pe care trebuie să ţi le spun şi nu-ţi va fi uşor. Ne-am înţeles Axe? După ce rostise aceste fraze făcu aceeaşi 2 paşi ca mai devreme şi ridicase palma dreaptă. Din instinct băiatul închise ochii şi întoarse capul spre dreapta dar spre norocul lui de această dată 'arma' lui Luci se opri peste umărul stâng ca o bătaie prietenească.
Axe rămase singur în cameră şi era mai confuz ca niciodată. Numai ştia ce e adevărat şi ce nu, nu ştia cum să se simtă având în vedere că ambii săi părinţi erau morţi şi cel mai probabil îşi găsiseră sfârşitul într-un mod violent. Nu îşi dădea seama cum de a ajuns în locul acela din moment ce se culcase liniştit şi în siguranţă în patul său de-acasă. Nu realiza cum de nu a auzit nimic. Să fie din cauză că a lăsat muzica prea tare? Să îl fi drogat cineva în timp ce dormea? Mai mult ca niciodată îşi dorea să asculte piesele preferate ce îl linişteau pentru a fi în stare să gândească. Dar din moment ce nu exista această posibilitate şi-a propus să iasă din starea de căcat în care se afla prin altă modalitate. Îşi amintise instantaneu de prima lui notă de 10 pe care o luase acum mult, mult timp, în clasa a 2-a, la română.
Învăţătoarea le spuse să scrie fiecare un autoportret şi simţi că va excela la aşa ceva. Ajunse acasă, îşi luă caietul de teme şi stiloul, un scăunel şi se postase în faţa oglinzii. 'E uşor, am să descriu exact ce văd!'. Mhm! Nu tocmai floare la ureche aşa că după 10 minute de stat nemişcat se decise să apeleze la mama.
-Mami, pentru mâine trebuie să-mi fac un autoportret şi nu am idee cum să încep. Mă ajuţi te rog frumos?
-Desigur scumpule! Haide că îţi dictez eu şi tu scrii. Bine?
-Da! spuse băiatul cu entuziasm.
-Eu sunt Axe şi am 8 ani. Am 145 de centimetri şi sunt slăbuţ pentru că nu îmi place ciorba.
-Mamă!
-Glumeam dragule! zâmbi cald femeia stângându-l în braţe. Să revenim. Am părul scurt şi negru şi ador să îl port aşa. Am faţa puţin lunguiaţă cu un năsuc mic şi drăgălaş şi nişte urechi la fel de firave. În ochii mei verzi de te vei uita prea atent, cu siguranţă te vei pierde sau te vei simţi intimidat căci pot exprima orice fel de sentiment prin această poartă către suflet. Zâmbetul mi-e cald şi veşnic prezent când e cazul. Sunt un băiat sincer şi modest ce nu minte de obicei dar sunt şi leneş uneori şi mi-e silă să-mi fac temele.
-Hai ma mami, o să râdă colegii de mine!
-Dar ăsta e adevărul scumpule! Aşa eşti tu şi mami te iubeşte pentru asta! îl strânse Maria călduros în braţe şi îl pupase lung pe frunte. Haide mai scrie şi tu ceva.
-Bine o să mai scriu aşa: 'Ăsta sunt eu şi mami mă iubeşte pentru asta.'. Reveni la realitate, oftă adânc şi simţise cum i se umezesc ochii căci o durere puternică îşi făcu apariţia doar că nu era de natură fizică.
Va continua...
Auzim şi noi de bine în viaţa asta?!
Cămăruţa era cu siguranţă undeva la subsol căci pe lângă mirosul specific erau şi foarte multe conducte ce emanau aburi sau umezeală. Pe pereţi erau diferite scrijelitrui, cifre fără sens, cuvinte vulgare şi undeva în dreapta lui era un semn ce îi părea extrem de cunoscut. Nu era doar sculptat în perete ci şi acoperit cu vopsea neagră pentru a sări în ochi. Nicio piesă de mobilier nu putea fi zărită în cămăruţă aşa că era clar că nimeni nu locuia acolo în permanenţă. Podeaua era din ciment simplu şi foarte prost finisat fapt ce permitea sângelui să se infiltreze. În momentul în care privi jos, pe lângă multitudinea de pete vişinii, observă că şi scaunul pe care stătea era prins cu şuruburi mari de ciment şi pe părţile laterale era plin de zgârieturi. Cu siguranţă mai avu 'clienţi' în trecut. Toate aceste lucruri ofereau camerei o atmosferă apăsătoare ce ar putea fi comparată cu cele descrise în filmele în care oamenii sunt executaţi prin electrocutare, în închisori.
Era calm de fire şi se considera puternic. Nu s-a imaginat niciodată într-o situaţie din care nu ar mai avea scăpare dar acum, deşi Luci repetase propoziţia 'îţi sunt prieten', în minte îi veneau numai scenarii dureroase şi nu îşi putea lua gândul de la posibilitatea morţii.
Deodată telefonul bărbatului începu să sune. Luci îl scoase din buzunar, apăsă 2 taste şi rămase 2 secunde cu ochii bulbucaţi la ecran:
-Revin repejor. Încearcă să te calmezi până mă întorc căci sunt multe lucruri pe care trebuie să ţi le spun şi nu-ţi va fi uşor. Ne-am înţeles Axe? După ce rostise aceste fraze făcu aceeaşi 2 paşi ca mai devreme şi ridicase palma dreaptă. Din instinct băiatul închise ochii şi întoarse capul spre dreapta dar spre norocul lui de această dată 'arma' lui Luci se opri peste umărul stâng ca o bătaie prietenească.
Axe rămase singur în cameră şi era mai confuz ca niciodată. Numai ştia ce e adevărat şi ce nu, nu ştia cum să se simtă având în vedere că ambii săi părinţi erau morţi şi cel mai probabil îşi găsiseră sfârşitul într-un mod violent. Nu îşi dădea seama cum de a ajuns în locul acela din moment ce se culcase liniştit şi în siguranţă în patul său de-acasă. Nu realiza cum de nu a auzit nimic. Să fie din cauză că a lăsat muzica prea tare? Să îl fi drogat cineva în timp ce dormea? Mai mult ca niciodată îşi dorea să asculte piesele preferate ce îl linişteau pentru a fi în stare să gândească. Dar din moment ce nu exista această posibilitate şi-a propus să iasă din starea de căcat în care se afla prin altă modalitate. Îşi amintise instantaneu de prima lui notă de 10 pe care o luase acum mult, mult timp, în clasa a 2-a, la română.
Învăţătoarea le spuse să scrie fiecare un autoportret şi simţi că va excela la aşa ceva. Ajunse acasă, îşi luă caietul de teme şi stiloul, un scăunel şi se postase în faţa oglinzii. 'E uşor, am să descriu exact ce văd!'. Mhm! Nu tocmai floare la ureche aşa că după 10 minute de stat nemişcat se decise să apeleze la mama.
-Mami, pentru mâine trebuie să-mi fac un autoportret şi nu am idee cum să încep. Mă ajuţi te rog frumos?
-Desigur scumpule! Haide că îţi dictez eu şi tu scrii. Bine?
-Da! spuse băiatul cu entuziasm.
-Eu sunt Axe şi am 8 ani. Am 145 de centimetri şi sunt slăbuţ pentru că nu îmi place ciorba.
-Mamă!
-Glumeam dragule! zâmbi cald femeia stângându-l în braţe. Să revenim. Am părul scurt şi negru şi ador să îl port aşa. Am faţa puţin lunguiaţă cu un năsuc mic şi drăgălaş şi nişte urechi la fel de firave. În ochii mei verzi de te vei uita prea atent, cu siguranţă te vei pierde sau te vei simţi intimidat căci pot exprima orice fel de sentiment prin această poartă către suflet. Zâmbetul mi-e cald şi veşnic prezent când e cazul. Sunt un băiat sincer şi modest ce nu minte de obicei dar sunt şi leneş uneori şi mi-e silă să-mi fac temele.
-Hai ma mami, o să râdă colegii de mine!
-Dar ăsta e adevărul scumpule! Aşa eşti tu şi mami te iubeşte pentru asta! îl strânse Maria călduros în braţe şi îl pupase lung pe frunte. Haide mai scrie şi tu ceva.
-Bine o să mai scriu aşa: 'Ăsta sunt eu şi mami mă iubeşte pentru asta.'. Reveni la realitate, oftă adânc şi simţise cum i se umezesc ochii căci o durere puternică îşi făcu apariţia doar că nu era de natură fizică.
Va continua...
Auzim şi noi de bine în viaţa asta?!
5/18/2010
Riot - Chapter I: Beginings
Axe încercă să-şi mişte mâna dreaptă, să o bage înapoi sub pătură căci o simţea rece. 'Căcat, iar am adormit cu mâna sub mine şi mi-a amorţit de n-o mai pot mişca! O apuc cu stânga şi o trag.' îşi spuse în sine cu ochii încă închişi. Dădu comanda dinspre creier spre membrul stâng supeior dar nu se întâmplă nimic. 'Ţurai, mi-a amorţit şi stânga!'. S-a decis să deschidă ochii şi să arunce o privire la membrele sale şi spre uimirea lui îşi văzu ambele mâini imoblizate la propriu căci era legat de un scaun. Şi-a păstrat calmul: 'Căcat! Iar am un vis din-ăla ciudat bun de povestit în serile când ies cu prietenii în pădure. O să deschid ochii în realitate şi mă trezesc.' Zis şi făcut! Închise ochii la loc, se concentră puţin, respiră adînc şi-i deschise iarăşi. Fu obligat sa-i deschidă foarte larg căci o palmă intrase în contact, în mod violent, cu obrazul său stâng:
-Trezeste-te, gata cu odihna! urlase o voce groasă.
Aruncă instantaneu privirea spre cel care îl lovise şi nu inţelegea de ce simte durere. Mai avuse vise până acum în care cineva încerca să-l bată dar fie nu simţea nimic, fie era de 10 ori mai rapid şi câştiga imediat lupta.
Încă o palmă şi peste celălalt obraz îl făcu să se deştepte de-a binelea şi să realizeze că nu e vorba de niciun vis, chiar era legat de un scaun şi avea în faţă un bărbat înalt şi corpolent ce îl tot pălmuia. Un fior de frică îi străbătuse întreg corpul, din vârful degetului mare de la picior până sus în creier, inima începu să-i bată mult mai repede şi simţi o durere puternică de cap.
-Unde sunt? Ce vrei de la mine? Dă-mi drumu!
-Taci mă! şi îl lovise iarăşi.
-Mamă, tată! urlase Axe. Ajutooor!
- Ai tăi sunt morţi iar din locul ăsta nu te poate auzi nimeni. Îţi sugerez să te calmezi, spuse bărbatul. Avea cam 190 de centimetri înălţime, nişte palme mari ca de basketbalist cu nişte degete groase şi păroase. Era bine făcut deşi avea şi oleacă de burtă 'de bere' precum ar fi caracterizat-o Axe. Pe faţă trona o uriaşă tăietură ce se vindecă urat alături de o pereche de sprâncene stufoase. Nu era deloc atrăgător ci ai zice că a fost construit exact pentru a inspira frică.
-Cine eşti? întrebă băiatul îngrozit.
-Un prieten.
-Păi şi de ce mă ţii legat şi mă tot loveşti?
-Pentru că m-am plictisit să mă uit la tine cum dormi pe scaunul ăla şi să te văd că, în momentul în care te trezeşti, începi să ţipi dupa mămica precum o fetişoară de grădiniţă. Sincer mă aşteptam să mă înjuri, eventual de mamă, zâmbi bărbatul. Hai Axe, ştiu că poţi! Îl apucă ferm de după ceafă. Hai, arată-mi furia! Înjură-mă!
-Ia mâna de pe mine bă jegosule! se agită disperat băiatul. Cine dracu eşti şi de unde ştii cum mă cheamă?
-Eu sunt Luci şi îţi sunt prieten. Ştiu cum te cheamă pentru că am asistat la naşterea ta, spuse bărbatul cu un zâmbet calm şi o privire călduroasă.. Vezi tu, noi doi ne cunoaştem de aproape 22 de ani.
-Atunci de ce mi-ai omorât mama şi tatăl vedea-te-aş în pământ?! Ochii îi izbucniră în lacrimi şi se simţi secătuit de puteri ca şi cum energia vieţii îl părăsise. Nu s-ar fi imaginat niciodată în situaţia asta. Cine ar fi crezut că te poţi trezi şi că vei asista la prăbuşirea propriu-ţi univers?! Cum de a ajuns tocmai el să fie legat de un scaun într-o cameră mică şi obscură? Se considera un veritabil NIMENI.
-Pentru că îşi făcuseră treaba, îşi îndepliniseră misiuneam spuse Luci în timp ce se rezemă cu spatele de perete. Îşi băgă mâna dreaptă în buzunarul blugilor şi scoase un pachet de ţigări. Luă una, o puse între buze, o aprinse după care îndreptă pachetul spre Axe. Parcă fumezi...
-Mori mă! replică baiatul cu toată furia din lume.
-Ok. Încearcă să te calmezi. Dan şi Maria au făcut o treabă grozavă dar înţelegerea luase sfârşit căci deveniseră impertinenţi. Plus că aveai nevoie de o schimbare, de un şut în fund pentru că habar n-ai cine eşti de fapt şi nu ştii ce responsabilitate trebuie să preiei...
-Eşti bolnav bă căcatule! Ai probleme cu capul! Staţi-ar pulsul să-ţi stea! îl întrerupse Axe.
-Offf... oftă bărbatul în timp ce lăsă capul în jos. Făcu 2 paşi spre Axe şi îl lovi puternic direct în stomac. Fie asculţi ce am de spus, fie îţi bag în gură una dintre şosetele mele împuţite, fie continui sa te lovesc. Numai trăncăni ca o fetiţă!
To be continued...
Toate cele bune să se-adune!
-Trezeste-te, gata cu odihna! urlase o voce groasă.
Aruncă instantaneu privirea spre cel care îl lovise şi nu inţelegea de ce simte durere. Mai avuse vise până acum în care cineva încerca să-l bată dar fie nu simţea nimic, fie era de 10 ori mai rapid şi câştiga imediat lupta.
Încă o palmă şi peste celălalt obraz îl făcu să se deştepte de-a binelea şi să realizeze că nu e vorba de niciun vis, chiar era legat de un scaun şi avea în faţă un bărbat înalt şi corpolent ce îl tot pălmuia. Un fior de frică îi străbătuse întreg corpul, din vârful degetului mare de la picior până sus în creier, inima începu să-i bată mult mai repede şi simţi o durere puternică de cap.
-Unde sunt? Ce vrei de la mine? Dă-mi drumu!
-Taci mă! şi îl lovise iarăşi.
-Mamă, tată! urlase Axe. Ajutooor!
- Ai tăi sunt morţi iar din locul ăsta nu te poate auzi nimeni. Îţi sugerez să te calmezi, spuse bărbatul. Avea cam 190 de centimetri înălţime, nişte palme mari ca de basketbalist cu nişte degete groase şi păroase. Era bine făcut deşi avea şi oleacă de burtă 'de bere' precum ar fi caracterizat-o Axe. Pe faţă trona o uriaşă tăietură ce se vindecă urat alături de o pereche de sprâncene stufoase. Nu era deloc atrăgător ci ai zice că a fost construit exact pentru a inspira frică.
-Cine eşti? întrebă băiatul îngrozit.
-Un prieten.
-Păi şi de ce mă ţii legat şi mă tot loveşti?
-Pentru că m-am plictisit să mă uit la tine cum dormi pe scaunul ăla şi să te văd că, în momentul în care te trezeşti, începi să ţipi dupa mămica precum o fetişoară de grădiniţă. Sincer mă aşteptam să mă înjuri, eventual de mamă, zâmbi bărbatul. Hai Axe, ştiu că poţi! Îl apucă ferm de după ceafă. Hai, arată-mi furia! Înjură-mă!
-Ia mâna de pe mine bă jegosule! se agită disperat băiatul. Cine dracu eşti şi de unde ştii cum mă cheamă?
-Eu sunt Luci şi îţi sunt prieten. Ştiu cum te cheamă pentru că am asistat la naşterea ta, spuse bărbatul cu un zâmbet calm şi o privire călduroasă.. Vezi tu, noi doi ne cunoaştem de aproape 22 de ani.
-Atunci de ce mi-ai omorât mama şi tatăl vedea-te-aş în pământ?! Ochii îi izbucniră în lacrimi şi se simţi secătuit de puteri ca şi cum energia vieţii îl părăsise. Nu s-ar fi imaginat niciodată în situaţia asta. Cine ar fi crezut că te poţi trezi şi că vei asista la prăbuşirea propriu-ţi univers?! Cum de a ajuns tocmai el să fie legat de un scaun într-o cameră mică şi obscură? Se considera un veritabil NIMENI.
-Pentru că îşi făcuseră treaba, îşi îndepliniseră misiuneam spuse Luci în timp ce se rezemă cu spatele de perete. Îşi băgă mâna dreaptă în buzunarul blugilor şi scoase un pachet de ţigări. Luă una, o puse între buze, o aprinse după care îndreptă pachetul spre Axe. Parcă fumezi...
-Mori mă! replică baiatul cu toată furia din lume.
-Ok. Încearcă să te calmezi. Dan şi Maria au făcut o treabă grozavă dar înţelegerea luase sfârşit căci deveniseră impertinenţi. Plus că aveai nevoie de o schimbare, de un şut în fund pentru că habar n-ai cine eşti de fapt şi nu ştii ce responsabilitate trebuie să preiei...
-Eşti bolnav bă căcatule! Ai probleme cu capul! Staţi-ar pulsul să-ţi stea! îl întrerupse Axe.
-Offf... oftă bărbatul în timp ce lăsă capul în jos. Făcu 2 paşi spre Axe şi îl lovi puternic direct în stomac. Fie asculţi ce am de spus, fie îţi bag în gură una dintre şosetele mele împuţite, fie continui sa te lovesc. Numai trăncăni ca o fetiţă!
To be continued...
Toate cele bune să se-adune!
5/17/2010
Riot (continuare)
Axe oprise focul de la aragaz şi dădu cratiţa în lături.
-În fine, spuse băiatul, moţulică părea şmecher în ciuda faptului că se târâia ajutat de un baston. De fapt până şi bastonul era şmecher dar mai presus de toate, nu mă aşteptam să văd că e tatuat pe gât. Şi încă ce tatuaj! Păcat că a plecat în grabă când l-am întrebat ce semnifică...
-Şmecher bă! Şi cam câţi bani ai făcut de când ai scăpat de la facultate? întrebase Dan.
-Căcat! Tu ce crezi a? Oare câţi bani am făcut?! replică Axe vizibil iritat pentru că se aştepta ca discuţia să degenereze într-o ceartă. Îşi turnă mâncarea intr-o farfurie, luă 3 felii de pâine din cutie în care era păstrată, o lingură, îşi trase scăunelul şi se aşeză la masă.
-Te las să mănânci.
-Da, mersi tată!
Termină foarte repede, îşi spălase farfuria şi tacâmul, le puse la locul lor pe suportul de pe marginea chiuvetei după care şterse toate firmiturile de pe masă. Nu era tocmai o persoană ordonată dar detesta mizeria şi în niciun caz nu voia să trăiască într-o cocină de porci.
Apoi veni înapoi în dormitor, închise uşa după el, dădu drumul la Winamp, îşi făcuse un playlist de 3 melodii şi selectase opţiunea de a le repeta neîncetat, după care se aruncă iarăşi în pat şi închise ochii 'Doar câteva minute.' şi-a spus în sine.
-În fine, spuse băiatul, moţulică părea şmecher în ciuda faptului că se târâia ajutat de un baston. De fapt până şi bastonul era şmecher dar mai presus de toate, nu mă aşteptam să văd că e tatuat pe gât. Şi încă ce tatuaj! Păcat că a plecat în grabă când l-am întrebat ce semnifică...
-Şmecher bă! Şi cam câţi bani ai făcut de când ai scăpat de la facultate? întrebase Dan.
-Căcat! Tu ce crezi a? Oare câţi bani am făcut?! replică Axe vizibil iritat pentru că se aştepta ca discuţia să degenereze într-o ceartă. Îşi turnă mâncarea intr-o farfurie, luă 3 felii de pâine din cutie în care era păstrată, o lingură, îşi trase scăunelul şi se aşeză la masă.
-Te las să mănânci.
-Da, mersi tată!
Termină foarte repede, îşi spălase farfuria şi tacâmul, le puse la locul lor pe suportul de pe marginea chiuvetei după care şterse toate firmiturile de pe masă. Nu era tocmai o persoană ordonată dar detesta mizeria şi în niciun caz nu voia să trăiască într-o cocină de porci.
Apoi veni înapoi în dormitor, închise uşa după el, dădu drumul la Winamp, îşi făcuse un playlist de 3 melodii şi selectase opţiunea de a le repeta neîncetat, după care se aruncă iarăşi în pat şi închise ochii 'Doar câteva minute.' şi-a spus în sine.
5/16/2010
Riot (continuare)
Conectă telefonul mobil la încărcător, îi dădu drumu' pe birou, băgă mâinile în buzunarele goale de la pantaloni şi aruncă o privire prin întreaga cameră ca şi cum ar căuta ceva. Îşi aminti că avea rucsacul în spinare aşa că îl dădu jos şi îl aruncă undeva lângă pat după care se aruncă pe sine peste salteaua veche. Arcurile trosniră instantaneu şi îl ridicară în aer pe băiat la distanţă de câţiva milimetri. 'Ah, ce bine e să stai jos!' îşi spuse în minte. Îşi odihni muşchii 2 minute după care se ridică şi îşi lepădă şosetele în maşina de spălat de pe mini-holul apartamentului căci miroseau a pură esenţă de picioare. Porni calculatorul şi plecase din cameră spre bucătaărie pentru a băga ceva la maţe.
-Unde te grăbeşti aşa? Pe unde dracu ai umblat până la ora asta? Două întrebări rostite pe un ton agresiv, pe un ton ce pur şi simplu te obliga să oferi răspunsuri. interlocutoarea era mama lui Axe, o femeie de 50 de ani născută în zona Iaşi-ului. Micuţă de statură, slăbuţă, cu părul alb complet- nu din cauza decolorărilor artificiale ci pentru că pur şi simplu albise- cu ceva pistrui pe faţă şi cu nişte ochi verzi care pur şi simplu cereau respect.
-Am fost în Kongo mamă în speranţa că am să vând nişte mici ca să scot un ban cinstit. Dar ghici ce?! Ploua aşa că nu am reuşit să aprind grătarul şi am fost nevoit să mă întorc pe jos, replică Axe într-un stil sarcastic.
-Vorbeşte bă frumos cu mă-ta, ce-ai?! rostise o voce groasă din balcon ce aparţinea capului familiei, Dan. Mărie, frige-i o palmă că prea s-a golănit!
-Ei da?! spuse Axe cu o intensitate scăzută a vocii încât să se audă dar să nu înţeleagă nimeni altcineva. Am fost la facultatea vieţii după care am trecut puţin prin parc şi am reflectat cu ochii-n soare la sintagma 'Viaţă fără de moarte'. Am mai pierdut puţin vremea mai pe scurt. Oricum, prea puţin vă interesează pe voi... Ce pot mânca şi eu?
-Vezi că mai e nişte mâncare de fasole în frigider. Scoate-o şi încălzeşte-ţi că doar eşti băiat mare, replică femeia cu jumătate de gură căci era prea concentrată la televizor.
Axe se duse la frigider, deschise uşa şi renunţă la intrebarea 'În care dintre cratiţe e?' căci în compartiment era o singură cratiţă şi o cutie de margarină iar pe uşă vreo şase ouă şi o bucăţică de drojdie. Luă oala cu fasole, o duse în bucătărie şi o lăsă pe masă. Reveni în dormitor, aprinse monitorul, conectă internetul şi se logă pe messenger. Nu avea multe persoane în listă întru-cât nu-i plăcea să-i păstreze şi pe cei cu care nu schimba mai mult de 2 vorbe pe săptămână aşa că văzu cam cine era on-line dintr-o privire. Lăsă calculatorul aşa şi plecase înapoi în bucătărie pentru a-şi încălzi mâncarea. Maria i se alătură:
-Hai, spune-mi ce ai făcut la facultate...
-Pft... acelaşi lucru ca şi ieri: cursuri plictisitoare şi moţăială în timpul lor, replică Axe.
-Aha. Şi în parc?
-Am stat pe o bancă vreo 4 ore. M-am gândit la tot felul de chestii, m-am uitat la cum trec alţii pe lângă mine, m-am jucat pe telefon, am admirat gunoaiele şi am stat de vorbă câteva minute cu un moşulică.
-Bă, cred că ţi-a făcut capul calendar cu frustrări legate de pensie, spuse Dan ce venise între timp ca să-şi mai toarne un pahar de vin.
-Ei căcat, nu! Chiar a fost interesant pentru că tataie ăla, pentru că nu mi-a zis cum îl cheamă şi nici eu nu am întrebat, îmi ştia numele. Mi-a spus că a citit pe ghiozdan dar... În fine, probabil sunt prea obosit şi am văzut prea multe filme de domeniul SF-ului. Oricum...
-Ia fasolea de pe foc pentru că o să se lipească de fund! îl întrerupse Maria cu vocea sa puternică.
To be continued...
Aţi auzit vreo ceva dă bine?!
-Unde te grăbeşti aşa? Pe unde dracu ai umblat până la ora asta? Două întrebări rostite pe un ton agresiv, pe un ton ce pur şi simplu te obliga să oferi răspunsuri. interlocutoarea era mama lui Axe, o femeie de 50 de ani născută în zona Iaşi-ului. Micuţă de statură, slăbuţă, cu părul alb complet- nu din cauza decolorărilor artificiale ci pentru că pur şi simplu albise- cu ceva pistrui pe faţă şi cu nişte ochi verzi care pur şi simplu cereau respect.
-Am fost în Kongo mamă în speranţa că am să vând nişte mici ca să scot un ban cinstit. Dar ghici ce?! Ploua aşa că nu am reuşit să aprind grătarul şi am fost nevoit să mă întorc pe jos, replică Axe într-un stil sarcastic.
-Vorbeşte bă frumos cu mă-ta, ce-ai?! rostise o voce groasă din balcon ce aparţinea capului familiei, Dan. Mărie, frige-i o palmă că prea s-a golănit!
-Ei da?! spuse Axe cu o intensitate scăzută a vocii încât să se audă dar să nu înţeleagă nimeni altcineva. Am fost la facultatea vieţii după care am trecut puţin prin parc şi am reflectat cu ochii-n soare la sintagma 'Viaţă fără de moarte'. Am mai pierdut puţin vremea mai pe scurt. Oricum, prea puţin vă interesează pe voi... Ce pot mânca şi eu?
-Vezi că mai e nişte mâncare de fasole în frigider. Scoate-o şi încălzeşte-ţi că doar eşti băiat mare, replică femeia cu jumătate de gură căci era prea concentrată la televizor.
Axe se duse la frigider, deschise uşa şi renunţă la intrebarea 'În care dintre cratiţe e?' căci în compartiment era o singură cratiţă şi o cutie de margarină iar pe uşă vreo şase ouă şi o bucăţică de drojdie. Luă oala cu fasole, o duse în bucătărie şi o lăsă pe masă. Reveni în dormitor, aprinse monitorul, conectă internetul şi se logă pe messenger. Nu avea multe persoane în listă întru-cât nu-i plăcea să-i păstreze şi pe cei cu care nu schimba mai mult de 2 vorbe pe săptămână aşa că văzu cam cine era on-line dintr-o privire. Lăsă calculatorul aşa şi plecase înapoi în bucătărie pentru a-şi încălzi mâncarea. Maria i se alătură:
-Hai, spune-mi ce ai făcut la facultate...
-Pft... acelaşi lucru ca şi ieri: cursuri plictisitoare şi moţăială în timpul lor, replică Axe.
-Aha. Şi în parc?
-Am stat pe o bancă vreo 4 ore. M-am gândit la tot felul de chestii, m-am uitat la cum trec alţii pe lângă mine, m-am jucat pe telefon, am admirat gunoaiele şi am stat de vorbă câteva minute cu un moşulică.
-Bă, cred că ţi-a făcut capul calendar cu frustrări legate de pensie, spuse Dan ce venise între timp ca să-şi mai toarne un pahar de vin.
-Ei căcat, nu! Chiar a fost interesant pentru că tataie ăla, pentru că nu mi-a zis cum îl cheamă şi nici eu nu am întrebat, îmi ştia numele. Mi-a spus că a citit pe ghiozdan dar... În fine, probabil sunt prea obosit şi am văzut prea multe filme de domeniul SF-ului. Oricum...
-Ia fasolea de pe foc pentru că o să se lipească de fund! îl întrerupse Maria cu vocea sa puternică.
To be continued...
Aţi auzit vreo ceva dă bine?!
5/15/2010
Riot (continuare)
Axe avea prostul obicei de a visa cu ochii deschişi şi din cauza asta pierdea uneori legătura cu realitatea. În drumul său spre casă avea mai multe străzi principale de traversat şi aşteptând maşinile să treacă se imagina adesea la volanul uneia. Nici măcar nu avea permis dar simţea că ar fi fost un şofer al naibii de bun. Mai observa şi câte o vilă impunătoare şi iarăşi visa cum ar fi fost dacă acolo ar fi locuit el, cu propriul său etaj, cu ditamai patul dar mai presus de toate îşi imagina ce petreceri ar fi dat în cinstea faptului ca e marţi sau pentru că dormise mai mult de 5 ore cu o seară inainte.
Mai avea doar o porţiune de 1 km de străbătut până în faţa blocului şi brusc îşi amintise de bătrânul din parc: 'Cine mama măsii o fi fost? Cum dracu a ştiut ce scrie pe rucsacul meu din moment ce era orb? Oare chiar nu vedea sau doar era foarte neîndemânatic? Şi de ce s-a ofticat atât de tare când l-am întrebat despre tatuaj? Să fie vreun fel de sectă veche ce s-a destrămat de-alungul anilor? Cu siguranţă a fost ceva măreţ din moment ce semnul apărea şi pe bastonul său. Sau poate moşulică a descoperit vreo chestie acum la bătrâneţe, vreun super erou ce folosea semnul ăla şi încearcă să intre în pielea lui... hahaha! Ce penal ar fi! Dar totuşi unde a dispărut şi cum dracu de ştia cum mă cheamă?'. Până să reuşească să găsească vreun răspuns la toate întrebările ce îşi facuseră loc în capul lui, deja intrase pe străduţa ce ducea spre bloc. La plopul mare de la intrare era o gaşcă de băieţi ce petreceau fiecare noapte acolo stând pe gard, mâncând seminţe şi discutând. Axe îi salutase printr-o simplă ridicare de mână:
-Salut băieţii!
-Salut, salut! Ce fa' mă Axe? Nu-ţi mai place să mai stai de vorbă cu noi a?
-Sunt obosit băi, vin de la şcoală. Mi-e foame zău şi-mi doresc o cafea şi o ţigară aşa că mă duc acasă... Poate mai târziu puţin.
Nu era prima oară când purta mini-discuţia asta cu foştii prieteni din copilărie, nu era prima oară când dăduse exact aceeaşi replică şi cu siguranţă gaşca respectivă pricepuse mesajul că Axe nu o să mai iasă afară în seara aia.
Ajunse în dreptul scării unde trei vecine stăteau în picioare spărgând seminţe şi discutând despre mâncăruri. Salută respectuos şi începu să urce scările până la etajul 3, apartamentul 14. Fu întâmpinat de o uşă de lemn vopsită în alb cândva, căci acum părea un crem ciudat. Apăsă pe clanţă şi intră înăuntru, se descălţă, îşi salută părinţii fără a se aştepta la vreo întrebare de genul 'Cum a fost ziua de azi pentru tine?' şi păşi în dormitor închizând uşa după el. Camera era destul de mică şi piesele de mobilier îţi dădeau impresia că nu e loc pentru nimic altceva. Un pat dublu cu noptieră pe care trona un mileu croşetat manual şi peste el o veioză de pe vremea lui Burebista, un şifonier strâmb şi plin de haine pe care nimeni nu le mai purtase de ani buni, cu fotoliu din vinilin pe care nu puteai sta vara şi nici iarna pentru că fie transpirai fie ingheţai de frig şi un birou. Pe acesta din urmă totul era vraişte: hârtii, căni şi pahare, pixuri, creioane şi pachete goale de ţigări, farfurii murdare şi multe firmituri. Dădu la o parte o farfurie şi puse mâna pe firul încărcătorului pentru telefon; deşi era dezordine, Axe ştia exact unde sunt lucrurile pe care le căuta.
To bi continiud...
Să auzim dă bine!
Mai avea doar o porţiune de 1 km de străbătut până în faţa blocului şi brusc îşi amintise de bătrânul din parc: 'Cine mama măsii o fi fost? Cum dracu a ştiut ce scrie pe rucsacul meu din moment ce era orb? Oare chiar nu vedea sau doar era foarte neîndemânatic? Şi de ce s-a ofticat atât de tare când l-am întrebat despre tatuaj? Să fie vreun fel de sectă veche ce s-a destrămat de-alungul anilor? Cu siguranţă a fost ceva măreţ din moment ce semnul apărea şi pe bastonul său. Sau poate moşulică a descoperit vreo chestie acum la bătrâneţe, vreun super erou ce folosea semnul ăla şi încearcă să intre în pielea lui... hahaha! Ce penal ar fi! Dar totuşi unde a dispărut şi cum dracu de ştia cum mă cheamă?'. Până să reuşească să găsească vreun răspuns la toate întrebările ce îşi facuseră loc în capul lui, deja intrase pe străduţa ce ducea spre bloc. La plopul mare de la intrare era o gaşcă de băieţi ce petreceau fiecare noapte acolo stând pe gard, mâncând seminţe şi discutând. Axe îi salutase printr-o simplă ridicare de mână:
-Salut băieţii!
-Salut, salut! Ce fa' mă Axe? Nu-ţi mai place să mai stai de vorbă cu noi a?
-Sunt obosit băi, vin de la şcoală. Mi-e foame zău şi-mi doresc o cafea şi o ţigară aşa că mă duc acasă... Poate mai târziu puţin.
Nu era prima oară când purta mini-discuţia asta cu foştii prieteni din copilărie, nu era prima oară când dăduse exact aceeaşi replică şi cu siguranţă gaşca respectivă pricepuse mesajul că Axe nu o să mai iasă afară în seara aia.
Ajunse în dreptul scării unde trei vecine stăteau în picioare spărgând seminţe şi discutând despre mâncăruri. Salută respectuos şi începu să urce scările până la etajul 3, apartamentul 14. Fu întâmpinat de o uşă de lemn vopsită în alb cândva, căci acum părea un crem ciudat. Apăsă pe clanţă şi intră înăuntru, se descălţă, îşi salută părinţii fără a se aştepta la vreo întrebare de genul 'Cum a fost ziua de azi pentru tine?' şi păşi în dormitor închizând uşa după el. Camera era destul de mică şi piesele de mobilier îţi dădeau impresia că nu e loc pentru nimic altceva. Un pat dublu cu noptieră pe care trona un mileu croşetat manual şi peste el o veioză de pe vremea lui Burebista, un şifonier strâmb şi plin de haine pe care nimeni nu le mai purtase de ani buni, cu fotoliu din vinilin pe care nu puteai sta vara şi nici iarna pentru că fie transpirai fie ingheţai de frig şi un birou. Pe acesta din urmă totul era vraişte: hârtii, căni şi pahare, pixuri, creioane şi pachete goale de ţigări, farfurii murdare şi multe firmituri. Dădu la o parte o farfurie şi puse mâna pe firul încărcătorului pentru telefon; deşi era dezordine, Axe ştia exact unde sunt lucrurile pe care le căuta.
To bi continiud...
Să auzim dă bine!
5/14/2010
Riot (continuare)
-Ce reprezintă tatuajul de pe gâtul dumneavoastră? Văd că acelaşi semn se regăseşte şi pe bastonul cu care vă ajutaţi să mergeţi...
-E doar o amintire a vremurilor trecute. Un semn ce indică faptul că timpul este nemilos şi crud cu noi. Este unul dintre singurele lucruri ce mi-au rămas din anii tinereţii şi crede-mă că sunt mândru că îl port. Dar despre asta am să-ţi povestesc eu altă dată, e cam târziu şi ar trebui să-mi văd de ale mele. O viaţă de om e cam scurtă şi sunt multe de făcut, spuse bătrânul a cărui nume încă era un mister. Îşi puse mâna dreaptă pe mânerul băncii, îl apucase ferm, cu mâna stângă împinse puternic bastonul în ciment şi cu efort se ridică de pe bancă. Pa, ne mai vedem! şi plecă.
Băiatul rămase pe bancă privindu-l pe bărbat cum se îndepărta încet, mişcând bastonul în dreapta şi în stânga de parcă l-ar fi folosit pentru altceva, nu pentru a înlesni mersul. Călca pe gunoaiele aruncate aiurea pe alee, dădea cu picioarele peste cutiile de suc... 'E imposibil!' urlase o voce în capul lui Axe, 'Nu poate fi orb! Mi-a spus că a citit ce scria pe rucsacul meu...'. Într-o clipită îşi apucă geanta de o bretea, şi-l puse în spinare şi o luă la fugă în aceeaşi direcţie în care se duse bătrânul. Îl vazu făcând la dreapta şi ieşind din parc dar când ajunse în dreptul străduţei respective nici urmă de vre-un om, ca şi cum ar fi fost o zonă pustie; bătrânul dispăruse pur şi simplu.
Axe verifică din priviri şi parcul din spatele său şi străduţa pe care se afla dar abandonase repede ideea de a-l găsi pe bătrân. Şi-a scos telefonul din buzunar, un model învechit de Nokia, pentru a verifica timpul. Era 19:47 şi îşi dădu seama că petrecuse vreo 6 ore în parc, pe aceeaşi băncuţă fără să i se facă sete sau alte nevoi fiziologice. 'Ciudat!' şi-a spus dar să fim serioşi, ce nu a fost ciudat la ziua de azi?!
A decis că ar fi mai bine să meargă pe jos până acasă şi principalul motiv care l-a determinat să ia decizia asta a fost faptul că numai avea niciun ban. Pe lângă asta, pe drumul ce dura vreo juma de oră avea timp destul să se gândească ce era cu acel bătrân cu care schimbase câteva cuvinte mai devreme, mai bine zis, spera să desluşească misterul bărbatului până ajungea acasă. Dar un om inteligent a zis o dată 'Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg'. Zicala se aplica şi pentru planul băiatului căci pe drum dădu de o şatră de ţigani ce stăteau în faţa porţii bordeiului mâncând seminţe şi ascultând muzică de la un telefon şmecher. Gândi că ar fi mai bine să traverseze pe celălalt trotuar pentru a evita orice fel de interacţiune cu ei; nu avea bani la el dar nici nu voia să stea să le dea socoteală la întrebări de genul 'Ai o ţigară?' sau 'Unde stai bă?' sau, cea mai cea, 'Bă, tu ştii cine sunt eu?' căci mai avuse de-a face cu ei şi pur şi simplu îl dezgustau.
În faţa casei dărăpănate îşi făceau veacul 12 ţigani. Doi dintre ei, bărbaţi aflaţi undeva la vârsta a 2-a, cu nişte mustăţi stufoase şi pălării tipice pe cap, stăteau ca boierii pe 2 scaune din lemn cu câte o doză de bere lângă, fără să scoată vreun sunet dar etalâdu-şi cu mândrie burţile. Trei ţigănci aflate cam la aceeaşi vârstă ca precedenţii, îmbrăcate, evident, în fuste multicolore şi bluze ce nu aveau nicio treabă cu asortatul, cu părul slinos împletit la spate într-o singură coadă se certau de mama focului în limba nativă nepăsându-le de vecini sau trecători. Ceilalti şapte erau 2 puradei în picioarele goale ce se alrgau unul pe altul pe mijlocul străzii si cinci cam de aceeaşi vârstă ca Axe. Eh, de aceştia din urmă se temea băiatul căci era clar că nu o să-l salute călduros de pe partea cealaltă a trotuarului. Dar norocul fu de partea lui de data asta şi trecu neobservat. Numai timp să se gândească la bătrân nu avu...
Se întunecase deja şi mai avea o treime din drum de parcurs. Luna deja îşi făcuse apariţia şi începu să-şi arunce razele de lumină printre frunzele copacilor căci iluminatul public refuza să facă lucrul ăsta. Axe locuia într-unul dintre cartierele mărginaşe ale oraşului, unul dintre cartierele rău famate, cu mahala, cu ţigani, cu poliţie multă, cu biserică şi multe magazine şi nu în cele din urmă cu orice mijloc de transport ai avea nevoie la îndemână; evident metroul lipsea. Apartamentul în care locuia împreună cu părinţii avea 2 camere modeste cu trecere prin sufragerie ca să ajungi în dormitor respectiv baie iar blocul fusese construit undeva prin anii 70. Era destul de vechi, firav şi vizibil afectat de cutremure şi 'modernizările' la care fu supus recent. Spun vizibil pentru că scările I şi II erau cu 30 de centimetrii mai în pământ faţă de III si IV.
To be continued...
S-auzim dă bine!
-E doar o amintire a vremurilor trecute. Un semn ce indică faptul că timpul este nemilos şi crud cu noi. Este unul dintre singurele lucruri ce mi-au rămas din anii tinereţii şi crede-mă că sunt mândru că îl port. Dar despre asta am să-ţi povestesc eu altă dată, e cam târziu şi ar trebui să-mi văd de ale mele. O viaţă de om e cam scurtă şi sunt multe de făcut, spuse bătrânul a cărui nume încă era un mister. Îşi puse mâna dreaptă pe mânerul băncii, îl apucase ferm, cu mâna stângă împinse puternic bastonul în ciment şi cu efort se ridică de pe bancă. Pa, ne mai vedem! şi plecă.
Băiatul rămase pe bancă privindu-l pe bărbat cum se îndepărta încet, mişcând bastonul în dreapta şi în stânga de parcă l-ar fi folosit pentru altceva, nu pentru a înlesni mersul. Călca pe gunoaiele aruncate aiurea pe alee, dădea cu picioarele peste cutiile de suc... 'E imposibil!' urlase o voce în capul lui Axe, 'Nu poate fi orb! Mi-a spus că a citit ce scria pe rucsacul meu...'. Într-o clipită îşi apucă geanta de o bretea, şi-l puse în spinare şi o luă la fugă în aceeaşi direcţie în care se duse bătrânul. Îl vazu făcând la dreapta şi ieşind din parc dar când ajunse în dreptul străduţei respective nici urmă de vre-un om, ca şi cum ar fi fost o zonă pustie; bătrânul dispăruse pur şi simplu.
Axe verifică din priviri şi parcul din spatele său şi străduţa pe care se afla dar abandonase repede ideea de a-l găsi pe bătrân. Şi-a scos telefonul din buzunar, un model învechit de Nokia, pentru a verifica timpul. Era 19:47 şi îşi dădu seama că petrecuse vreo 6 ore în parc, pe aceeaşi băncuţă fără să i se facă sete sau alte nevoi fiziologice. 'Ciudat!' şi-a spus dar să fim serioşi, ce nu a fost ciudat la ziua de azi?!
A decis că ar fi mai bine să meargă pe jos până acasă şi principalul motiv care l-a determinat să ia decizia asta a fost faptul că numai avea niciun ban. Pe lângă asta, pe drumul ce dura vreo juma de oră avea timp destul să se gândească ce era cu acel bătrân cu care schimbase câteva cuvinte mai devreme, mai bine zis, spera să desluşească misterul bărbatului până ajungea acasă. Dar un om inteligent a zis o dată 'Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg'. Zicala se aplica şi pentru planul băiatului căci pe drum dădu de o şatră de ţigani ce stăteau în faţa porţii bordeiului mâncând seminţe şi ascultând muzică de la un telefon şmecher. Gândi că ar fi mai bine să traverseze pe celălalt trotuar pentru a evita orice fel de interacţiune cu ei; nu avea bani la el dar nici nu voia să stea să le dea socoteală la întrebări de genul 'Ai o ţigară?' sau 'Unde stai bă?' sau, cea mai cea, 'Bă, tu ştii cine sunt eu?' căci mai avuse de-a face cu ei şi pur şi simplu îl dezgustau.
În faţa casei dărăpănate îşi făceau veacul 12 ţigani. Doi dintre ei, bărbaţi aflaţi undeva la vârsta a 2-a, cu nişte mustăţi stufoase şi pălării tipice pe cap, stăteau ca boierii pe 2 scaune din lemn cu câte o doză de bere lângă, fără să scoată vreun sunet dar etalâdu-şi cu mândrie burţile. Trei ţigănci aflate cam la aceeaşi vârstă ca precedenţii, îmbrăcate, evident, în fuste multicolore şi bluze ce nu aveau nicio treabă cu asortatul, cu părul slinos împletit la spate într-o singură coadă se certau de mama focului în limba nativă nepăsându-le de vecini sau trecători. Ceilalti şapte erau 2 puradei în picioarele goale ce se alrgau unul pe altul pe mijlocul străzii si cinci cam de aceeaşi vârstă ca Axe. Eh, de aceştia din urmă se temea băiatul căci era clar că nu o să-l salute călduros de pe partea cealaltă a trotuarului. Dar norocul fu de partea lui de data asta şi trecu neobservat. Numai timp să se gândească la bătrân nu avu...
Se întunecase deja şi mai avea o treime din drum de parcurs. Luna deja îşi făcuse apariţia şi începu să-şi arunce razele de lumină printre frunzele copacilor căci iluminatul public refuza să facă lucrul ăsta. Axe locuia într-unul dintre cartierele mărginaşe ale oraşului, unul dintre cartierele rău famate, cu mahala, cu ţigani, cu poliţie multă, cu biserică şi multe magazine şi nu în cele din urmă cu orice mijloc de transport ai avea nevoie la îndemână; evident metroul lipsea. Apartamentul în care locuia împreună cu părinţii avea 2 camere modeste cu trecere prin sufragerie ca să ajungi în dormitor respectiv baie iar blocul fusese construit undeva prin anii 70. Era destul de vechi, firav şi vizibil afectat de cutremure şi 'modernizările' la care fu supus recent. Spun vizibil pentru că scările I şi II erau cu 30 de centimetrii mai în pământ faţă de III si IV.
To be continued...
S-auzim dă bine!
5/13/2010
Riot (continuare)
Ochii i se bulbucaseră, inima începu să-i bată într-un ritm alert, porii de la suprafaţa pielii ieşiseră în evidenţă instantaneu si un fior ciudat îi străbătu întreg corpul. Axe, diminutiv dat de prieteni, venea de fapt şi de drept de la Alexandru, nume dat de naşa sa, nume mult prea lung pentru placul său, nume ce îl ura cu toată fiinţa dar era conştient că trebuie să-l poarte toată viaţa. De fel nu credea în chestii supranaturale, fantome, dar pe fondul ultimelor filme şi seriale vizionate în mintea sa nu apărea niciun răspuns logic, lucid sau concret la întrebarea 'De unde naiba ştie cum mă cheamă?'. Se albise la faţa, strânse pumnul drept din reflex si sub influenţa fricii întrebă:
-De unde ştii cum mă cheamă?
-Nu am nici cea mai vagă idee dacă ăsta este cu adevărat numele tău. Pe drum spre bancă mi-au sărit în ochi 3 litere de pe ghiozdanul tău: Axe şi mi-am imaginat că îţi place să ţi se spună aşa. Personal nu am auzit de numele ăsta, dar ştii tu, vorba aia răsuflată: 'Tinerii din ziua de azi...', replică bătrânul cu o calmitate ieşită din comun, ţinând privirea drept înainte de parcă ar fixa un punct şi păstrându-şi mâinile împreunate deasupra bastonului negru în formă paralelipipedică ce se termina cu un mâner de culoarea aurului.
-Ah, îmi cer scuze pentru ieşire. Pur şi simplu m-aţi speriat...
-Ce frică mai poate inspira un om de vârsta mea ce se târâie prin parcuri folosind un baston?! Lasă, stai liniştit. Dădu la o parte mâna dreaptă, apucă bastonul de mijloc cu mâna stângă, scosese din buzunar un şerveţel şi îşi ştersese sudoarea de pe frunte. Zi-imi Axe, unde înveţi tu? în timp ce îşi ducea şerveţelul înapoi în buzunar.
-Învăţ la... şi muţii căci încă un lucru ciudat îi sări în ochi: pe mânerul bastonului era exact acelaşi simbol pe care bătrânul îl avea gravat pe gât. Îşi ridică sprâncenele în semn de uimire, îşi încruntă fruntea şi dădu un răspuns scurt si la obiect: la ASE.
Bătrânelul nu scosese niciun sunet si nicio mişcare de parcă ar fi împietrit aşteptând continuarea. Şi aceasta veni după câteva momente.
-Dar nu îmi place ceea ce fac şi mă gândesc serios să renunt. M-a mâncat în cur să mă iau după ce zic cei din jur, în loc să mă duc la ce facultatea îmi doream. Plus că dacă situaţia economică nu se va schimba, nu am nicio şansă să mă angajez în domeniu, ceea ce ar însemna 3 ani şi sute de nervi sau nopţi nedormite aruncate pe apa sâmbetei. Ar fi trebuit eu să dau eu la aviaţia civilă precum simţeam dar deh! parinţii: 'Nu! Unde te duci tu acolo, în regim de armată, când acasă nu îţi faci nici patul măcar?!'. E o decizie destul de grea şi nu am idee cum vor reacţiona ai mei când le voi da de veste aşa că vin aici în parc, pe băncuţă, la linişte şi încerc să simulez în minte fiecare scenariu posibil.
-Aha, replică indiferent bărbatul. Totul va fi mai uşor o dată ce ajungi să-ţi trăieşti visul dar până acolo calea e lungă şi a dracului de grea.
-Da, aveţi dreptate. Îmi permiteţi să vă întreb un lucru ce nu are nicio legătură cu ce am discutat până acum? spuse Axe.
-Nu văd de ce nu, replică batrânul stând exact la fel ca acum câteva minuţele si fixând exact acelşi punct imaginar în depărtare.
To be continued...
S-auzim de bine!
-De unde ştii cum mă cheamă?
-Nu am nici cea mai vagă idee dacă ăsta este cu adevărat numele tău. Pe drum spre bancă mi-au sărit în ochi 3 litere de pe ghiozdanul tău: Axe şi mi-am imaginat că îţi place să ţi se spună aşa. Personal nu am auzit de numele ăsta, dar ştii tu, vorba aia răsuflată: 'Tinerii din ziua de azi...', replică bătrânul cu o calmitate ieşită din comun, ţinând privirea drept înainte de parcă ar fixa un punct şi păstrându-şi mâinile împreunate deasupra bastonului negru în formă paralelipipedică ce se termina cu un mâner de culoarea aurului.
-Ah, îmi cer scuze pentru ieşire. Pur şi simplu m-aţi speriat...
-Ce frică mai poate inspira un om de vârsta mea ce se târâie prin parcuri folosind un baston?! Lasă, stai liniştit. Dădu la o parte mâna dreaptă, apucă bastonul de mijloc cu mâna stângă, scosese din buzunar un şerveţel şi îşi ştersese sudoarea de pe frunte. Zi-imi Axe, unde înveţi tu? în timp ce îşi ducea şerveţelul înapoi în buzunar.
-Învăţ la... şi muţii căci încă un lucru ciudat îi sări în ochi: pe mânerul bastonului era exact acelaşi simbol pe care bătrânul îl avea gravat pe gât. Îşi ridică sprâncenele în semn de uimire, îşi încruntă fruntea şi dădu un răspuns scurt si la obiect: la ASE.
Bătrânelul nu scosese niciun sunet si nicio mişcare de parcă ar fi împietrit aşteptând continuarea. Şi aceasta veni după câteva momente.
-Dar nu îmi place ceea ce fac şi mă gândesc serios să renunt. M-a mâncat în cur să mă iau după ce zic cei din jur, în loc să mă duc la ce facultatea îmi doream. Plus că dacă situaţia economică nu se va schimba, nu am nicio şansă să mă angajez în domeniu, ceea ce ar însemna 3 ani şi sute de nervi sau nopţi nedormite aruncate pe apa sâmbetei. Ar fi trebuit eu să dau eu la aviaţia civilă precum simţeam dar deh! parinţii: 'Nu! Unde te duci tu acolo, în regim de armată, când acasă nu îţi faci nici patul măcar?!'. E o decizie destul de grea şi nu am idee cum vor reacţiona ai mei când le voi da de veste aşa că vin aici în parc, pe băncuţă, la linişte şi încerc să simulez în minte fiecare scenariu posibil.
-Aha, replică indiferent bărbatul. Totul va fi mai uşor o dată ce ajungi să-ţi trăieşti visul dar până acolo calea e lungă şi a dracului de grea.
-Da, aveţi dreptate. Îmi permiteţi să vă întreb un lucru ce nu are nicio legătură cu ce am discutat până acum? spuse Axe.
-Nu văd de ce nu, replică batrânul stând exact la fel ca acum câteva minuţele si fixând exact acelşi punct imaginar în depărtare.
To be continued...
S-auzim de bine!
5/12/2010
5/11/2010
Riot
Sunt vremuri întunecate. Vremuri în care ai impresia că nimic nu poate merge mai rău de atât. Dar totusi te întrebi prin ce se defineşte această stare de naşpa, care sunt lucrurile ce determină aceste depresii, de ce lumina şi caldura soarelui numai trezesc energie în noi...
Totul este urat şi trist, totul merge foarte prost. Natura este de alta parere. Ea s-a adaptat la aceste condiţii vitrege, a învătat sa treacă peste poluarea excesiva, peste zgomotele asurzitoare provocate de numărul mare de autoturisme sau motoare ale celor cu multi bani, a învătat să convieţuiască cu dracul. În fond câte griji are pe cap un arbore tanar?!
Îşi ridică privirea spre cer, ţintind in depărtare, undeva peste albastrul spalacit, nebăgând în seamă cei trei nori albi ce se mişcau precum doua broaşte ţestoase. Nu ştia ce să caute cu privirea dar cu siguranţă iubea acea calmitate, adora sentimentul de linişte pe care il simţea atunci când reuşea să se imagineze afară din trupul său omenesc, zburând ca un înger, liber, cât mai sus cu putinţă. Deşi Soarele strălucea extrem de intens, el era mai mult ca sigur că oriunde îşi va arunca privirea, de fapt şi de drept se va uita la o stea, la o planeta strălucitoare. Habar n-avea de ce făcea chestia asta, nu îşi dadea seama ce anume îl face să se simtă ca acasă atunci când privea stelele, fie ea zi sau noapte. Ştia doar că îl face să se simtă bine, să uite de probleme, divergenţe, datorii, bani, dorinţe neîmplinite sau vicii.
Stătea singur pe o bancă de beton, la umbra unui copăcel, înconjurat de flori de Coroniţa Miresei ce îşi împraştiau mireasma liniştitoare peste tot în jur. Pe jos era o mizerie de nedescris, ca în orice alt parc: mucuri de ţigară, coji de semniţe, hârtii, frunze, flori rupte şi călcate în picioare şi deşi ai crede că într-un loc public frecventat de oameni 18 ore din 24 nu ai putea zări asa ceva, pe jos erau chiar şi nişte prezervative, folosite evident. Câte-o rafală de vânt mai aducea câteo pseudo-ninsoare şi îi albea tricoul negru, încet dar sigur. Era luna Mai, cald afară, soare si bineînţeles, veşnicul puf de la plopi.
Starea de transă îi fu întreruptă de un bătrânel, de fapt bătrânel referindu-se doar la vârstă, căci bărbatul era înalt, bine făcut, cu ochelari de soare negri la ochi si extrem de îngrijit. Se opri în faţa tânărului şi îl întrebă:
-Pot lua şi eu un loc lângă tine?
-Desigur, nu am intenţia de a ocupa întreaga bancă doar pentru mine, replică tânărul.
-Frumoasă zi, aşa-i?
-Da, e mai mare păcatul să nu stai în natură pe o vreme ca aceasta!
-Câţi ani ai? întrebă bătrânul.
-Fac 22 în vară domnule.
-Care va să zică ai 21 de ani, zâmbind.
-Da, aşa este.
După care se aşternu o linişte ciudată. Băiatul se aşteptă la o replică de bun simţ, de genul 'Mulţi înainte!' dar aceasta nu veni. Îl privi pe bătrân mai îndeaproape şi observă că acesta avea un tatuaj ciudat pe partea stângă a gâtului. Era un semn, un simbol ce părea mai degrabă gravat în pielea lui, ca şi cum cineva scrijelise cu ceva lat din pură ură. Încercă să îşi imagineye cât de dureros fu şi cât de mult durase vindecarea şi deşi prima întrebare care îi venise în cap fu 'De unde aveţi semnul acela?' pe gură ieşise:
-Dumneavoastră câţi ani aveţi?
-Prea mulţi măi Axe, prea mulţi...
To be continued...
S-auzim de bine!
Totul este urat şi trist, totul merge foarte prost. Natura este de alta parere. Ea s-a adaptat la aceste condiţii vitrege, a învătat sa treacă peste poluarea excesiva, peste zgomotele asurzitoare provocate de numărul mare de autoturisme sau motoare ale celor cu multi bani, a învătat să convieţuiască cu dracul. În fond câte griji are pe cap un arbore tanar?!
Îşi ridică privirea spre cer, ţintind in depărtare, undeva peste albastrul spalacit, nebăgând în seamă cei trei nori albi ce se mişcau precum doua broaşte ţestoase. Nu ştia ce să caute cu privirea dar cu siguranţă iubea acea calmitate, adora sentimentul de linişte pe care il simţea atunci când reuşea să se imagineze afară din trupul său omenesc, zburând ca un înger, liber, cât mai sus cu putinţă. Deşi Soarele strălucea extrem de intens, el era mai mult ca sigur că oriunde îşi va arunca privirea, de fapt şi de drept se va uita la o stea, la o planeta strălucitoare. Habar n-avea de ce făcea chestia asta, nu îşi dadea seama ce anume îl face să se simtă ca acasă atunci când privea stelele, fie ea zi sau noapte. Ştia doar că îl face să se simtă bine, să uite de probleme, divergenţe, datorii, bani, dorinţe neîmplinite sau vicii.
Stătea singur pe o bancă de beton, la umbra unui copăcel, înconjurat de flori de Coroniţa Miresei ce îşi împraştiau mireasma liniştitoare peste tot în jur. Pe jos era o mizerie de nedescris, ca în orice alt parc: mucuri de ţigară, coji de semniţe, hârtii, frunze, flori rupte şi călcate în picioare şi deşi ai crede că într-un loc public frecventat de oameni 18 ore din 24 nu ai putea zări asa ceva, pe jos erau chiar şi nişte prezervative, folosite evident. Câte-o rafală de vânt mai aducea câteo pseudo-ninsoare şi îi albea tricoul negru, încet dar sigur. Era luna Mai, cald afară, soare si bineînţeles, veşnicul puf de la plopi.
Starea de transă îi fu întreruptă de un bătrânel, de fapt bătrânel referindu-se doar la vârstă, căci bărbatul era înalt, bine făcut, cu ochelari de soare negri la ochi si extrem de îngrijit. Se opri în faţa tânărului şi îl întrebă:
-Pot lua şi eu un loc lângă tine?
-Desigur, nu am intenţia de a ocupa întreaga bancă doar pentru mine, replică tânărul.
-Frumoasă zi, aşa-i?
-Da, e mai mare păcatul să nu stai în natură pe o vreme ca aceasta!
-Câţi ani ai? întrebă bătrânul.
-Fac 22 în vară domnule.
-Care va să zică ai 21 de ani, zâmbind.
-Da, aşa este.
După care se aşternu o linişte ciudată. Băiatul se aşteptă la o replică de bun simţ, de genul 'Mulţi înainte!' dar aceasta nu veni. Îl privi pe bătrân mai îndeaproape şi observă că acesta avea un tatuaj ciudat pe partea stângă a gâtului. Era un semn, un simbol ce părea mai degrabă gravat în pielea lui, ca şi cum cineva scrijelise cu ceva lat din pură ură. Încercă să îşi imagineye cât de dureros fu şi cât de mult durase vindecarea şi deşi prima întrebare care îi venise în cap fu 'De unde aveţi semnul acela?' pe gură ieşise:
-Dumneavoastră câţi ani aveţi?
-Prea mulţi măi Axe, prea mulţi...
To be continued...
S-auzim de bine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
